Sari direct la conținut

UPDATE Cum a rezolvat Coaliția problema conducerii TVR și Radio după ce Curtea Constituțională a anulat numirile făcute de Parlament / PSD contestă soluția

HotNews.ro
Lideri Coalitie PNL, USR-PLUS, UDMR, Foto: AGERPRES
Lideri Coalitie PNL, USR-PLUS, UDMR, Foto: AGERPRES

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au numit, joi, șefii interimar la TVR și Radio. Astfel, Ramona Săseanu a fost din nou propusă pentru șefia TVR iar Liviu Popescu pentru conducerea Societății de Radiodifuziune (SRR). Procedura nu este una uzuală iar Coaliția a folosit un artificiu legislativ pentru a rezolva problema celor două instituții care au rămas fără conducerea după ce judecătorii CCR au declarat neconstituționale numirile făcute de Parlament în urmă cu o lună.

Mai exact PNL, USR-PLUS și UDMR au decis să rezolve problema și să numească interimari nu printr-un proiect de hotărâre adoptat de catre senatori și deputați așa cum prevede procedura uzuală ci printr-o hotărâre a Birourilor Permanente reunite ale Camerei și Senatului.

La finalul ședinței, președintele Camerei Deputaților a declarat că i-a numit prin hotărârea Birourilor Permanente drept interimari pe Ramona Săseanu la TVR și Liviu Popescu la Radio pe o perioadă de 60 de zile urmând ca aceștia să fie votati și în plenul comun săptămâna viitoare. Orban, a precizat că numirea a fost făcută pentru a asigura conducerea acestor instituţii în urma deciziei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale.

Parlamentarii PSD nu au participat la şedinţa de joi a Bpr.

UPDATE Liderul senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, a criticat decizia birourilor permanente reunite de a numi directorii generali interimari la TVR și Radioul public. Romașcanu consideră că decizia este ilegală, și a anunțat că PSD va ataca decizia „inclusiv pentru abuz în serviciu”.

  • Lucian Romașcanu: “Astăzi, în disprețul profund al legii și procedurilor, birourile permanente reunite au decis, în absența asumată a membrilor PSD, numirea ca interimari la televiziune și radio a acelorași doi candidați respinși de CCR. De ce ilegal? Pentru că: CCR a decis că numirea conducerilor interimare a SRTv și SRR sunt neconstituționale. Ieri, deși la începutul ședinței de plen reunit exista cvorum de ședință, la momentul votării (ilegale) a conducerilor amintite, înscrisă pe ordinea de zi, parlamentarii puterii au ieșit din sală. Deși neprocedural (în ședința anterioară puterea a cerut confirmarea cvorumului la vot), s-a declarat lipsă de cvorum și s-a suspendat ședința. Forțând aplicarea art. 46 alin. 8 din legea 41/1994, BPR au numit azi ca interimari pe aceiași doi a căror numire a fost declarată neconstituțională”.

Coaliția invocă articolul 46 din legea de organizare a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune care spune că în situaţia în care plenul camerelor reunite ale Parlamentului nu se reuneşte din lipsă de cvorum legal, Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc directori interimari.

Astfel, cele două foruri de conducere au numit persoanele interimare pentru TVR și Radio. De ce ? Pentru că hotărârile Birourilor nu pot fi atacate la CCR, în timp ce hotărârile plenului pot fi contestate la Curtea Constituțională, așa cum s-a și întâmplat deja.

Cu toate acestea PSD a anunțat că va ataca în contencios administrativ deciziile. Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu a anunțat că PSD analizează foarte serios să atace în contencios administrativ deciziile Biroului Permanent Reunit.

Cu o zi în urmă, președintele Senatului, Anca Dragu a a suspendat ședința de plen comună a Camerei Deputaților și Senatului după ce parlamentarii Coaliției au părăsit sala pentru a nu se întruni cvorumul necesar.

„Constatăm că nu este cvorum. Faţă de această situaţie, vă amintesc dispoziţiile art. 46 alin. 8 din Legea 41/1994 privind organizarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. În situaţia în care plenul camerelor reunite ale Parlamentului nu se reuneşte din lipsă de cvorum legal, Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc directori interimari”, a spus, miercuri, preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Prin aceasta strategemă, președintele Senatului a constatat că nu există cvorum legal iar o decizia privind stabilirea interimatului pentru TVR și Radio se va lua în Birourile Permanente ale Parlamentului. , în cazul în care un plen reunit nu are cvorumul legal de şedinţă.

Ramona Săseanu şi Liviu Popescu au fost numiţi pe 11 mai, de Parlament, directori generali interimari ai SRTv, respectiv SRR, după ce plenul a respins rapoartele de activitate şi conturile de execuţie bugetară pe anii 2017, 2018, 2019, ceea ce a dus de demiterea Consiliilor de Administraţie ale celor două societăţi.

PSD a atacat la Curtea Constituţională procedura prin care șefii TVR și Radioului public au fost numiți în funcții de către Parlament.

Curtea Constituțională a admis joia trecută, cu unanimitate de voturi, sesizările PSD în legătură cu numirea conducerilor interimare ale Radio România (Liviu Popescu) şi TVR (Ramona Săseanu). Prin urmare, aceste numiri făcute de Parlament sunt neconstituţionale.

CCR precizează, în motivările deciziilor de admitere ale sesizărilor PSD în legătură cu numirea conducerilor interimare ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune, că Parlamentul a făcut o interpretare eronată a normelor legale referitoare la procedura de numire a unor noi consilii de administraţie la SRTv şi SRR şi le-a aplicat cu încălcarea principiului constituţional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro