Surse: Cîțu nu i-ar fi spus lui Orban despre „episodul SUA”
Ludovic Orban nu ar fi avut informații despre faptul că Florin Cîțu a făcut două zile de închisoare în SUA după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului, au declarat pentru HotNews.ro surse liberale. Potrivit acestora, actualul premier nu i-ar fi spus nimic șefului său de partid despre acest episod nici la momentul desemnării ca ministru al Finanțelor, nici la momentul desemnării și susținerii ca prim-ministru.
Sursele citate susțin că Orban nu ar vrea ca această situație să devină subiect de campanie internă în partid. Asta în condițiile în care Cîțu a sugerat că informația a apărut exact în acest context.
Premierul Florin Cîțu a recunoscut miercuri că a fost închis în Statele Unite într-un caz de conducere sub influența alcoolului, în anul 2000. El a stat două zile la închisoare. Informația a apărut inainte în presă.
„Da, acum 20 de ani. Este vorba de DUI, de conducere sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum în competiția internă din PNL”, a spus Cîțu.
Întrebat dacă i-a informat pe președintele Klaus Iohannis și pe șeful PNL, Ludovic Orban, când a fost numit ministru despre această situație, Cîțu a răspuns zâmbind: „Este o contravenție. Am plătit și în România amenzi de circulație”.