Sari direct la conținut

Iohannis nu înțelege de ce românii nu s-au vaccinat ca danezii: Ce i-a făcut pe mulți să fie reticenți, vom vedea. E păcat

HotNews.ro
Klaus Iohannis, vaccinat, Foto: Captura YouTube
Klaus Iohannis, vaccinat, Foto: Captura YouTube

​Cu un procent mare de români nevaccinați, președintele Klaus Iohannis dă exemplul Danemarcei care a renunțat la restricții „pentru că aproape toți s-au vaccinat”. Șeful statului nu are o explicație pentru reticența românilor, dar spune că se va întâlni cu premierul Florin Cîțu pentru a vedea cum se poate „pune pe roate campania de vaccinare”.

„E păcat că sunt așa puțini români vaccinați. Acum câteva zile am citit un articol despre Danemarca. În timp ce noi avem mii și mii noi cazuri zilnice, în Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile pentru că s-au vaccinat cam toti. Doze am fi avut și dacă ne-am fi vaccinat toți, așa cum și eu și premierul și mulți alții au recomandat, nu mai trebuia să purtăm mască, puteam să mergem oriune în liniște, puteam să ne întâlnim, puteam să avem întâlniri de tot felul fără restricții. Ce i-a făcut pe mulți să fie reticenți, vom vedea. Am discutat cu premierul să ne întâlnim în această săptămână să reevaluăm campania de vaccinare, să vedem cum putem pune pe roate”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferință de presă alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul Florin Cîțu.

Șeful statului a comentat că „e un paradox, avem arma cu care putem termina pandemia și n-o folosim”.

Potrivit datelor oficiale de luni 5.338.849 s-au vaccinat până acum cu schemă completă. În ultimele 24 de ore au fost administrate 17.986 de doze de vaccin anti-COVID-19.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro