Sari direct la conținut

Ghinea despre renegocierea PNRR dorită de PSD: Ar fi o nebunie să te apuci să redeschizi negocierea, s-ar bloca implementarea

HotNews.ro
Cristian Ghinea in studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews
Cristian Ghinea in studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews

În pline negocieri pentru intrarea la Guvernare, PSD a anunțat prin vocea lui Marcel Ciolacu că intenționează să renegocieze anumite capitole din Planul Național de Reziliență și Redresare deja stabilit de către România cu Bruxelles-ul. Ciolacu face referire în special la capitolele asumate de România în ceea ce privește majorarea pensiilor. Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a explicat pentru HotNews.ro dacă se poate redeschide negocierea pe PNRR și ce implică acest lucru.

Cristian Ghinea susține că potrivit regulamentului european, Planul Național de Redresare și Reziliență va fi evaluat la jumătatea implementării, undeva prin 2023 iar România poate să agreeze cu Comisia anumite ajustări.

De asemenea o nouă discuție este chiar recomandată, susține Ghinea pentru că „anumite componente, capitole vor merge mai bine iar alte mai rău și se pot face realocări”.

„În regulament nu spune nici că se pot nici că nu se poate renegocia condițiile dar tot regulamentul este făcut în ideea că după niște negocieri foarte complicate, aceste planuri sunt niște mastodonți care sunt negociați la literă de către Comisie și statul membru. Prezumția este că ar fi o nebunie să te apuci să redeschizi negocierea. În acest caz, logic vorbind se blochează implementarea până când o nouă negociere se finalizează pentru că nu se pot implementa doar bucăți din plan. De ce? Pentru că tot planul are componente care depind unele de altele. De exemplu ținta de verde, ținta de digital trebuie calculată pe tot planul”, a declarat Ghinea.

Negociatorul șef al PNRR susține că există riscul să se obțină „niște condiții mai proaste decât prima negociere”.

„Să nu uităm că prima negociere a fost făcută de un Guvern care avea predictibilitate la Bruxelles, de oameni care aveau network-ul necesar la Bruxelles și am fost capabili să împingem la nivel politic anumite chestiuni. O redeschidere nu pornește de la baza a ceea ce am negociat până acum, o redeschidere înseamnă că toate discuțiile se reiau de la zero”, a subliniat acesta.

Ghinea atrage atenția că la capitolul Pensii, România nu are prevăzut în PNRR creșterea obligatorie a vârstei de pensionare.

„Legea PSD este fix buba de la care a plecat problema pensiilor în România, de unde am avut recomandarea de țară să avem un sistem echilibrat de pensii. Această recomandare ar trebui să fie acoperită prin PNRR. Acele măsuri luate de PSD pe pensii au dus la dezechilibrarea sistemului, au speriat Comisia Europeană în sensul în care bugetul României era amenințat.

Au venit recomandările de țară și apoi a trebuit să preluăm aceste recomandări și să le rezolvăm prin PNRR. Nu este loc nici teoretic nici practic în PNRR să arunci cu banii efectiv din pixul Guvernului. Am calculat din PNRR un plafon maximal din buget de 9,4% care permite creșteri de pensii moderate și în funcție de niște factori statistici. Guvernul trebuie să stabilească care este mixul de date statistice pe baza căruia cresc pensiile poate să fie creștere economică combinată cu inflație asta e formula statistică prin care pensionarul trebuie să știe că îi crește punctul de pensie în fiecare an la fel nu în funcție de cum are chef Ciolacu sau Grindeanu sau Vasilescu”, a explicat Ghinea.

O altă dorință a PSD referitoare la PNRR este ca gestionarea Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să nu se facă la nivel central, de către Ministerul Proiectelor Europene ci să fie incluse Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR), Consiliile Județene și autoritățile locale în calitate de autorități contractante.

În replică, Ghinea spune că grilele de punctaj și ghidurile de contractare a proiectelor pot fi decise de către Guvern.

„La proiectele gestionate prin minsterul Dezvoltării, la fondurile pentru UAT-uri și valul renovării, aici va fi o unitate de la ministerul Dezvoltării care va decide grilele de punctaj, ghidurile. Dacă se dorește direcționarea către ADR-uri nu au decât să o facă. Este o chestiune care poate fi decisă de către MIPE și Ministerul Dezvoltării, decizia aparține Guvernului”, a mai spus Ghinea.

Fostul ministru al Fondurilor Europene atrage atenția liderilor politici și îi avertizează pe aceștia că înainte de a face modificări „ar trebui să testeze apele întâi la comisie”.

„Sfatul meu este să se calmeze acum PNL este debusolat și PSD crede că a ajuns stăpânul României și se întoarce cu cuțitul în dinți. Eu îi sfătuiesc să se calmeze pentru că vor avea de făcut un buget anul viitor de deficit 6,4% maxim și nu văd cum pot ajunge la acest deficit cu promisiunile pe care le fac. Acum își umflă muschii că vor să schimbe PNRR-ul în loc să se concentreze pe implementare. PSD ar face bine să stea cu picioarele în apă rece și să se calmeze”, a mai spus Ghinea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro