Sari direct la conținut

Ce măsuri fiscale propune PNL pentru creșterea încasărilor la bugetul de stat – surse

HotNews.ro
Marian Neacșu, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, la Guvern, Foto: AGERPRES
Marian Neacșu, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, la Guvern, Foto: AGERPRES

Pe masa Coaliției, liberalii au făcut câteva propuneri pe zona de fiscalitate menite să aducă bani la bugetul de stat. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că măsurile au fost discutate în ședința Coaliției de luni, în primă lectură, fără a fi luată o decizie. Discuțiile au loc în contextul în care la nivelul bugetului de stat există o gaură de 20 de miliarde de lei care trebuie acoperită prin reducerea cheltuielilor de stat, noi măsuri fiscale și majorări de taxe.

Conform surselor citate, printre propunerile PNL-ului se numără:

  • majorarea TVA-ul în Horeca la restaurante și hoteluri de la 9% la 19%
  • majorarea taxelor pentru jocurile de noroc
  • majorarea accizelor la produsele alcoolice de și la tutun
  • majorarea TVA-ului la produsele care conțin zahăr

O altă măsură discutată în ședința Coaliției este scăderea plafonului la microintreprinderi de la 500.000 la 100.000 de euro.

În ceea ce priveste eliminarea scutirii de la plata CASS a angajaților din construcții pare a fi un consens în interiorul Coaliției pentru aplicarea acesteia.

De asemenea s-a discutat și despre eliminarea scutirii de la plata CASS și a angajațiilor din agricultură dar s-ar putea ca acesta să nu se aplice pentru că, susțin sursele citate, „sumele colecatat nu ar ajuta bugetul de stat”.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că măsurile care vizează ajustările bugetare nu se referă doar la eliminarea facilităţilor şi sunt multe alte măsuri privind creşterea gradului de colectare: zona de taxare a produselor de lux sau pe zona produselor de viciu, mărirea redevenţelor.

Stroe a precizat că PNL s-a pronunţat pentru păstrarea măsurilor şi facilităţilor care au adus numeroase beneficii zonei economice în România dar există o obligaţie şi un angajament al României în raport cu Uniunea Europeană, pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar.

Întrebat despre eliminarea facilităților privind plata CASS pentru cei din agricultură şi construcţii, Stroe a admis că ”există această ipoteză de lucru”.

”Există această posibilitate şi măsurile care vizează aceste ajustări bugetare nu se referă doar la eliminarea facilităţilor, sunt multe alte măsuri care vin pe de o parte să mărească gradul de colectare, sunt măsuri pe care le putem adopta pe zona de taxare a produselor de lux sau pe zona produselor de viciu, pe mărirea redevenţelor. Nu vă raportaţi, când vorbim de măsuri care să genereze mai mulţi bani la bugetul de stat, doar pe eliminarea acestor facilităţi. Oricum, ar fi insuficiente, dacă ar fi să ne raportăm la cuantumul pe care îl câştigăm urmare a unei eventuale eliminări. (..) În momentul de faţă există foarte multe scenarii, dar e prematur să ne pronunţăm”, a completat el.

PSD și PNL întârzie cu măsurile de eliminare a facilităților fiscale în contextul în care o decizie în acest sens nu va fi tocmai populară în rândul populației. Reamintim că la nivelul bugetului de stat există o gaură de 20 de miliarde de lei care trebuie acoperită prin reducerea cheltuielilor de stat, noi măsuri fiscale și majorări de taxe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro