Sari direct la conținut

Ce scrie Antena 3 despre Ștefan Godei: Niciun cuvânt că a fost angajat la PMB de Gabriela Firea / „A fost plătit de Nicușor Dan, șase luni, fără să vină la muncă”

HotNews.ro
Stefan Godei si Gabriela Firea, Foto: Colaj foto / Sursă: Inquam Photos
Stefan Godei si Gabriela Firea, Foto: Colaj foto / Sursă: Inquam Photos

Antena 3 prezintă faptul că Ștefan Godei a fost angajat la Primăria Capitalei printr-un document care arată că Nicușor Dan l-a dat afară după ce timp de aproape cinci luni nu s-a prezentat la locul de muncă.

Antena 3, niciun cuvânt că Godei a fost angajat de Firea, în schimb pune tunurile pe Nicușor Dan

„Ștefan Godei, patronul Căminelor Groazei, a fost angajat la Primăria Capitalei și în mandatul lui Nicușor Dan”, scrie Antena3.ro, dar care nu menționează nicăieri în tot articolul că Ștefan Godei a fost angajat în timpul mandatului Gabrielei Firea.

În schimb, Antena 3 prezintă documentul prin care Nicușor Dan dă dispoziție și îl dă afară practic pe Godei din PMB pentru că nu s-a prezentat la muncă.

„Nicușor Dan a semnat, pe 6.12.2021, o decizie privind încetarea contractului de munca al lui Ștefan Godei, deoarece acesta nu se mai prezentase la serviciu de pe 14.07.2021, potrivit unui document obținut de Antena 3 CNN”.

Foto: Captură de ecran Antena3.ro

Cine este Ștefan Godei, principalul pion în schema abuzurilor din azilele groazei

Reamintim că Ștefan Godei a fost angajat în Primăria Capitalei în 2016, de la debutul primului mandat al Gabrielei Firea la PMB și a lucrat acolo timp de aproape cinci ani.

În total, în cei aproape cinci ani de serviciu, Ștefan Godei a încasat de la municipalitate 141.805 lei, scrie Buletin de București, care, alături de Centrul de Investigații Media, a dezvăluit ororile din cele trei azile din Voluntari și Afumați. Cele două azile din Voluntari aparțineau Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, conduse de Ștefan Godei și care a avut-o în conducere, la înființare, și pe Ligia Gheorghe, consiliera și prietena Gabrielei Firea.

În urma anchetei declanșate de DIICOT în scandalul azilelor groazei, Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Conform referatului DIICOT cu propunerea de arestare, Ștefan Godei, omul care controla asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” vizată de anchetă, a câștigat 3,7 milioane de lei din azilele groazei, unde bătrânii și oamenii cu dizabilități au fost bătuți, lăsați flămânzi, cu bube care au făcut viermi, într-o mizerie inimaginabilă.

Ștefan Godei a urmat-o pe Gabriela Firea în diverse instituții, începând din 2014. A fost angajat și la Senat

Ștefan Godei a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, după ce anterior a lucrat la Primăria Capitalei, potrivit documentelor publicate în presă.

Cu alte cuvinte, Godei a lucrat direct cu Gabriela Firea în calitate de șofer angajat la cabinetul parlamentar al acesteia după alegerile parlamentare 2020. De altfel, conform unor documente Digi 24, începând din 2014, Godei a fost angajat și la clubul de fotbal din Voluntari, oraș condus de 23 de ani de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, la Senat și la Compania Municipală de Consolidări.

Deși Gabriela Firea a negat în repetate rânduri că-l cunoaște pe Ștefan Godei, care conducea ONG-ul ce gestiona azilele groazei din Voluntari, acesta apare angajat la cabinetul senatorial, de unde a încasat lunar câte 3.000 de lei, în anii 2022 și 2023. Ultimul salariu încasat pe statele de plată de la camera superioară a Parlamentului a fost la sfârșitul lunii februarie, mai exact pe 27 februarie 2023, relatează gândul.ro și g4media.

Potrivit unui document obținut de Digi24.ro Ștefan Godei a lucrat pentru familia Firea – Pandele încă din 2014, când a fost angajat la clubul de fotbal Voluntari, apoi angajat în Primăria Capitalei când Gabriela Firea era primar, la Compania Municipală de Consolidări. Din 4 ianuarie 2021 până în 1 februarie 2023, înainte de începerea anchetei, Godei a fost angajat la cabinetul parlamentar al Gabrielei Firea din Senat.

Gabriela Firea nu demisionează și continuă să se apere: Ștefan Godei nu a fost vreodată șoferul meu. Admite totuși că a fost angajat și la primărie, și la Senat

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, care a rămas încă în funcție, continuă să se apere și să susțină că nu are nicio legătură cu personajele implicate în scandalul azilelor groazei.

Firea a susținut din nou, joi, că Ștefan Godei, patronul a două dintre azilele din Voluntari, nu a fost vreodată șoferul său. Ea admite, totuși, că Godei a lucrat ca șofer la Primăria Capitalei, dar susține că „pentru alte persoane”, și la Senat, unde „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat”.

  • „Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informații apărute în presă.
  • Inculpatul din dosarul azilelor din județul Ilfov NU A FOST VREODATĂ ȘOFERUL MEU. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc.
  • La Primăria Capitalei bărbatul din acest dosar nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane.
  • Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat”, afirmă Gabriela Firea într-un comunicat transmis de Ministerul Familiei.

PSD așteaptă și demisia Gabrielei Firea

După demisia de joi a ministrului Muncii, Marius Budăi, social-democrații așteaptă și retragerea Gabrielei Firea, au declarat pentru HotNews.ro surse social-democrate.

De altfel, liderii PSD se reunesc la începutul săptămânii viitoare într-o ședință a Consiliul Național Politic, unde vor discuta despre situația Gabrielei Firea.

„Prin demisia lui Budăi se pune presiune pe Gabi Firea să facă un pas în spate și să-și depună mandatul de ministru. I s-a sugerat din zona partidului că este mai înțelept să se retragă înainte de a forța conducerea să-i ceară demisia”, au explicat sursele social-democrate.

Conducerea PSD a evitat să le solicite demisiile lui Marius Budăi și Gabrielei Firea. În schimb, Marcel Ciolacu a trimis corpul de control al premierului pentru a efectua o anchetă în toate instituțiile care aveau atribuții de verificare a centrelor sociale pentru vârstnici.

Joi, înaintea ședinței de guvern, Marcel Ciolacu a primit joi raportul anchetei și odată cu acesta și demisia lui Marius Budăi din funcția de ministru.

De la începutul săptămânii, conducerea PSD a redus comunicarea politică pe această tema, limitându-se la declarații și anunțuri publice privind verificările și demisiile decise de către Guvern. De altfel, singurii care au comunicat public au fost Marcel Ciolacu, Marius Budăi și Alexandru Rafila.

Neoficial, liderii social-democrații au recunoscut că miniștrii Budăi și Firea trebuie să plece. Dacă inițial au sperat că scandalul azilelor groazei se va stinge de la sine, în week-end și-au dat seama că situația „se complică”, au declarat pentru HotNews.ro surse din PSD.

În scandalul azilelor groazei, strategia Gabrielei Firea a fost constant una de victimizare, iar primele sale declarații a fost cu atac la adresa adversarilor politici nenumiți care potrivit acesteia „vizează eliminarea sa din competiția pentru Primăria Capitalei”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro