Rezultate alegeri locale 2024 la Primăria Bacău, intens disputată între USR și Alianța PSD-PNL. Încă un mandat pentru Lucian Viziteu
Candidatul Dreptei Unite la Primăria Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a câștigat un nou mandat, arată datele publicate de ziarul Deșteptarea. Viziteu este creditat cu 37.5% din voturi.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică în baza recensământului din anul 2021, la Bacău există 136.087 de locuitori.
Candidații la Primăria Bacău
Pentru funcția de primar s-au luptat 10 candidați:
- Dragoș-Daniel Ștefan (AUR)
- Valentin Ivancea (Alianța PSD-PNL)
- Gabriel Ichim (Alianța Etocrată pentru Reformă)
- Sergiu Sechelariu (Partidul Verde)
- Lucian Viziteu (Alianța Dreapta Unită)
- Ștefan Brăila (Partidul S.O.S. România)
- Cristinel Manolache (Partidul Ecologist Român)
- Cristian Ghingheș (Partidul Sănătate Educație Natură Sustenabilitate)
- Adrian Găzdaru (independent)
- Dorin Chirilescu (independent)
Cum a arătat lista pentru Consiliul Local Bacău
Cetățenii din Bacău au avut pe buletinul de vot pentru Consiliul Local Bacău următoarele variante:
- Alianţa Dreaptă Unită USR- PMP
- Forţa Dreptei
- Alianţa Electorală PSD PNL
- Alianţa Electorală pentru Reformă
- Alianţa pentru Unirea Românilor
- Partidul Ecologist Român
- Partidul S.O.S România
- Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate
- Partidul Verde
- Găzdaru Adrian – Candidat independent
- Chirilescu Dorin – Candidat independent
La Consiliul Județean Bacău au fost opt candidați
Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bacău au fost opt candidați:
- Pogar Laurenţiu (UDMR)
- Fechet Mircea (PNL)
- Margină Gelu (AUR)
- Breahnă-Pravăţ Ionela-Cristina (PSD)
- Dârlea Alexandru (S.O.S. România)
- Grigoroaia Cornel-Viorel (REPER)
- Meline Ion (PMP, din Alianţa Dreapta Unită)
- Moghior Marius-Cătălin (PUSL)
Potrivit datelor recensământului din 2021, județul Bacău are o populație de 601.387 de locuitori.
Câți cetățeni au fost așteptați la vot în România
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la sfârşitul lunii aprilie.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în luna mai este de 19.696, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de AEP, pe baza comunicării Direcţiei Generală pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP).
Totodată, au intrat în evidenţele DGEP 2.673 de alegători noi, iar din datele de la Direcţia Generală de Paşapoarte au intrat 9.998 de alegători noi.
Programul de funcționare al secțiilor de vot la alegerile locale
Alegătorii, care sunt aşteptaţi la urne pe 9 iunie pentru alegerea consilierilor locali, judeţeni, preşedinţilor de consilii judeţene, a primarilor, pot vota doar în localitatea în care au domiciliul sau reşedinţa, doar la secţia de votare la care sunt arondaţi şi doar pe teritoriul României.
La alegerile locale nu se votează în străinătate. Votarea are loc în intervalul orar 7.00-22.00. La ora 22.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot.
Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot până la ora 23.59.
Câte secții de votare sunt în România
Autoritatea Electorală Permanentă a organizat, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile pentru Parlamentul European şi la cele pentru autorităţile administraţiei publice locale.
Instituţia administrează Registrul secţiilor de votare din ţară, o bază de date centralizată privind delimitarea, numerotarea, sediile şi dotarea secţiilor de votare.
Potrivit sursei citate, numerotarea secţiilor de votare din ţară este actualizată de AEP la nivelul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, începând cu localitatea reşedinţă de judeţ şi continuând cu cele din municipii, oraşe şi comune, în ordinea alfabetică a acestora.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat, la 28 mai 2024, că la scrutinul din 9 iunie s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale.
Un număr de 30 de asociaţii şi fundaţii au fost acreditate de Autoritatea Electorală Permanentă ca observatori la alegerile europarlamentare şi locale care vor avea loc pe data de 9 iunie.