Sari direct la conținut

Marea Britanie va renunța la importurile de petrol rusesc până la sfârșitul anului

HotNews.ro
Boris Johnson, Foto: © No10 Crown Copyright / Eyevine / Profimedia
Boris Johnson, Foto: © No10 Crown Copyright / Eyevine / Profimedia

Marea Britanie va renunța treptat la importurile de petrol din Rusia până la sfârșitul lui 2022 și analizează interzicerea importurilor de gaz natural rusesc, o măsură de retorsiune anunțată deja și de Statele Unite ca urmare a invadării Ucrainei de către Moscova, anunță Reuters.

Kwasi Kwarteng, ministrul britanic pentru mediul de afaceri, a declarat că explorează opțiuni de a pune capăt importurilor de gaze naturale din Rusia, acestea reprezentând 4% din cantitatea totală consumată în țară.

Compania petrolieră anglo-olandeză Shell a anunțat mai devreme în cursul zilei de marți că rupe complet legăturile cu Rusia, cerându-și scuze pentru că a cumpărat petrol rusesc săptămâna trecută. Shell, care are sediul la Londra, a devenit astfel prima mare companie petrolieră occidentală care sistează total relațiile cu Rusia.

„Ca parte a unei noi lovituri îndreptate împotriva regimului lui (Vladimir) Putin în urma invadării ilegale a Ucrainei, Marea Britanie se va distanța de dependența de petrol rusesc pe parcursul acestui an”, a anunțat și premierul britanic Boris Johnson, exprimându-și încrederea că acest obiectiv poate fi atins până la finalul lui 2022.

Tot marți, Boris Johnson a cerut în timpul unei întrevederi cu șefii de stat ale țărilor ce fac parte din Grupul de la Visegrad elaborarea unui „Plan Marshall” pentru reconstrucția Ucrainei.

Marea Britanie și SUA renunță la importurile de gaze naturale și petrol rusesc

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat marți seară prin conferință video Parlamentului britanic într-un discurs istoric care viza obținerea de mai mult sprijin pentru țara sa după invazia rusă, el a fiind întâmpinat cu ovații în picioare din partea parlamentarilor britanici.

„Nu ne vom da bătuți și nu vom pierde”, a spus el. „Vom lupta până la capăt, pe mare, în aer. Vom continua să luptăm pentru pământul nostru, cu orice preț, în păduri, pe câmpuri, pe maluri, pe străzi”, a spus el.

Discursul a amintit de cel al lui Winston Churchill în Camera Comunelor în iunie 1940, după ce forțele britanice au fost forțate să se retragă din Franța în fața atacului germanilor.

Președintele american Joe Biden a anunțat la rândul său marți că Statele Unite vor interzice toate importurile de gaze naturale și petrol din Rusia, afirmând că „Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Putin”.

Comisia Europeană a anunțat la rândul ei un plan pentru a reduce dependența energetică a blocului comunitar față de Rusia.

Urmărește ultimele evoluții din a 13-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro