Sari direct la conținut

VIDEOREPORTAJ Revoltă şi confuzie. „O să vedeţi voi ce urmează. Noi toţi o să vedem”. Cum au înţeles susţinătorii lui Călin Georgescu decizia CCR

VIDEOREPORTAJ Revoltă şi confuzie. „O să vedeţi voi ce urmează. Noi toţi o să vedem”. Cum au înţeles susţinătorii lui Călin Georgescu decizia CCR
Susținători ai lui Călin Georgescu protestează în dreptul Curții Constituționale din București, 11 martie 2025. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Câteva sute de susţinători ai lui Călin Georgescu au aşteptat în stradă, marţi, decizia Curţii Constituţionale în urma căreia acesta nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale. Protestul a fost paşnic şi scurt, iar numărul maxim al manifestanţilor a trecut cu greu de o mie. La final, oamenii au plecat fără să ştie ce urmează să le recomande cei pe care i-au susţinut.

Câteva sute de protestatari şi-au exprimat, marţi seară, revolta faţă de decizia CCR.

„Vă rugăm, o clipă de linişte, să facem rugăciuni!”, a îndemnat un protestatar la un moment dat al serii.

„Degeaba mai facem, că l-au respins! I-au respins candidatura”, încearcă altul să-l oprească.

– „Dumnezeu are ultimul cuvânt”, primeşte răspuns.

Acesta e momentul în care vestea privind respingerea candidaturii lui Georgescu începe să se răspândească pe trotuarul din faţa Curţii Constituționale. Dar oamenii tot ţin rugăciunea. Şi apoi mai spun încă două.

În privinţa candidaturii lui Călin Georgescu, cei 9 magistraţi ai CCR au avut ultimul cuvânt. Decizia este definitivă şi executorie. Iar cele câteva sute de protestatari ştiu acum nu pe cine vor vota, ci pe cine nu vor putea vota.

Până marţi, Călin Georgescu şi liderii partidelor parlamentare care îl susţin au refuzat să vorbească despre un plan B, în cazul în care candidatura acestuia va fi respinsă.

Iar mesajul difuzat de Călin Georgescu la scurt timp după ce decizia CCR a fost anunţată oficial nu a adus niciun plan B. „Voi sunteţi cei care trebuie să alegeţi ce vă doriţi pentru viitor şi nădăjduiesc cu tot sufletul ca de acum să o faceţi cu toată conştiinţa voastră. Consider că misiunea mea a fost îndeplinită”, a spus Călin Georgescu. Iar George Simion, liderul AUR, şi Anamaria Gavrilă, lidera POT, au criticat decizia judecătorilor, dar nu au oferit o perspectivă concretă asupra unui candidat.

După ce Biroul Electoral Central a respins, duminică seara, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, protestele au culminat cu violenţe şi cu mesaje dure din partea liderilor politici. „Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi de vii în piaţa publică”, a spus George Simion, iar Anamaria Gavrilă a scris că „suntem în dictatură”.

Marţi, în urma unui protest scurt şi după o seară în care s-au convins că nu-l vor mai putea vota pe Călin Georgescu, unii dintre manifestanţi au plecat acasă, paşnici, cu o întrebare: ce urmează?. „O să vedeţi ce urmează. Noi toţi o să vedem.”

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro