Sari direct la conținut

De ce vorbește Putin tot timpul despre naziști?

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia

„Înfruntarea cu forțele neonaziste din Ucraina era inevitabilă, ele își alegeau un moment să atace”. Aflat la Vostocinîi, în Extremul Orient rus, Vladimir Putin a repetat marți, refrenul cu o Ucraină pretins nazistă.

Un argument de propagandă construit de la zero pe care președintele rus îl invocase cu câteva zile înaintea lansării ofensivei, apoi din nou în ziua atacului. A scos de la naftalină un termen care a fost puțin auzit după 1945: „denazificare”. Insistând pe comparația între Germania nazistă și Ucraina lui Volodimir Zelenski, stăpânul Kremlinului a mers până acolo încât a acuzat Kievul de „genocid”.

Dacă în Occident aceste referiri au putut părea cam anacronice, ele se înscriu în Rusia într-un cult al ”Marelui război de apărare a patriei”, cum este numit al doilea război mondial în țară. O politică a memoriei care trece printr-o reabilitare a rolului lui Stalin (1878-1953) și urmărește să refacă măreția sovietică, a cărei armată a triumfat asupra celui mai mare rău al secolului al XX-lea.

O retorică deja utilizată

Să-ți numești dușmanii naziști? Manevra nu e nouă, subliniază Galia Ackerman, istoric și specialistă a lumii ruse. „Stalin îi numea deja naziști pe cei care cereau mai multă libertate și democrație. Mareșalul Tito [conducătorul Iugoslaviei, 1892-1980] de exemplu – nu conta că el a luptat împotriva germanilor în timpul războiului”, explică ea.

Reluând retorica dușmanului nazist, președintele rus se poziționează ca moștenitor al măreției sovietice. Aplicată Ucrainei, această amenințare fantomă îi permite lui Vladimir Putin, care nu recunoaște deloc identitatea națională ucraineană, să-și justifice expansionismul. Astfel, propaganda Moscovei se aplică atunci când îi descrie pe liderii ucraineni ca pe niște barbari care comit genocid sprijiniți de miliții neonaziste.

Şi de vreme ce propaganda nu se împiedică de adevăr, a fost depășită o nouă etapă de la începutul războiului: dacă Europa susține Ucraina, e pentru că, în fond, nici ea nu a fost denazificată cu adevărat! Un asemenea discurs, al cărui inevitabil rezultat ar consta într-o reactivare a războiului rece, ar trebui să ne provoace. În 2005, Vladimir Putin afirma că destrămarea URSS este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea. Pare că de atunci se străduie s-o repare. (Sursa: L`OBS via RADOR)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro