Zelenski îi cere şefului ONU "să salveze" răniţii de la combinatul Azovstal din Mariupol
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a îndemnat miercuri pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să ajute la „salvarea” răniţilor care se află la combinatul siderurgic Azovstal, asediat şi bombardat de trupele ruse, notează AFP, potrivit Agerpres.
„Vieţile oamenilor care rămân acolo sunt în pericol (…) Vă cerem ajutorul pentru a-i salva”, a spus Volodimir Zelenski, citat de serviciul său de presă, în cursul unei discuţii telefonice cu Antonio Guterres, în contextul în care, potrivit Kievului, sute de soldaţi şi civili, printre care zeci de copii, se află în galeriile subterane ale acestui combinat.
ONU a participat deja duminică la organizarea evacuării a peste o sută de civili retraşi în Azovstal împreună cu militarii ucraineni care apără acest ultim punct de rezistenţă din portul strategic, controlat aproape în întregime de forţele ruse.
Rusia, la rândul ei, a anunţat miercuri seară că forţele sale vor înceta focul asupra oţelăriei şi vor deschide un coridor umanitar timp de trei zile de joi pentru a evacua civili.
Ministerul rus al Apărării nu a făcut nicio referire la militari, în timp ce, potrivit apărătorilor oraşului Mariupol, la faţa locului sunt câteva sute de soldaţi răniţi.
Primarul exilat al Mariupolului, Vadim Boicenko, a raportat miercuri „lupte violente” la Azovstal.
Potrivit lui Boicenko, „artilerie grea, tancuri şi aviaţie” sunt implicate în această ofensivă rusă, precum şi „nave care s-au apropiat” de coastă, Azovstal aflându-se la Marea Azov.
Trupele ruse încearcă să îi „distrugă” pe soldaţii ucraineni baricadaţi în Azovstal, a anunţat armata ucraineană seara.
„Cu sprijinul aviaţiei, inamicul şi-a reînnoit ofensiva pentru a prelua controlul asupra oţelăriei. Fără succes”, a afirmat statul-major al armatei pe Telegram.
- Urmărește ultimele evoluții din a 70-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO