Sari direct la conținut

Zelenski: Dacă toţi din lume erau conducători fermi şi curajoşi ca Marea Britanie, am fi pus capăt deja acestui război

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un discurs adresat atât poporului ucrainean, cât şi participanţilor la un eveniment de caritate din Marea Britanie, că „dacă toţi din lume – sau cel puţin majoritatea – erau conducători fermi şi curajoşi ca Ucraina, ca Marea Britanie” este sigur că s-ar fi pus capăt deja războiului.

„Cum ai spus tu, Boris (Johnson – n.r.), când te-ai adresat Parlamentului ucrainean alaltăieri, încă scriem unul dintre cele mai victorioase capitole din istoria noastră”, a adăugat el. Zelenski a menţionat că bombardamentele şi atacurile trupelor ruse la Azovstal nu au încetat, iar acolo mai sunt de evacuat inclusiv femei şi copii, şi a arătat că lipsa medicamentelor de bază, a tratamentului pentru pacienţii cu cancer, a accesului la insulină pentru diabetici sunt unele dintre consecinţele ocupaţiei ruseşti, scrie news.ro.

Zelenski a arătat că a combinat adresările sale către două naţiuni puternice: poporul ucrainean şi cel britanic, vorbind la evenimentul de caritate Brave Ukraine.

„De obicei, mă adresez ucrainenilor, la această oră şi în acelaşi fel, în fiecare seară, rezumând evenimentele zilei care a trecut. În fiecare seară – din prima zi a acestui război la scară largă al Rusiei împotriva statului nostru, Ucraina. În fiecare seară raportez public ce s-a făcut pentru a proteja statul. Ce au reuşit să realizeze Forţele Armate ale Ucrainei. Cum ne ajutăm oamenii şi ce negocieri internaţionale au avut loc”, a afirmat Zelenski, joi noapte.

El a adăugat că o veste notabilă a zilei a fost discuţia sa cu Boris Johnson, spunând că astfel de discuţii sunt importante pentru Ucraina, dar şi pentru Marea Britanie, pentru că este vorba despre „constanţa, curajul şi leadership-ul de care dau dovadă împreună naţiunile ucraineană şi britanică”, în apărarea libertăţii.

„Astăzi, trupele ruse, ca în fiecare zi a acestui război, au continuat să ne bombardeze oraşele şi oamenii. De exemplu, tradiţionala mea întâlnire de dimineaţă cu armata, cu conducerea Armatei, cu oficiali guvernamentali şi diplomaţi a fost acompaniată de sunetul sirenei antiaeriene. Aceasta este realitatea noastră. Atacuri cu rachete în fiecare zi”, a relatat Volodimir Zelenski.

El a arătat că alaltăieri au fost 15 atacuri cu rachete, iar ieri „doar şapte”.

„În general, în timpul acestui război, Armata rusă a folosit deja 2.014 rachete împotriva Ucrainei. Au fost înregistrate 2.682 de apariţii ale avioanelor de luptă ruseşti în spaţiul nostru aerian. Fiecare dintre aceste «sosiri» înseamnă moartea oamenilor noştri, distrugerea infrastructurii noastre. Dacă luăm doar infrastructura medicală, până în prezent, trupele ruse au distrus sau avariat aproape 400 de centre medicale. Acestea sunt spitale, maternităţi, clinici de tratament”, a explicat preşedintele Ucrainei.

Zelenski a afirmat că în zonele din estul şi sudul Ucrainei, ocupate temporar, situaţia privind accesul la servicii medicale şi medicamente este „catastrofală”.

„Lipsesc şi cele mai simple medicamente. Rusia a adus Ucrainei şi Europei probleme pe care nu ni le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este o lipsă totală de tratament pentru pacienţii cu cancer. Este extrem de greu sau imposibil accesul la insulină al diabeticilor. Este imposibilitatea de a face intervenţii chirurgicale… e o lipsă de antibiotice! Acestea sunt consecinţele ocupaţiei ruseşti pentru o parte a ţării noastre, pentru o parte a poporului nostru, pe care trebuie să le eliberăm de invadatori”, a subliniat Zelenski.

El a adăugat că operaţiune de salvare din Mariupol a continuat, cu sprijinul ONU şi al Crucii Roşii.

„Peste 150 de oameni din Azovstal şi peste 300 de oameni din Mariupol şi din suburbiile sale care au fost evacuaţi prin coridorul umanitar săptămâna aceasta primesc deja ajutorul de care au nevoie. Medical, reînnoirea documentelor, asistenţă financiară, comunicare cu rudele, prietenii şi familiile. În prezent, bombardamentele şi asaltul ruseşti asupra Azovstal nu se opresc. Dar civilii încă trebuie scoşi de acolo – femei, copii. Sunt mulţi copii care mai sunt acolo. Imaginaţi-vă doar acest iad! Şi acolo sunt copii! Mai mult de două luni de bombardamente constante, în permanenţă moarte în jur…”, a relatat Zelenski, precizând că se face tot posibilul pentru salvarea soldaţilor, eroi care luptă pentru a apăra Mariupolul.

El a spus că sunt mulţi răniţi, dar nu cedează. „Şi nici noi nu renunţăm. În fiecare zi, întreaga echipă caută o opţiune care să asigure siguranţa acestor oameni. Şi sunt recunoscător tuturor celor care ajută. Celor care au oferit mediere şi fac eforturi pentru salvarea ucrainenilor”, a continuat el.

Zelenski a menţionat că s-a adresat, joi, şi participanţilor la o conferinţă a sponsorilor la nivel înalt, desfăşurată la Varşovia, spunând că şi acesta este un element de protecţie, pentru toată Europa.

„Pentru că soarta statului nostru şi viitorul continentului nu sunt hotărâte doar pe câmpul de luptă. Ci şi în domeniul economic, în promptitudinea liderilor mondiali de a se uni pentru a reconstrui Ucraina după acest război şi de a oferi stabilitate şi securitate centrului şi estului Europei. Avem rezultatul. S-a anunţat că s-au strâns 6,5 miliarde de dolari la această conferinţă. Şi asta este bine. Dar este doar o parte din ce este cu adevărat necesar pentru a readuce la normal viaţa în teritoriul unde Rusia a adus războiul. De aceea avem nevoie de un echivalent modern al Planului Marshall pentru Ucraina. O participare mai puternică a lumii libere şi a instituţiilor internaţionale este necesară”, a punctat el.

El a vorbit şi despre lansarea platformei United24, o iniţiativă globală care ar reuni oameni din toată lumea în jurul dorinţei de a ajuta Ucraina.

„Pentru că Ucraina are nevoie de până la 7 miliarde de dolari lunar pentru a acoperi deficitul de la bugetul de stat. În total, s-a calculat că este nevoie de peste 600 de miliarde dolari pentru a reconstrui ce a distrus armata rusă”, a arătat Zelenski.

„Dacă toţi din lume – sau cel puţin majoritatea – erau conducători fermi şi curajoşi ca Ucraina, ca Marea Britanie, sunt sigur că am fi pus capăt deja acestui război şi am fi restabilit pacea în teritoriul eliberat pentru toţi oamenii noştri. Dar încă trebuie să luptăm. Să luptăm. Şi cum ai spus tu, Boris (Johnson – n.r.), când te-ai adresat Verkhovna Rada (Parlamentului ucrainean – n.r.) alaltăieri, încă scriem unul dintre cele mai victorioase capitole din istoria noastră”, a adăugat el.

Zelenski a menţionat că, în puţin mai mult de zece săptămâni, 11.672 dintre apărătorii ţării au primit distincţii de stat pentru curaj.

„Vă mulţumesc pentru sprijinul eficient în aceste eforturi. Curajul este considerat pe drept prima dintre calităţile umane, întrucât le garantează pe toate celelalte”, a conchis Zelenski.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro