Sari direct la conținut

SUA spun că 20 de țări anunță noi pachete de asistență în materie de securitate pentru Ucraina

HotNews.ro
Lloyd Austin, Foto: Vano Shlamov / AFP / Profimedia
Lloyd Austin, Foto: Vano Shlamov / AFP / Profimedia

Aproximativ 20 de țări au anunțat noi pachete de asistență de securitate pentru Ucraina în timpul unei întâlniri cu aliații care vizează coordonarea armelor pentru Kiev, a declarat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, relatează The Guardian.

Printre țările care au anunțat noi pachete de asistență s-au numărat Italia, Danemarca, Grecia, Norvegia și Polonia, a declarat Austin într-o conferință de presă la încheierea întâlnirii virtuale.

Noile pachete de securitate au inclus „donarea de muniție de artilerie necesară, sisteme de apărare de coastă și tancuri și alte vehicule blindate”, a spus el.

Danemarca a fost de acord să ofere un lansator Harpoon și rachete pentru „a ajuta Ucraina să-și apere coasta”, a spus el.

De asemenea, Republica Cehă a fost de acord să trimită „sprijin substanțial” Kievului, inclusiv „o donație recentă de elicoptere de atac, tancuri și sisteme de rachete”, a adăugat el.

Alte țări au prezentat „noi angajamente pentru antrenarea forțelor Ucrainei și susținerea sistemelor sale militare”, a spus el.

Urmărește ultimele evoluții din a 89-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro