Kievul pierde teren – în vreme ce SUA și aliații lor se ceartă pe tema obiectivelor reale ale războiului

La începutul Războiului din Vietnam președintele Lyndon Johnson l-a întrebat pe unul dintre cei mai importanți generali ai săi de ce ar fi nevoie „pentru a se face treaba”. Răspunsul nu prea i-a fost de folos, întrucât generalul i-a cerut să-i definească mai întâi respectiva treabă.

Ceva mai târziu, un studiu realizat de Casa Albă definea victoria în Vietnam drept „a-i demonstra Vietcongului că-i este imposibil să câștige”, scrie Financial Times, citat de Rador.

Acum, când sprijină Ucraina în războiul ei cu Rusia, puterile occidentale sunt tentate din nou să definească victoria drept ne-înfrângere. Ucrainenii se tem că li se va da numai atât armament cât le este necesar pentru a continua lupta – dar nu suficient pentru a învinge Rusia. Este o perspectivă cumplită într-un moment în care orașele lor sunt distruse și armata ucraineană pierde sute de oameni pe zi în lupta pentru oprirea înaintării rusești.

Un articol recent semnat de președintele american Joe Biden definea principalul obiectiv al Americii drept conservarea libertății și independenței Ucrainei.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a declarat frecvent că Rusia nu trebuie să câștige – dar nu a afirmat niciodată că Ucraina trebuie să învingă. Un purtător de cuvânt al lui Emmanuel Macron a declarat presei sub rezerva anonimatului că Franța dorește ca Ucraina să obțină victoria, dar președintele însuși nu a rostit până acum aceste vorbe.

Din contră, premierul britanic Boris Johnson a declarat simplu: „Ucraina trebuie să câștige”. Iar Kaja Kallas, premierul Estoniei, a afirmat: „Victoria trebuie să fie obiectivul, iar nu vreun soi de acord de pace”.

Diferența dintre cei care doresc o victorie a Ucrainei și cei care se mulțumesc să afirme că Rusia nu trebuie să câștige reprezintă mult mai mult decât o chestiune de nuanță. Ea dictează decizii cruciale în privința tipurilor de armament trimis Ucrainei – dar și a oportunității și momentului exercitării de presiuni în direcția unui acord de pace.

Respingerea de către Estonia a oricărui „soi de acord de pace” contrastează cu obiectivul declarat al lui Biden de a așeza Ucraina „în cea mai puternică poziție posibilă la masa negocierilor”.

Între aceste două viziuni se află și o diferență în ce privește percepția pericolului. Cei care consideră că marele pericol e imperialismul rus sunt pregătiți să ceară acțiuni vizând o victorie a Ucrainei. În tabăra aceasta se află Polonia, Regatul Unit, țările baltice și Finlanda.

Cei care sunt îngrijorați mai mult de un război între Rusia și Occident vor vorbi numai despre a nu-i permite Moscovei să câștige. Ei se tem că dacă ar acționa pentru o victorie categorică a Ucrainei s-ar putea ajunge la un război direct între Rusia și Vest ori la utilizarea armelor nucleare rusești. Franța și Germania fac parte din această tabără.

SUA, fapt crucial, se plasează undeva la mijloc – încearcă să găsească un răspuns echilibrat care să combată ambele pericole, în timp ce asigură grosul ajutorului militar destinat Ucrainei. Viziunea dominantă la nivelul administrației Biden este aceea că, după ce s-a temut prea mult de un conflict nuclear la începutul războiului, Occidentul este acum în pericol să se teamă prea puțin.

Doctrina militară a Rusiei stipulează că armele nucleare pot fi utilizate în cazul unei amenințări existențiale la adresa țării. Unii demnitari americani sunt de părere că Vladimir Putin ar putea privi o înfrângere umilitoare în Ucraina ca reprezentând acel tip de pericol existențial. De aici apare o situație paradoxală: cu cât Ucraina se descurcă mai bine pe câmpul de luptă, cu atât mai periculoasă devine situația.

Aceste temeri îi insuflă politicii americane o precauție reală, constituind motivul pentru care Washingtonul a decis să limiteze raza noilor rachete pe care i le trimite Ucrainei. Americanii au decis să nu trimită artilerie care poate lovi adânc în teritoriul Rusiei, întrucât o astfel de situație ar putea aduce prea mult cu un atac direct al SUA. (Și, între timp, livrările de armament greu din Germania continuă să fie tergiversate.)

Toate acestea reprezintă motiv de frustrare profundă pentru acei membri ai alianței occidentale care consideră că imperialismul rus e cel mai mare pericol – iar nu înfrângerea Rusiei. Ei subliniază declarațiile recente ale lui Putin în care acesta se prezintă drept succesorul lui Petru cel Mare, prin aceea că recuperează – după cum s-a exprimat el – și extinde teritoriul Rusiei.

Această școală de gândire respinge ideea că Putin ar putea folosi vreodată arma nucleară – pe baza argumentului că el a dat dovadă mereu că are un instinct de autoconservare puternic. Respectivele țări cred că unica modalitate de se pune în sfârșit capăt amenințării imperiale a Rusiei este ca Putin să fie umilit.

Ceea ce duce la apeluri privind măsuri militare mult mai agresive – cum ar fi dotarea Kievului cu arme capabile să scufunde flota rusă care blochează acum porturile ucrainene.

Conștienți de necesitatea menținerii unității occidentale, America și aliații ei au inventat câteva sintagme asupra cărora pot conveni cu toții. Toți sunt de acord, inclusiv Scholz și Macron, că nu vor permite ca Ucrainei să i se impună un acord de pace. Însă ucrainenii se tem că ei vor fi forțați, de facto, să cedeze teritorii, întrucât nu vor primi arme suficient de puternice pentru a opri avansul Rusiei pe câmpul de luptă.

Mult va depinde de impactul pe care-l vor avea în următoarele săptămâni noile sisteme de artilerie promise Ucrainei. În ciuda divergențelor de substrat, o majoritate a guvernelor occidentale pare să creadă că dacă Ucraina va reuși să forțeze Rusia să se retragă pe pozițiile ocupate inițial, înainte de invazia din 24 februarie, acest fapt va putea servi drept bază a unor negocieri serioase.

Totuși, din nefericire, nu există vreo garanție că Ucraina va reuși să obțină acest gen de victorie – sau că oricare dintre părți va înceta lupta odată ce linia frontului va fi revenit la poziția ei din 24 februarie.

În Ucraina, la fel ca în Vietnam, definiția victoriei este periculos de evazivă, iar acest lucru poate duce la un îndelungat și brutal război de uzură.

Financial Times (preluare Rador)