Sari direct la conținut

În timp ce progresează lent pe front, Rusia anunţă exerciţii militare cu "tot personalul, armele și echipamentele necesare" la mii de kilometri de războiul din Ucraina

HotNews.ro
Soldați ruși, Foto: Dreamstime.com
Soldați ruși, Foto: Dreamstime.com

Rusia intenționează să organizeze exerciții militare strategice în estul țării, la mii de kilometri de războiul pe care îl duce în Ucraina, începând de luna viitoare, a declarat Ministerul rus al Apărării, transmite Reuters.

Exercițiile Vostok vor avea loc în perioada 30 august – 5 septembrie. Ele par a fi menite să transmită mesajul că Rusia, în ciuda războiului costisitor de cinci luni din Ucraina, rămâne concentrată pe apărarea întregului său teritoriu și că este capabilă din punct de vedere militar.

Ministerul rus al Apărării a subliniat că capacitatea sa de a organiza astfel de exerciții nu a fost afectată de ceea ce numește „operațiunea sa militară specială” din Ucraina.

Armata rusă a precizat că Rusia nu a anulat nicio activitate de antrenament sau cooperare internațională, iar exercițiile vor fi asigurate cu tot personalul, armele și echipamentele necesare.

„Vă atragem atenția asupra faptului că în operațiunea militară specială din Ucraina este implicată doar o parte a Forțelor Armate ale Federației Ruse, al căror număr este destul de suficient pentru a îndeplini toate sarcinile stabilite de comandantul suprem”, se arată în comunicatul armatei ruse.

Rusia neagă că ar fi vorba de o mobilizare

Unele mass-media străine au răspândit informații false despre „un fel de presupuse activități de mobilizare”, a mai precizat ministerul rus al apărării.

În pofida pierderilor grele și a progreselor lente ale Rusiei în Ucraina, președintele Vladimir Putin nu a ordonat o mobilizare a rezerviştilor, adică aproximativ 2 milioane de persoane cu serviciu militar în ultimii cinci ani.

Directorul CIA, William Burns, a declarat săptămâna trecută că Statele Unite ale Americii au estimat că 15.000 de soldați ruși au fost uciși în Ucraina începând din februarie – tot atâtea pierderi câte a suferit armata sovietică într-un deceniu de război în Afganistan începând din 1979 – și de trei ori mai mulți ar fi fost răniți.

Următoarele exerciții vor avea loc în districtul militar estic, care include o parte din Siberia și care are cartierul general la Khabarovsk, în apropiere de granița cu China.

Exerciţiile militare vor include unele forțe străine, a anunțat ministerul apărării din Rusia, fără a preciza din ce țări.

Trupe din Armenia, India, Kazahstan, Kârgâzstan și Mongolia au luat parte anul trecut la exerciții majore în Rusia și Belarus.

––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro