Sari direct la conținut

SUA au făcut o „ofertă substanțială” Moscovei. Un traficant rus de arme în schimbul baschetbalistei Brittney Griner și lui Paul Whelan

HotNews.ro
Paul Whelan, detinut in Rusia, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia
Paul Whelan, detinut in Rusia, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia

Statele Unite au făcut o „ofertă substanțială” Rusiei pentru a facilita eliberarea jucătoarei de baschet Brittney Griner și a fostului pușcaș marin Paul Whelan, reținuți în Rusia, a dezvăluit miercuri ministrul de Externe al SUA, Antony Blinken, relatează AFP și Reuters.

„Am pus o ofertă substanțială pe masa negocierilor în urmă cu câteva săptămâni pentru a facilita eliberarea lor”, a spus el într-o conferință de presă, adăugând că speră să avanseze procesul atunci când vorbește cu Lavrov.

„Guvernele noastre au comunicat în mod repetat și direct cu privire la această propunere. Și voi folosi conversația pentru a continua personal și sper să ne îndrepte către o rezoluție”, a spus Blinken”.

El a refuzat să spună care era oferta Statele Unite, dar CNN a raportat că Washingtonul este dispus să-l dea la schimb pe traficantul de arme rus Viktor Bout.

După luni de dezbateri interne, administrația Biden s-a oferit să-l ofere la schimb pe Viktor Bout, un traficant rus de arme, condamnat lao pedeapsă de 25 de ani de închisoare în SUA, ca parte a unui potențial acord pentru a asigura eliberarea a doi americani reținuți în Rusia, Brittney Griner și Paul Whelan.

Familiile lui Whelan, care a fost reținut de Rusia pentru presupus spionaj din 2018, și a starului WNBA Griner, reținută la Moscova pentru deținere de droguri din februarie, au cerut Casei Albe să le asigure eliberarea, inclusiv printr-un schimb de prizonieri, dacă este necesar.

Propunerea vine pe fondul presiunii crescânde asupra președintelui american Joe Biden din partea familiilor ostaticilor, cel mai recent în cazul medaliatei olimpice Griner.

Fost subofițer al Marine Corps, Paul Whelan era ofițer al serviciilor de securitate pentru un grup american de piese auto, când a fost arestat la Moscova în decembrie 2018, apoi condamnat în iunie 2020 la 16 ani de închisoare.

Situația dificilă a deținuților americani a câștigat vizibilitate după arestarea lui Griner și eliberarea recentă a fostului marine american Trevor Reed într-un schimb de prizonieri cu Rusia, într-un moment în care relațiile SUA cu Moscova sunt cele mai proaste din ultimele decenii din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.

Reed a fost eliberat după trei ani de detenție, ca parte a unui schimb de prizonieri cu Rusia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro