Sari direct la conținut

Rușii se pregăteau să redeschidă podul Antonivskyi din Hersonul ocupat, după reparații. Ucrainenii l-au bombardat însă din nou, probabil tot cu HIMARS

HotNews.ro
Rușii se pregăteau să redeschidă podul Antonivskyi din Hersonul ocupat, după reparații. Ucrainenii l-au bombardat însă din nou, probabil tot cu HIMARS

Forțele ucrainene au bombardat din nou podul Antonivskyi din orașul Herson, controlat de Rusia, avariind echipamentele de construcție și întârziind redeschiderea acestuia, a declarat luni agenția de știri Interfax, citând un oficial local numit de Rusia.

Podul este unul dintre singurele două puncte de trecere pentru forțele rusești către teritoriul pe care l-au ocupat pe malul vestic al râului Dnipro, în sudul Ucrainei, notează Reuters.

Acesta a fost o țintă cheie pentru forțele ucrainene în ultimele săptămâni, Kievul folosind rachete de înaltă precizie HIMARS furnizate de SUA pentru a încerca să îl distrugă, într-o posibilă pregătire pentru o contraofensivă de recucerire a zonelor controlate de Rusia în sud.

Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației orașului Herson, numit de ruși, a declarat pentru Interfax că nu au existat „daune critice” în urma ultimelor bombardamente. El nu a precizat cât timp va întârzia redeschiderea planificată a acestuia.

––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro