FOTO Un turist rus a dezvăluit poziția unui sistem de apărare antiaeriană S-400 din Crimeea
Fotografii apărute pe rețelele de socializare și geolocalizate independent arată cum un turist rus a dezvăluit poziția unui sistem de apărare aeriană S-400 amplasat în Crimeea.
Imaginile au fost redistribuite pe Twitter de jurnalistul Mark Krutov de la Radio Svoboda (Radio Europa Liberă), ele fiind geolocalizate ca fiind făcute în apropierea Ievpatoria, un oraș din Crimeea cu o populație aproximativă de 105.000 de locuitori.
Krutov notează de asemenea că autoritățile locale din peninsula anexată ilegal de către Rusia în 2014 afirmă că apărarea antiaeriană de aici este activă în aproape fiecare zi. Se pare că sistemul S-400 a fost amplasat undeva în jurul lacului sărat de lângă Ievpatoria.
\uD83E\uDDF5 Russian tourists reveal S-400 air defense systems positioned near Yevpatoria. AD is active nearly every day in this area according to local authorities. Geolocation 45.180317, 33.232232 https://t.co/BCm5SChWHR pic.twitter.com/lcOv58Lyju
— Mark Krutov (@kromark) August 21, 2022
Imagini realizate din satelit arată că sistemul antiaerian a fost plasat aici între 15 și 22 iulie, Krutov notând de asemenea că localizarea sa a fost destul de ușoară deoarece sistemele S-400 nu sunt ascunse și se află la o distanță scurtă de plajă.
Satellite imagery by @planet shows that the AD appeared here from July 15th till July 22. Photos above made on July 27, photos in @COUPSURE‘s thread on July 31. pic.twitter.com/vFik0o6HVa
— Mark Krutov (@kromark) August 21, 2022
This geolocation and photos were quite easy to find/confirm cause those AD systems are not hiding at all and are positioned not far from the beach. Drivers in the cabins can be noticed. pic.twitter.com/57G6PknRPe
— Mark Krutov (@kromark) August 21, 2022
Tot mai puțini turiști ruși în Crimeea
Turismul din Crimeea, o destinație favorită a rușilor, a scăzut dramatic anul acesta din cauza „operațiunii militare speciale” ordonate de președintele Vladimir Putin pe 24 februarie, majoritatea turiștilor ruși orientându-se acum spre regiunea Krasnodar unde se află stațiunea Soci.
Directorul unui turoperator din Rusia declara într-un interviu acordat la sfârșitul lunii ulie cotidianului Kommersant, cel mai mare ziar financiar din Rusia, că acum la Soci vin și turiști din Republica Populară Donețk și Lugansk, cele două entități separatiste din estul Ucrainei.
„Acest lucru se datorează faptului că rușii, fără să aștepte deschiderea aeroportului Simferopol (n.r. capitala Crimeii) și apariția unor destinații străine suplimentare, au decis în cele din urmă să se odihnească la Soci și în alte orașe din regiune”, explică el.
„Acum un an, din cauza scăderii cererii, hotelierii [din Krasnodar] ofereau reduceri de până la 50%, acum hotelurile din Crimeea fac acest lucru”, declara pentru Kommersant și Daria Domostroeva, reprezentanta unei agenții de turism din Rusia.
Întreaga Uniune Europeană și-a închis spațiul aerian pentru companiile aeriene rusești încă de pe 27 februarie, forțându-i pe turiștii ruși obișnuiți să își petreacă vacanția în țări ca Grecia, Cipru sau Malta să găsească destinații alternative.
Urmărește ultimele evoluții din a 181-a zi a războiului din Crimeea LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.