Serghei Lavrov a primit în cele din urmă o viză pentru Statele Unite
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi membri ai unei delegaţii ruse au obţinut vize pentru a putea participa la sesiunea Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe rus, citat de Reuters și Agerpres.
Rusia a criticat săptămâni în şir SUA că nu eliberează vize membrilor delegaţiei ruse pentru ca aceştia să poată participa la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale.
„Astăzi, au fost acordate vize lui (Serghei) Lavrov şi unui număr dintre cei ce îl vor însoţi” la Adunarea Generală a ONU, a transmis agenţia rusă Interfax, citând Ministerul rus de Externe.
Moscova a acuzat SUA că încearcă să blocheze participarea deplină a Rusiei la lucrările Adunării Generale a ONU întârziind eliberarea de vize pentru delegaţia rusă. Lucrările la nivel înalt ale forumului internaţional încep săptămâna viitoare.
Kremlinul a declarat marţi că SUA „îşi încalcă obligaţiile” prin faptul că nu a eliberat vize pentru întreaga delegaţie şi a spus că ia măsuri pentru a trage la răspundere atât SUA, cât şi Naţiunile Unite în legătură cu această situaţie.
Delegația pe care Rusia vrea să o ducă la ONU
Rusia a cerut SUA 56 de vize pentru a permite ministrului rus de externe Serghei Lavrov şi delegaţiei sale să se deplaseze la New York pentru a participa la reuniunea anuală a Adunării Generale la ONU în această lună.
Cele 56 de vize cerute de Moscova cuprind o echipă de diplomaţi care ar urma să vină în SUA pentru a pregăti sosirea lui Lavrov şi a delegaţiei sale pentru reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU la New York, preconizată să înceapă la 20 septembrie.
În virtutea „acordului privind sediul” ONU din 1947, SUA sunt obligate în general să autorizeze accesul diplomaţilor străini la Naţiunile Unite. Dar Washingtonul afirmă că poate refuza eliberarea de vize din motive de „securitate, terorism şi politică externă”.
SUA interzic de mai mult timp diplomaţilor ruşi la ONU şi delegaţiilor ruse aflate în vizită să se deplaseze mai mult de 40 de kilometri de New York fără acordul prealabil al Washingtonului.
În februarie, Washingtonul a impus sancţiuni împotriva lui Serghei Lavrov, acuzându-l că este „direct responsabil de noua invazie neprovocată şi ilegală a Rusiei în Ucraina”. Sancţiunile îngheaţă toate averile pe care Lavrov ar putea să le aibă în SUA şi interzic în general americanilor să aibă de a face cu el.
Urmărește ultimele evoluții din a 202-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.