Sari direct la conținut

Ucraina: Directorul unei companii energetice publice germane participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei Zaporojie la Rusia

HotNews.ro
Urnă de vot la „referendumurile” de alipire la Rusia a provinciilor ucrainene ocupate, Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia
Urnă de vot la „referendumurile” de alipire la Rusia a provinciilor ucrainene ocupate, Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia

Directorul unei companii energetice germane cu acţionariat majoritar de stat participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei ucrainene Zaporojie la Rusia, a relatat sâmbătă presa germană, preluată de agențiile EFE și Agerpres.

Director general al companiei EWF, Stefan Schaller, a confirmat presei că efectuează această călătorie pentru a obţine „informaţii obiective” despre situaţia de pe teren în acea provincie ucraineană ocupată parţial de trupele ruse şi că se află acolo „cu titlu personal”, fără vreo legătură cu funcţia sa din Germania.

El a participat ca observator şi la alegerile pentru Duma de Stat rusă în anul 2021, atunci, ca şi acum, venind la invitaţia autorităţilor ruse, care au suportat costurile deplasării.

Dar declaraţiile pe care le-a acordat agenţiei TASS, în care afirmă că referendumul pentru alipirea la Rusia este foarte bine organizat şi că populaţia vine cu entuziasm la vot, au provocat reacţii de indignare.

CA-ul companiei se întrunește pentru a decide dacă Stefan Schaller mai poate rămâne director

În consecinţă, districtul german Waldeck-Frankenberg, acţionar majoritar al companiei EWF, s-a delimitat explicit de demersul lui Schaller şi a convocat pentru luni o reuniune a consiliului de administraţie pentru a decide dacă acesta mai poate rămâne director.

„Simpla vizită în regiune şi activitatea de a asista ca observator la falsul referendum pot fi intepretate drept o legitimare a unui proces contrar dreptului internaţional”, afirmă într-un comunicat administraţia acestui district din vestul Germaniei.

Un grup de deputaţi ai formaţiunii de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) au efectuat de asemenea săptămâna aceasta o călătorie în provinciile ucrainene pe care trupele ruse le-a preluat total sau parţial sub control după invazia începută pe 24 februarie.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro