Sari direct la conținut

Ucraina: Autorităţile de ocupaţie din Herson cer Moscovei să evacueze civilii din regiune către Rusia

HotNews.ro
Război în Ucraina: steagul ucrainean flutură pe o stradă din localitatea eliberată Vîsokopillea, din regiunea Herson, Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images
Război în Ucraina: steagul ucrainean flutură pe o stradă din localitatea eliberată Vîsokopillea, din regiunea Herson, Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images

​Autorităţile de ocupaţie ruse din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, au cerut joi Moscovei să organizeze evacuarea civililor din acest teritoriu anexat de Rusia la sfârşitul lunii septembrie şi vizat de o contraofensivă a armatei ucrainene, relatează AFP și Agerpres.

„Noi am sugerat ca toţi locuitorii regiunii Herson care doresc să se protejeze de loviturile de rachete (ucrainene) să poată pleca în alte regiuni” ruse, a transmis pe Telegram şeful administraţiei de ocupaţie regionale, Vladimir Saldo.

„Luaţi-vă copiii şi plecaţi”, a îndemnat el într-o declaraţie difuzată pe reţelele sociale.

Saldo a chemat Rusia să furnizeze „ajutorul” necesar „pentru a organiza o astfel de muncă”, precizând că le-a propus „în primul rând” locuitorilor de pe malul drept al Niprului, mai apropiat de linia frontului, să fie evacuaţi.

Unde vor fi duşi locuitorii

Aceşti locuitori vor fi duşi în regiunile ruse cele mai apropiate de Herson, a indicat el, citând peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, şi regiunile Rostov, Krasnodar şi Stavropol din sudul Rusiei.

Acest anunţ intervine la o zi după ce Kievul a revendicat recucerirea a cinci localităţi din regiunea Herson.

De mai multe săptămâni, armata ucraineană poartă o contraofensivă în acest teritoriu anexat de Rusia şi unde trupele Kievului au indicat săptămâna trecută că au recucerit peste 400 km2 în mai puţin de o săptămână.

„În fiecare zi, oraşele din regiunea Herson sunt supuse unor lovituri de rachete”, a afirmat Saldo joi. „Aceste lovituri cauzează pagube grave, în primul rând locuitorilor”, a regretat el.

Ce spune ministerul britanic al apărării despre luptele din regiunea Herson:

  • După ce s-au retras aproximativ 20 km în nordul sectorului Herson la începutul lunii octombrie, forțele rusești încearcă probabil să consolideze o nouă linie de front la vest de satul Mylove.
  • Luptele grele continuă de-a lungul acestei linii, în special la capătul vestic, unde avansurile ucrainene înseamnă că flancul Rusiei nu mai este protejat de râul Inhuleț. Majoritatea trupelor rusești de pe această linie de front rămân unități VDV (aeropurtate) cu efective insuficiente.
  • În ultimele zile, autoritățile ruse de ocupație au ordonat probabil pregătiri pentru evacuarea unor civili din Herson. Este probabil ca acestea să anticipeze extinderea luptelor chiar în orașul Herson.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro