Sari direct la conținut

Cum s-au întors atacurile rusești cu rachete împotriva Kremlinului: „Un eșec monumental”, explică un analist militar

HotNews.ro
Gherasimov, Putin și Șoigu, Foto: Mikhail Klimentyev / Sputnik / Profimedia
Gherasimov, Putin și Șoigu, Foto: Mikhail Klimentyev / Sputnik / Profimedia

Un analist militar a rezumat efectele atacurilor cu rachete lansate la începutul săptămânii de forțele armate ruse împotriva Ucrainei, afirmând că acestea au reprezentat un „eșec monumental” care a obținut tocmai efectul invers celui sperat de Moscova.

„Este greu de explicat cât de stupide au fost cu adevărat ‘atacurile de răzbunare’ ale Rusiei pentru podul Kerci, iar asta și dacă faci abstracție de țintirea flagrantă a civililor”, afirmă pe pagina sa de Twitter analistul militar Tyler Rogoway, care este și redactorul-șef al site-ului specializat pe subiecte militare „The War Zone”.

El face apoi un rezumat punct cu punct al efectelor atacurilor cu rachete lansate luni împotriva Kievului și a mai multor orașe din întreaga Ucraină:

1) Rușii și-au irosit din rachetele de croazieră prețioase pe care le mai au pentru a ataca ținte fără nicio valoare militară.

„Luptând un război pe care îl pierd, unul în care nu au atins niciodată supremația aeriană și în care nu pot ataca majoritatea țării cu forțele lor aeriene, ei își folosesc singurele arme care pot lovi aceste locuri împotriva unor ținte fără valoare pentru a arăta ‘puternici’ în termeni de brutalitate nebunească pentru publicul de acasă. Efectele au fost slabe chiar și în această privință”, explică analistul militar.

2) Această decizie a accelerat masiv primirea de către Ucraina a unui sistem modern de apărare aeriană integrată din Occident.

„Un eșec monumental” pentru Rusia, subliniază Rogoway, adăugând că Moscova trebuie să fie în negare completă cu privire la cum vor arăta capabilitățile antiaeriene ale ucrainenilor după primirea unor astfel de sisteme.

El afirmă că drone și rachete vor putea în continuare să fie folosite pentru atacarea unor ținte din Ucraina, oprirea acestora fiind dificilă chiar și pentru cele mai bune sisteme integrate de apărare aeriană.

Însă primirea unui astfel de sistem va face extrem de riscantă operarea oricăror avioane rusești deasupra Ucrainei și chiar dincolo de granițele sale, anulând practic orice speranță pe care rușii ar putea să o mai aibă în privința obținerii supremației aeriene.

„Acum este un vis iluzoriu dar în viitor va deveni aproape imposibil”, subliniază redactorul-șef al „The War Zone”.

Atacurile cu rachete ale rușilor nu au atins niciun obiectiv militar

3) Primirea unui astfel de sistem de către Ucraina înseamnă de asemenea că dronele pe care le au în dotare forțele armate ale Moscovei și alte aeronave fără pilot pe care le-ar putea cumpăra în viitor de la Iran vor deveni mai puțin eficace și vor putea opera pe o rază mai restrânsă.

4) Atacurile nu au atins niciun obiectiv tactic sau strategic.

„Niciunul”, subliniază Rogoway, adăugând că războiul merge mai departe, Ucraina își plânge morții și are de făcut reparații, dar dincolo de aceste lucruri atacurile au fost un spectacol gol care a arătat mai mult a slăbiciune decât forță.

5) Europa va investi masiv în apărare antiaeriană și cu rachete pe întreg continentul.

„O chestie uriașă. Moscova a urât [sistemul de apărare împotriva unor rachete balistice] Aegis Ashore”, afirmă analistul cu referire la scutul de la Deveselu, adăugând că posibilitatea ca sistemele Arrow 3 și Patriot să acopere cu o „umbrelă” antiaeriană 14 țări europene este la un cu totul alt nivel.

Amintim că Germania și 13 țări NATO, printre care și România, au semnat joi o scrisoare de intenție pentru achiziționarea în comun de sisteme de apărare antiaeriană precum Arrow 3 și Patriot.

Acțiunile Rusiei au dus la o apropiere și mai mare între Ucraina și aliații NATO

6) Asemenea investiții masive vor da un imbold puternic dezvoltării tehnologice și vor consolida apărarea aeriană a Europei tocmai în fața amenințărilor specifice reprezentate de armamentul din dotarea forțelor armate ruse.

„Nu subestimați asta, sume uriașe de bani vor alimenta ce urmează”, subliniază Rogoway.

7) Atacurile cu rachete lansate de ruși la începutul săptămânii au dus din nou la apropierea tuturor aliaților din NATO între ei și cu Kievul, multe țări anunțând deja că vor trimite noi arme Ucrainei în lupta sa împotriva unui inamic comun.

Redactorul-șef al „The War Zone” afirmă că această colaborare apropiată între aliații NATO reprezintă cea mai mare amenințare pentru Rusia.

„Iar rușii au fost incredibilii arhitecți tocmai ai lucrului pe care îl disprețuiesc. Deci da, această campanie de lovituri aeriene de la distanță față de explozia de la Podul Kerci a fost orice altceva decât ‘șah 4D’”, concluzionează analistul militar.

Urmărește ultimele evoluții din a 233-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro