Sari direct la conținut

Reacția Ucrainei după ce Ursula von der Leyen a spus că a pierdut 100.000 de militari în război

HotNews.ro
Ursula von der Leyen alaturi de Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidents Office / Alamy / Profimedia
Ursula von der Leyen alaturi de Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidents Office / Alamy / Profimedia

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a oferit miercuri după-amiaza prima reacția a Kievului față de numărul de 100.000 militari ucraineni uciși în război vehiculată de președintele Comisei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Ukraîinska Pravda.

„Nu putem confirma această cifră, subliniem că pierderile armatei ucrainene sunt informații oficiale și se încadrează sub titlul restrictiv în ceea ce privește dezvăluirea de informații”, a declarat Bogdan Senik, șeful departamentului de Relații Publice al Statului Major de la Kiev.

„Putem doar sprijini acțiuni care vor promova pedeapsa legală pentru cei care au organizat genocidul comis împotriva poporului ucrainean. Trebuie făcut totul pentru a ne asigura că toți cei responsabili pentru pierderea cetățenilor civili și militari ai Ucrainei să fie puși sub acuzare”, a adăugat acesta cu referire la o altă declarație făcută miercuri de șefa Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen afirmase într-un mesaj video difuzat mai devreme în cursul zilei de miercuri că UE propune crearea unei instanțe internaționale, cu susținerea ONU, care să investigheze „crima de agresiune a Rusiei”.

„Rusia trebuie să plătească pentru crimele sale oribile, inclusiv pentru crima de agresiune împotriva unui stat suveran. Acesta este motivul pentru care, în timp ce continuăm să susținem Curtea Penală Internațională, propunem înființarea unei instanțe specializate, susținută de Națiunile Unite, care să investigheze și să judece crima de agresiune a Rusiei”, a anunțat ea.

Șefa Comisiei Europene a vorbit de 100.000 de militari ruși uciși

Declarația lui von der Leyen care a declanșat controverse a fost însă cea legată de numărul soldaților ucraineni uciși, ea afirmând că „invazia Rusiei în Ucraina a adus moarte, devastare și suferințe de nedescris. Ne amintim cu toții ororile de la Bucea. Se estimează că peste 20.000 de civili și peste 100.000 de ofițeri militari ucraineni au fost uciși până în prezent”.

Comentariile sale au fost pe larg preluate de presa rusă datorită numărului uriaș de victime în rândul forțelor armate ale Kievului vehiculat de aceasta.

Von der Leyen a șters ulterior înregistrarea video de pe pagina sa de Twitter, în timp ce Comisia Europeană a șters comentariile de pe site-ul său.

Dana Spinant, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei a confirmat ulterior că von der Leyen s-a exprimat greșit.

„Multe mulțumiri celor care au scos în evidență inexactitatea cifrelor dintr-o versiune anterioară a acestei înregistrări video. Estimarea folosită din surse externe ar fi trebuit să se refere la pierderi, adică atât numărul de morți, cât și de răniți, și era menită să arate brutalitarea Rusiei”, a afirmat ea pe Twitter.

Noua înregistrare publicată de purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene este fără partea în care von der Leyen vorbește de pierderile umane pe care Ucraina le-ar fi suferit în timpul războiului declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie.

Greșeala Ursulei von der Leyen a părut cu atât mai bizară întrucât ea a vorbit în mesajul video despre „ofițerii militari ucraineni” uciși, părând să facă o confuzie între soldați și ofițeri, deși ea a fost ministrul german al Apărării timp de 6 ani, între 2013 și 2019.

Și ștergerea acestei porțiuni a înregistrării video a fost pe amplu relatată de presa din Rusia, numeroase publicații afirmând deschis sau sugerând că comentariile sale au fost eliminate deoarece ea a dezvăluit involuntar numărul real al soldaților uciși în război.

Urmărește ultimele evoluții din a 280-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro