Sari direct la conținut

Soldații ucraineni sunt antrenați în SUA și Germania pentru sistemele Patriot și noi ofensive

HotNews.ro
Soldați ucraineni pe frontul din Donbas, Foto: Diego Herrera Carcedo / AFP / Profimedia
Soldați ucraineni pe frontul din Donbas, Foto: Diego Herrera Carcedo / AFP / Profimedia

Soldaţi ucraineni au sosit duminică la o baza militară americană din Oklahoma pentru a se antrena în utilizarea sistemului de apărare antiaeriană Patriot, pe care Washingtonul îl va furniza Kievului, relatează AFP. 500 de militari din Ucraina sunt pregătiți și în Germania, potrivit The New York Times.

„Soldaţi ai armatei ucrainene au sosit aici” la baza militară Fort Still „pentru a începe antrenamentul de apărare antiaeriană”, a declarat pentru Fox News Curtis King, comandantul şcolii de artilerie de la baza militară, scrie Agerpres.

„Acest antrenament se va concentra pe operarea şi întreţinerea sistemului antiaerian Patriot”, a adăugat el.

Trimiterea de către Statele Unite a celui mai sofisticat sistem antiaerian al său în Ucraina este fără precedent de la începutul războiului. Kievul a cerut de mult acest sistem pentru a face faţă atacurilor aeriene din Rusia.

Numărul morţilor în urma unui atac rus comis sâmbătă la Dnipro (centru-estul Ucrainei) asupra unui bloc de apartamente a crescut luni la 40, fiind cele mai multe victime înregistrate într-un bombardament de la începutul războiului.

Patriot va contribui la apărarea ucraineană

La antrenament care începe în Oklahoma urmează să participe „între 90 şi 100 de soldaţi ucraineni”, a indicat Ministerul american al Apărării.

„Odată aflat pe teren, Patriot… va contribui la apărarea aeriană ucraineană şi va oferi poporului ucrainean un mijloc suplimentar de apărare împotriva actualelor atacuri aeriene ruseşti”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

Soldați ucraineni sunt pregătiți și la o bază americană din Germania, potrivit The New York Times.

Antrenamentul din Germania are ca scop studierea tacticilor militare complexe care ar putea îmbunătăți capacitatea armatei ucrainene de a lansa noi ofensive și de a se apăra împotriva atacurilor rusești.

Aproximativ 500 de soldați vor beneficia de ceea ce armata numește antrenament cu arme combinate în sudul Germaniei, potrivit unui oficial din domeniul apărării citat de The New York Times.

Militarii vor învăța cum să se deplaseze mai bine și să își coordoneze mai bine unitățile de mărimea companiilor și batalioanelor în luptă, folosind artileria, blindatele și forțele terestre combinate, notează și NPR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro