Sari direct la conținut

VIDEO Ucraina: Trei morţi şi 14 răniţi în urma atacului rusesc cu rachetă din Kostiantynivka. „Tocmai ieşisem din casă”

HotNews.ro
Război în Ucraina: Atac rusesc cu rachetă în orașul Kostiantynivka din regiunea Donețk, Foto: Agerpres
Război în Ucraina: Atac rusesc cu rachetă în orașul Kostiantynivka din regiunea Donețk, Foto: Agerpres

Trei persoane au murit şi 14 au fost rănite, sâmbătă, în urma unui atac cu rachetă în oraşul Kostiantynivka din regiunea Doneţk, estul Urainei, potrivit autorităţilor locale. Victimele sunt doi bărbaţi, de 33 şi respectiv 36 de ani, precum şi o femeie de 70 de ani care fugise din Herson după ocuparea oraşului, relatează Agerpres într-un reportaj de la fața locului.

Racheta C-300, lansată de armata rusă de pe teritoriul ocupat al regiunii Doneţk, a căzut pe o baterie de garaje dintr-un cartier al oraşului Kostiantynivka. Suflul exploziei a distrus geamurile a sute de apartamente.

„Nu pot să îmi revin. Din blocul nostru nu a murit nimeni; totuşi sunt trei victime. E groaznic”, a declarat pentru Agerpres o femeie care locuieşte într-unul din blocurile afectate de suflul exploziei.

Nadejda Hrihorivna are 65 ani, iar în momentul atacului cu rachetă plecase la un magazin din apropiere pentru a cumpăra o cuşcă pentru pisica sa.

„Noi tocmai ieşisem din casă. (…) Am decis să părăsim oraşul şi am mers să cumpărăm o cuşcă pentru pisică şi atunci s-a întâmplat. Eram aproape de casă. Scara noastră şi a doua scară au avut de suferit cel mai mult. Racheta a căzut în faţă, între primul şi al doilea garaj”, a afirmat femeia.

Oraşul Kostiantynivka se află la aproximativ 25 de kilometri de teritoriile ocupate de trupele armatei ruse şi la 30 de kilometri de Kramatorsk, capitala temporară a regiunii Doneţk.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro