Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 416: Putin schimba prin decret fusul orar în teritoriile anexate / Numărul morților după atacul de la Slaviansk a crescut la 11 / Rușii susțin că Wagner a mai capturat două zone din Bahmut

HotNews.ro
Război în Ucraina, Foto: LIBKOS / AP / Profimedia
Război în Ucraina, Foto: LIBKOS / AP / Profimedia

Un atac cu rachete rusești a ucis vineri nouă persoane și a rănit alte 21 în estul Ucrainei, în timp ce ministerul britanic al apărării a declarat că trupele ucrainene au fost forțate să se retragă din anumite părți ale orașului Bahmut, punctul central al avansului lent al Moscovei în regiune. Comandanții militari ucraineni au respins săptămâna aceasta ca fiind exagerate declarațiile Rusiei potrivit cărora forțele sale controlează acum 80% din oraș.

Sinteza zilei:

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 416, LIVETEXT:

22:50 Imagini cu un elicopter ucrainean de atac Mi-24 care operează dintr-o zonă neamenajată, direct de pe un drum:

22:04Mîhailo Reva este un sculptor ucrainean, cel mai cunoscut sculptor ucrainean, notează The Guardian, însă stilul jucăuș, plin de umor al creațiilor sale s-a transformat după invazia lui Vladimir Putin a Ucrainei, iar acum creațiile sale au forme mai întunecate, folosind schije și bucăți de rachetă pentru a recrea lumea de coșmar a conflictului.

21:05 La scurt timp după ce Ucraina a anunțat că va produce muniție de mortier împreună cu un stat NATO, primele obuze calibru 120mm deja au apărut pe front:

20:34Pe terenul moale după sfârșitul iernii, militarii ucraineni care încearcă țină piept rușilor în zona Bahmut spun că încă nu a venit momentul contraofensivei. „Orice armament greu care se aventurează aici se va bloca și va deveni o țintă. Încă nu poate fi vorba de o contraofensivă”, a spus soldatul.

20:01Pe frontul Bahmut, rușii continuă să desfășoare operațiuni ofensive, iar bătăliile pentru oraș nu încetează, potrivit actualizării Statului Major Ucrainean, scrie Ukrainska Pravda.

„Ocupanții au lansat un atac în zona satului Hromove, dar nu a avut succes”, a spus sursa citată, adăugând că mai multe localități din regiunea Donțk au suferit de pe urma bombardamentelor rusești.

19:52Președintele Volodimir Zelenski a semnat pe 15 aprilie două decrete, aprobând o propunere a Consiliului de Securitate Națională și Apărare de a impune sancțiuni asupra a peste 690 de persoane fizice și juridice ruse, relatează Kyiv Independent.

Potrivit documentelor publicate pe site-ul președintelui, au fost impuse sancțiuni mai multor sportivi ruși, precum și unor motoare de căutare rusești precum Rambler și Yandex.

19:24 Evgheni Prigojin a deschis un nou cimitir pentru mercenarii Wagner care au căzut pe frontul din Ucraina:

18:31O mamă și fiica ei au fost ucise sâmbătă în orașul Herson, în urma unui bombardament al rușilor, a anunțat administrația regională, relatează Reuters.

„Acest bombardament rusesc a pus capăt vieții unei femei de 48 de ani și a fiicei sale de 28 de ani”, a scris administrația pe aplicația Telegram.

Potrivit administrației, atacul rușilor a fost în apropierea unei instituții de învățământ.

Reuters nu a putut verifica independent incidentul.

17:43 Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu omologul său francez Emmanuel Macron, în care liderii au discutat despre vizita lui Macron în China, a spus Zelenski, relatează Reuters.

Macron a vizitat China săptămâna trecută, unde l-a îndemnat pe liderul chinez Xi Jinping să aducă Rusia „la rațiune” pentru a opri războiul din Ucraina.

„I-am spus despre situația de pe front și despre alte intenții de a ne elibera toate teritoriile”, a scris Zelenski pe aplicația Telegram. „Am lăudat intenția Franței de a consolida și mai mult sprijinul important pentru Ucraina pe câmpul de luptă”.

17:06Ucraina va primi un ajutor suplimentar de 5 miliarde de dolari din partea țărilor G7, potrivit prim-ministrului ucrainean Denîs Șmîhal

Polonia interzice importurile de cereale ucrainene

16:52Autoritățile ucrainene spun că numărul morților după atacurile rusești cu rachete asupra orașului Slaviansk din estul Ucrainei a crescut la 11, în timp ce echipajele de salvare încearcă să ajungă la oamenii prinși sub dărâmăturile unui bloc de apartamente, relatează The Guardian.

Atacul a avut loc vineri, însă anterior, sâmbătă, autoritățile au spus că bilanțul morților ajunsese la 9.

16:29Guvernul polonez a decis să interzică importurile de cereale și alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol polonez, a declarat sâmbătă liderul Partidului Lege și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczyński, relatează Reuters.

16:06Un cuplu de același sex s-a căsătorit în Marea Britanie la un an după ce a fugit din Ucraina, relatează The Guardian.

Yulia și Tetiana au petrecut un timp deliberând asupra unei date pentru nunta lor înainte de a decide că trebuie să fie 1 martie – exact la un an de la ziua în care au fugit de războiul din Ucraina.

„Acea dată ar trebui să fie o aniversare tristă, aniversarea când ne-am lăsat vechea viață în urmă, dar am decis să rescriem această poveste și am făcut din ea o aniversare specială”, a spus Tetiana, 42 de ani. „Am pierdut multe și este mult rău în această lume, dar am transformat acel rău în ceva bun.”

„Am decis să schimbăm o amintire proastă cu una mai bună”, a spus Yulia, 44 de ani.

S-au căsătorit la primăria Ripley din Derbyshire în prezența celor mai apropiați prieteni, descriind evenimentul ca pe „ceva foarte special”.

h4: Regiunile anexate de Rusia din Ucraina, trecute cu forța la fusul orar al Moscovei

15:12Președintele rus Putin a semnat o lege pentru schimbarea fusurilor orare din teritoriile anexate din Ucraina, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, după ora Moscovei, potrivit decretului publicat vineri pe portalul guvernului de stat, relatează CNN.

14:40Cinci ucraineni din Melitopolul ocupat de rusi din regiunea Zaporojie vor fi judecati de un tribunal rus sub acuzația că fac parte dintr-un „grup terorist”, potrivit presei de stat ruse, relatează Guardian.

Cei cinci ucraineni au fost transportați de la Melitopol în Crimeea, care este ocupată de Rusia din 2014, iar ulterior transferați la centrul de arest preventiv Lefortovo din Moscova, relatează Kyiv Independent.

Autoritățile ruse i-au acuzat pe cei cinci ucraineni – presupuși membri ai forțelor armate și ai forțelor de apărare teritoriale – că plănuiesc explozii în locurile în care se aflau trupele rusești și unde este distribuit ajutor umanitar.

Potrivit presei rusești afiliate statului, ofițerii FSB ruși au găsit explozibili pe 6 aprilie în mașina din garajul unui suspect.

Arme, muniție și grenade ar fi fost găsite în subsoluri, garaje, precum și sub mormane de gunoi și pietre funerare din cimitire.

14:20Ministerul rus al Apărării susține că luptătorii grupului de mercenari Wagner au capturat încă două zone din orașul ucrainean Bahmut, au relatat sâmbătă agențiile de presă ruse, potrivit Reuters.

Reuters nu a putut confirma independent informația.

14:10Ofițerii consulari americani nu au reușit să ia legătura cu reporterul Evan Gershkovici de la Wall Street Journal, reținut în Rusia, a declarat sâmbătă șeful diplomației americane Antony Blinken, adăugând că Moscova ar trebui să ofere acces „acum”, transmite Reuters.

Gershkovich, primul jurnalist american reținut în Rusia sub acuzația de spionaj de la sfârșitul Războiului Rece, și Wall Street Journal au negat că ar fi fost implicat în spionaj.

Prigojin vrea să încheie faza ofensivă în Ucraina

13:45Cel puțin nouă persoane au fost ucise și 31 rănite în atacurile rusești din nouă regiuni ucrainene în ultimele 24 de ore, scrie The Kyiv Independent.

Aproximativ 135 de localități au fost vizat, a raportat centrul media al Ministerului ucrainean al Apărării.

Rusia a atacat așezările cu diferite arme, inclusiv arme de calibru mic, mortiere, tancuri, artilerie, rachete antiaeriene, sisteme de apărare antiaeriană S-300 recondiționate, drone și avioane tactice.

13:13Fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, susține că la ora actuala „opțiunea ideală” ar fi ca Rusia să înceteze faza activă a „operațiunii militare speciale” și să se „înfigă ferm” în teritoriile ucrainene ocupate, scrie The Kyiv Independent. Analiștii de la ISW cred „bucătarul lui Putin” pregătește terenul informațional pentru a exploata un eșec militar rusesc în cazul în care contraofensiva ucraineană planificată va avea succes.

Economia Rusiei va scădea puternic în 2024

12:34Ministerul Economiei din Rusia a revizuit în creştere previziunile privind evoluţia PIB-ului în 2023, de la un declin de 0,8% la un avans de 1,2%, dar a înrăutăţit previziunile pentru 2024, în contextul tendinţei care indică perspective de creştere pe termen lung mai lente, transmite Reuters.

12:07Liderul separtist din Donețk susține că Ucraina a bombardat un oraș controlat de ruși

Un oficial rus a afirmat că patru persoane au fost ucise și 10 rănite în bombardamentele ucrainene asupra unui oraș din Donețk, controlat de Rusia.

Denis Pușilin a declarat că o fetiță de șapte ani se numără printre persoanele rănite în Yasynuvata, relatează Reuters.

Nici The Guardian, nici agenția de știri Reuters nu au putut verifica în mod independent informațiile.

11:54Lupte crâncene se dau de luni de zile la Bahmut, un oraș minier din regiunea Donețk, pe care Rusia susține că a anexat-o, iar pierderile sunt comparabile cu cele de la Bătălia de la Verdun. Cu toate că trupele rusești nu au reușit să captureze orașul deja în ruine, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, susține că, de fapt, bătălia „prelungită” de la Bahmut le oferă un avantaj, notează agenția rusă de presă TASS.

Președintele Braziliei spune că SUA nu trebuie să „încurajeze războiul” în Ucraina

11:41Sistemele mobile antiaeriene Avenger cu rachete Stinger trimise de americani au ajuns deja pe front în Ucraina:

11:08Rusia a pierdut 181.550 de soldați în Ucraina din 24 februarie 2022, susține Statul Major General al forțelor armate ucrainene, scrie The Kyiv Independent. Acest număr include 460 de pierderi suferite de forțele rusești în ultima zi.

10:25Semnalul că Putin se pregătește pentru un război de lungă durată în Ucraina

O nouă lege rusă a eliminat un obstacol care a permis până acum unor bărbați să se eschiveze de la încorporare și sugerează că Moscova anticipează un conflict de lungă durată în Ucraina, afirmă Ministerul britanic al Apărării în evaluarea de sâmbătă dimineață.

09:31Trupele ucrainene au respins 56 de atacuri rusești în ultimele 24 de ore, a declarat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei în actualizarea de dimineață. Trupele Moscovei își concentrează eforturile ofensive în direcțiile Lîman, Bahmut, Avdiivka și Marinka în regiunea Donețk, potrivit The Kyiv Independent.

09:07Washingtonul trebuie să înceteze să mai „încurajeze războiul” în Ucraina, a declarat președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva într-un ultim discurs în China înainte de a pleca în Emiratele Arabe Unite, unde este așteptat sâmbătă, potrivit AFP.

Scurtă recapitulare a evenimentelor din ultimele 24 de ore

  • Cel puțin nouă persoane au fost ucise, inclusiv un copil de doi ani, și 21 rănite vineri, când o rachetă rusească a lovit clădiri rezidențiale din orașul Sloviansk, în estul Ucrainei, au anunțat serviciile de urgență din regiunea Donețk. Guvernatorul regional, Pavlo Kirilenko, a declarat la televiziunea națională că au fost lansate șapte rachete rusești S-300 și că au fost „nu mai puțin de șapte puncte afectate” în oraș, la vest de Bahmut. Echipele de salvare au căutat victime printre dărâmături pe parcursul nopții folosind macarale, scări și alte echipamente grele.
  • Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un proiect de lege care permite autorităților să emită notificări electronice pentru recruți și rezerviști, în contextul luptelor din Ucraina, ceea ce a stârnit temeri privind un nou val de mobilizare. Proiectul de lege a fost publicat vineri în registrul oficial al documentelor guvernamentale. Regulile serviciului militar al Rusiei impuneau anterior livrarea personal a înștiințărilor către recruții și rezerviștii care sunt chemați la datorie.
  • Alexei Navalnîi, cel mai proeminent politician de opoziție din Rusia, s-a confruntat în închisoare cu dureri puternice de stomac care ar putea fi rezultatul unei otrăviri cu acțiune lentă, a declarat vineri un aliat apropiat. „Situația lui este critică. Suntem cu toții foarte îngrijorați”, a declarat Ruslan Shaveddinov într-un interviu telefonic.
  • Serviciul de securitate al Ucrainei a emis un avertisment pentru milioanele de persoane din țară care sărbătoresc Paștele ortodox în acest weekend, a relatat Sky News. Ucrainenilor li s-a cerut să „limiteze participarea la evenimentele de masă” și să evite să stea „inutil” în biserici în timpul binecuvântării tradiționale a coșului pascal.
  • Jack Teixeira a fost reținut în așteptarea unei audieri care a fost stabilită pentru miercuri, 19 aprilie. Membrul gărzii naționale a forțelor aeriene americane a fost acuzat de sustragerea și păstrarea neautorizată de documente și materiale clasificate. Tânărul în vârstă de 21 de ani a apărut pentru prima dată vineri în fața unui tribunal federal din Boston, după ce FBI l-a arestat în Massachusetts în ziua precedentă.
  • Ucraina a recuperat vineri trupurile a 82 dintre soldații săi de pe teritoriul controlat de Rusia, a anunțat un minister guvernamental. Acesta nu a oferit detalii despre modul în care au fost recuperate cadavrele, dar a precizat că a fost efectuată „în conformitate cu normele Convenției de la Geneva”.
  • Părinții reporterului Wall Street Journal Evan Gershkovici au declarat că rămân optimiști în privința unui rezultat pozitiv al detenției sale, insistând că fiul lor „încă iubea Rusia”. „Este una dintre calitățile americane pe care le-am absorbit, știți, să fim optimiști, să credem într-un final fericit”, a declarat mama lui Gershkovici, Ella Milman, pentru WSJ, vorbind vineri pentru prima dată de la arestarea sa sub acuzația de spionaj. „Dar eu nu sunt proastă. Înțeleg ce implică, dar asta este ceea ce aleg să cred”.
  • China a aprobat furnizarea de ajutor letal Rusiei pentru războiul din Ucraina, dar a dorit ca toate transporturile să rămână secrete, potrivit unor documente guvernamentale americane care au făcut obiectul unor scurgeri de informații. Un rezumat al unor informații strict secrete datat 23 februarie afirmă că Beijingul a aprobat furnizarea treptată de arme către Moscova, pe care le-ar fi deghizat în articole civile, potrivit unui articol publicat în Washington Post. Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat vineri că țara nu va vinde arme părților implicate în conflictul din Ucraina și că va reglementa exportul de articole cu dublă utilizare, civilă și militară.
  • Forțele ucrainene găsesc un număr tot mai mare de componente din China în armele rusești folosite în Ucraina, a declarat un consilier al biroului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
  • Cei 15 diplomați ruși expulzați de Norvegia în această săptămână au încercat să recruteze surse, să efectueze așa-numitele informații de semnal și să cumpere tehnologie avansată, a declarat vineri poliția de securitate norvegiană.
  • Ucraina a interzis echipelor sale naționale de sport să participe la evenimente olimpice, neolimpice și paralimpice care includ concurenți din Rusia și Belarus, a declarat ministerul sportului. Decizia publicată vineri într-un decret, criticată de unii sportivi ucraineni, vine după ce Comitetul Olimpic Internațional a înfuriat Kievul prin faptul că a deschis calea pentru ca sportivii ruși și belaruși să concureze sub steag neutru, în ciuda invaziei Rusiei în Ucraina.
  • Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologii săi din Suedia și Germania, inclusiv va găzdui o reuniune pe tema apărării legată de Ucraina cu înalți oficiali din aproape 50 de țări, a precizat Pentagonul.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro