Kremlinul susține că „unul dintre obiectivele” stabilite la începutul războiului din Ucraina a fost „în mare parte îndeplinit”
Obiectivul „demilitarizării Ucrainei”, declarat de Moscova la începutul invaziei sale în ţara vecină, a fost „în mare parte îndeplinit”, dar Rusia „este obligată să ia măsuri mult mai ferme din cauza implicării Occidentului”, susţine purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de EFE.
„Ucraina foloseşte din ce în ce mai puţin arme proprii şi din ce în ce mai mult sisteme de armament furnizate de ţările occidentale”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Prin urmare, „una dintre sarcinile” pe care Moscova şi le-a propus „a fost, de fapt, îndeplinită în mare parte”, a adăugat el.
Peskov a insistat că Ucraina era „puternic militarizată” în urmă cu un an şi jumătate, ceea ce nu se mai poate spune acum.
El a susținut că acum ţările occidentale „se implică din ce în ce mai mult”, devenind astfel parte, iar asta „duce la prelungirea” conflictului: „Face ca situaţia din Europa să devină mai tensionată şi mai imprevizibilă. Aceasta obligă Rusia să ia măsuri mult mai ferme pentru a-şi asigura securitatea”.
Purtătorul de cuvânt a preşedintelui Rusiei a făcut aceste declarații într-un interviu pentru RT Arabic, potrivit publicaţiei independente ruse Meduza.io, considerată „indezirabilă” de către autorităţile de la Moscova.
Liderul instalat de Moscova la Doneţk, Denis Puşilin, a afirmat, comentând declarațiile lui Peskov, că, de fapt, purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit doar la armele pe care le avea Ucraina şi care au fost distruse de Rusia: „Ucraina nu ar putea să lupte cu armata rusă fără livrările occidentale de arme”.
„În acest sens, demilitarizarea a fost finalizată, dar asta nu înseamnă că „denazificarea” nu trebuie să fie efectuată”, a declarat Puşilin, citat de TASS, referindu-se la al doilea „obiectiv” al Moscovei, despre care analiştii occidentali spun că vizează înlăturarea actualei conduceri de la Kiev.
În alte declaraţii, citate de RIA Novosti, Puşilin a insistat că finalizarea „demilitarizării” nu va împiedica Rusia să continue să „elibereze” teritoriile în regiunile Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).
În luna mai, Dmitri Peskov spunea că obiectivele pe care Rusia şi le stabilise la declanșarea „operaţiunii militare speciale” au fost „parţial atinse” în mai mult de un an de război pe scară largă. Putin a declarat săptămâna aceasta că obiectivele campaniei militare au fost modificate pe parcurs, fără schimbări fundamentale însă.
În 24 februarie 2022, când a ordonat invadarea Ucrainei, Vladimir Putin a invocat necesitatea de a „demilitariza şi denazifica” ţara vecină, precum şi de a proteja populaţia din Donbas. (Sursa: Agerpres)