Sari direct la conținut

Soldaţii ucraineni cer legalizarea canabisului medicinal pentru a le alina suferinţa răniţilor

HotNews.ro
Soldat ucrainean în recent eliberatul Blahodatne, Foto: LIBKOS / AP / Profimedia
Soldat ucrainean în recent eliberatul Blahodatne, Foto: LIBKOS / AP / Profimedia

Soldaţii ucraineni au cerut parlamentului de la Kiev să legalizeze folosirea canabisului medicinal pentru a le alina suferinţa celor răniţi în războiul cu Rusia şi speră că un proiect de lege în acest sens, ce are şi sprijinul preşedintelui Volodimir Zelenski, va fi votat în curând, după mai multe încercări eşuate, relatează joi agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Din păcate, în urma invaziei ruse, încă circa patru milioane de persoane vor avea nevoie de asistenţă medicală pe bază de canabis medicinal, a cărui utilizare este în prezent interzisă în Ucraina, în plus faţă de cele două milioane care suferă de boli oncologice sau alte afecţiuni grave”, a avertizat la o conferinţă de presă Inna Ivanenko, directoare executivă a organizaţiei caritabile „Pacienţi ai Ucrainei”.

La aceeaşi conferinţă de presă au participat şi militari din cadrul armatei ucrainene, care au explicat la rândul lor de ce este nevoie de legalizarea canabisului medicinal în cazul Ucrainei.

„Este absurd să nu am încă acces la canabis medicinal, care nu are efecte narcotice şi mă poate ajuta să reduc durerea incapacitantă”, spune Olexandr Iabceanka, medic militar ucrainean care se confruntă cu o durere constantă după o rană relativ uşoară suferită în urmă cu o lună.

„Dar durerea mea nu este nimic în comparaţie cu a celor cărora le-au fost amputate membrele sau suferă răni grave”, atrage atenţia medicul militar ucrainean.

O astfel de suferinţă este descrisă într-un mesaj distribuit pe Facebook de soldatul ucrainean Mihailo Bakaliuk, care şi-a pierdut un picior după explozia unei mine antipersonal. „Am dureri fizice teribile şi halucinaţii. Folosirea analgezicelor nu le elimină, doar le diminuează pentru puţin timp”, mărturiseşte soldatul rănit.

Pe lângă durerea fizică, accesul legal la canabis ar putea ajuta şi la gestionarea mai bună a tulburărilor de stres post-traumatic, o afecţiune frecventă nu doar în rândul militarilor răniţi pe front, ci şi a celor care scapă teferi de acolo dar sunt marcaţi de ororile războiului, precum şi a familiilor militarilor ucişi sau răniţi.

„Psihologii, care trebuie să sprijine soldaţii ce suferă de stres (post-traumatic), clachează. Fără alternative precum canabisul medicinal, mulţi apelează la o cale mai facilă, dar mai distructivă, alcoolul”, avertizează Igor Kolodilo, psiholog şi de asemenea soldat în armata ucraineană.

Într-un discurs susţinut pe 28 iunie în parlamentul de la Kiev, preşedintele Volodimir Zelenski şi-a manifestat sprijinul pentru legalizarea canabisului medicinal, inclusiv pentru „cercetarea ştiinţifică adecvată şi producţia supravegheată în Ucraina”, adăugând că aceasta va ajuta ucrainenii să-şi trateze „durerea, stresul şi trauma războiului”.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro