Sari direct la conținut

Corespondentul militar Ria Novosti, Rostislav Juravlev, a murit în ceea ce rușii spun că a fost un atac ucrainean cu bombă cu dispersie / Rușii au rănit la rândul lor un fotograf Deutsche Welle cu același tip de armă

HotNews.ro
Rostislav Juravlev (stanga) a murit langa frontul din Ucraina, Foto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia
Rostislav Juravlev (stanga) a murit langa frontul din Ucraina, Foto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia

Corespondentul militar al RIA Novosti, Rostislav Juravlev, a murit în timpul bombardamentelor ucrainene în zona de operațiuni speciale, a declarat agenția rusă de știri de stat și Reuters. Pe de altă parte, potrivit The Guardian, un fotograf care lucra pentru ziarul german Deutsche Welle din Donețk a fost de asemenea rănit într-un atac rusesc cu bombă cu dispersie.

UPDATE Cameramanul Deutsche Welle Yevgen Șilko a fost rănit de muniții cu dispersie rusești în Drujkivka, regiunea Donețk. Deutsche Welle relatează că un ofițer militar ucrainean a fost ucis în atac, iar alți câțiva au fost grav răniți. Starea lui Șilko este stabilă, se află în spital.

Anterior, ministerul Apărării, Forțele Armate ale Ucrainei au lovit un grup de jurnaliști cu muniții cu dispersie. Reuters nu a putut verifica imediat veridicitatea informațiilor Ministerului rus al Apărării.

„Jurnaliştii au fost evacuaţi cu promptitudine la unităţile medicale de teren ale Ministerului rus al Apărării, unde primesc asistenţă medicală calificată. În timpul evacuării, Rostislav Zhuravlev, jurnalist de la agenţia de presă RIA Novosti, a murit din cauza rănilor în urma exploziei unei bombe cu dispersie”, a spus agenţia.

Atacul a avut loc în apropierea satului Peatîhatkî (Dnipropetrovsk). Potrivit șefului regional pus de ruși în Zaporojie, Evgheni Balițki, Juravlev a murit când Forțele Armate ale Ucrainei au lovit o mașină civilă.

De asemenea, rănit ar fi fost și fotoreporterul RIA Novosti Konstantin Mihalchevski.

Ceilalți jurnaliştii răniți ar fi corespondentul Izvestia Roman Polșakov și cameramanul Dmitri Șikov, primul având un picior rupt, răni de schije la picior, abdomen și spate, iar operatorul răni de schije și o fractură de șold.

Ucraina a primit bombe cu dispersie din Statele Unite luna aceasta, dar s-a angajat să le folosească doar pentru a disloca concentrările de soldați ruși.

Pentru a liniști vocile UE care critică trimiterea de către SUA a bombelor cu dispersie, Ucrainase angajează să adere la cinci principii de utilizare a acestor muniții, inclusiv să nu le folosească în orașe și pe teritoriul Rusiei, precum și să țină evidența zonelor afectate.

Konstantin Kosaciov, vicepreședintele Camerei superioare a parlamentului, a declarat că folosirea munițiilor cu dispersie este „inumană”, iar responsabilitatea revine atât Ucrainei, cât și Statelor Unite.

Leonid Sluțki, un lider de partid în camera inferioară, a numit-o „crimă monstruoasă”.

Urmărește ultimele evoluții din a 514-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro