Rusia afirmă că produce într-o lună mai multă muniţie decât în tot anul 2022
Rusia a afirmat luni că produce într-o singură lună mai multă muniţie ca în tot anul 2022 şi că a accelerat fabricarea de armament militar, în cea de-a 17-a lună a ofensivei sale din Ucraina.
„De la începutul anului, numeroase tipuri de arme şi echipamente militare speciale sunt produse în proporţii mult superioare celor de anul trecut”, a dezvăluit vicepremierul rus responsabil cu apărarea, Denis Manturov, citat de agenţiile de presă ruse, relatează France-Presse și Agerpres.
„În ce priveşte muniţia, atingem deja un nivel la care livrările pentru o lună depăşesc totalul comenzilor de anul trecut”, a adăugat Manturov, care este şi ministrul industriei.
Conflictul din Ucraina se traduce printr-un mare consum de muniţie şi echipamente în ambele tabere, notează AFP. Dacă Rusia şi-a mobilizat industria de apărare, Ucraina primeşte la rândul ei un ajutor militar crucial din partea occidentalilor.
Săptămâna trecută, consilierul preşedinţiei ucrainene Mihailo Podoliak a declarat pentru France Presse că Kievul foloseşte zilnic „între 5.000 şi 10.000 de obuze de acelaşi tip”.
____