VIDEO Imagini cu ofensiva din Zaporojie: Ucrainenii au reușit să avanseze în câmp deschis, rușii au contracarat cu drone / Ce se știe până acum
Înregistrări video apărute pe rețelele de socializare au surprins imagini cu atacul ucrainean înspre satul Robotîne din regiunea Zaporojie, unde forțele Kievului par să se fi angajat într-o ofensivă de anvergură după mai bine de o lună de tatonări ale pozițiilor rusești.
Una dintre întregistrările video distribuite de militarii ucraineni arată cum aceștia au reușit să înainteze în câmp deschis, întâlnind apoi un alt vehicul blindat al lor care a fost distrus de forțele ruse cu o dronă Lancet, așa-zisul „Kalașnikov zburător” al forțelor ruse. Ucrainenii împing din spate blindatul distrus și par să își continue înaintarea.
Our troops near Robotyne. I’d like to commend their work, they acted fast, and did everything right.
Unfortunately that bmp that they are pushing was destroyed by a lancet during the evacuation of troops. There is another russian video of that which I don’t want to post. pic.twitter.com/0wttsUZuV0
— ✙\uD83C\uDF52 Constantine \uD83C\uDF52✙ (@Teoyaomiquu) July 26, 2023
Atacul ucrainean de aici ar fi condus de Brigada 118 Mecanizată a armatei ucrainene.
O înregistrare video separată apărută pe rețelele de socializare arată cum forțele ruse au lansat mai multe drone kamikaze asupra coloanei blindate ucrainene aflate la nord de Robotîne, un sat cu o populație de câteva sute de locuitori care reprezintă un punct crucial al liniilor de apărare pe care forțele Moscovei le-au construit aici.
Four Russian Lancet attacks on moving Ukrainian armored vehicles, including a Leopard 2, north of Robotyne.
No comment on air defense … pic.twitter.com/qGpzly9niA— Julian Röpcke\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 (@JulianRoepcke) July 26, 2023
O altă filmare dramatică arată cum ucrainenii au lansat atacuri cu HIMARS asupra unor lansatoare multiple de rachete BM-21 staționate în apropierea satului.
Two Ukrainian HIMARS missiles missing, but likely still heavily damaging, two Russian BM-21 systems. pic.twitter.com/OGA6m8UAvk
— Julian Röpcke\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 (@JulianRoepcke) July 26, 2023
Deocamdată este neclar în ce stadiu se află ofensiva de aici sau dacă loviturile rusești au reușit să o oprească, lucru revendicat deja de către Ministerul rus al Apărării.
Corespondentul militar Radu Hossu notează pe pagina sa de Twitter că forțele ucrainene au reușit să avanseze la 2 kilometri vest de Robotîne și 5 kilometri est de oraș în ultimele 24 de ore și că au lansat și un atac direct dinspre nord asupra pozițiilor rusești.
Hărți realizate pe baza imaginilor din satelit par să sugereze că forțele ucrainene încearcă să încercuiască localitatea, atacul frontal având probabil scopul de a ține forțele rusești „fixate” în loc în pozițiile lor defensive din sat.
Late map update today, sorry.
But there are some interesting developments. Remember yesterday I noted satellite imagery suggested heavy fighting east of Robotyne? What if I told you Russia published video of Ukraine attacking that exact location today?https://t.co/sefZPnv4yy pic.twitter.com/yPxb0qUEVa
— Andrew Perpetua (@AndrewPerpetua) July 27, 2023
Bloggerii militari ai Rusiei au scris că forțele ucrainene au aruncat în luptă aici între 30 și 80 de vehicule de luptă, estimările acestora variind semnificativ.
Speculații că Ucraina a început o ofensivă majoră în regiunea Zaporojie din sudul țării
Oficiali de la Pentagon au declarat joi pentru NYT sub rezerva anonimatului că „lovitura principală” a contraofensivei are loc acum, în timp ce armata ucraineană trimite mii de întăriri antrenate și echipate în Occident într-un punct perceput ca fiind slab în apărarea rusă din regiunea Zaporojie.
Cu toate acestea, Washington Post a relatat că un oficial american este prudent în a trage concluziile că principala contraofensivă a început, în timp ce Politico citează trei oficiali ai Departamentului Apărării de la Washington care afirmă că forțele ucrainene își intensifică eforturile de a recuceri teritoriile de pe linia frontului, cu atacuri puternice și angajarea soldaților mai bine antrenați pe câmpul de luptă.
„Vedem semne de mișcări pregătitoare pentru ca forțe suplimentare din zona Zaporojie să intre în luptă. Dar nu este clar care ar putea fi scopul acestor mișcări”, a declarat unul dintre oficiali.
Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt principal al Ministerului rus al Apărării, a declarat miercuri că un atac „masiv” și lupte crâncene au loc la sud de așezarea Orikhiv, dar a precizat că atacul a fost respins.
În centrul luptelor de miercuri a fost satul Robotîne, dar principalele obiective ucrainene se află dincolo de acesta: orașul Tomak, puternic fortificat, și Melitopolul.
Melitopol este un centru vital pentru eliberarea sudului țării și ar izola Crimeea ocupată de ruși. De altfel, încă de la începutul ofensivei ucrainene luna trecută, direcția principală a eforturilor ucrainene pare să se fi concentrat în regiunea Zaporojie.
Însă rușii au construit aici unele dintre cele mai puternice fortificații și linii defensive ale lor, anticipând că armata ucraineană va încerca să le izoleze forțele de aici.
Urmărește ultimele evoluții din a 519-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.