Război în Ucraina, ziua 552: SUA anunță un nou ajutor militar pentru Kiev / Prigojin a fost îngropat într-o ceremonie privată / România susţine utilizarea activelor ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul UE pentru reconstrucţia Ucrainei
Wagneriților li se furnizează noi pașapoarte belaruse emise pe alte nume, susține adjunctul șefului Cabinetului Unit de Tranziție din Belarus Pavlo Latushko . „Conform informațiilor confirmate, mercenarii Wagner primesc pașapoarte belaruse – documente reale, dar emise pe alte nume. Astfel, ei pot intra pe teritoriul UE prin punctele de trecere a frontierei pentru a comite sabotaje și atacuri teroriste”.
07:33Noul articol LIVE, cu evenimentele de miercuri, este aici
SINTEZA ZILEI
- VIDEO Primele imagini de la mormântul lui Prigojin: Polițiști, Garda Națională și o poezie
- Forțele de apărare și de securitate ale Ucrainei pierd în medie între 40 și 45 de drone de recunoaștere pe zi, spune Iurii Șchihol, șeful Serviciului de Comunicații Speciale de Stat
- Rusia „rămâne fără” trupe de elită pentru a putea lansa ofensive
- Statele Unite au anunțat marți furnizarea unui alt pachet de asistență militară Ucrainei, în valoare de 250 de milioane de dolari.
- Evgheni Prigojin, fostul șef al mercenarilor Wagner, a fost îngropat marți într-o ceremonie privată, a anunțat serviciul de presă al Concordia.
- Soarta lui Prigojin arată că posibilele negocieri de pace cu Rusia ar fi zadarnice, spune Kuleba
- Casa Albă a sugerat marți că Kremlinul este responsabil pentru moartea șefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, care și-a pierdut viața după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în mod misterios, relatează Reuters.
- Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, marţi seară, în discursul adresat naţiunii, că de Ziua Comemorării apărătorilor ucraineni, este o datorie să fii demn de calea pe care se află Ucraina
Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 552, LIVETEXT:
00:38 Soarta lui Prigojin arată că posibilele negocieri de pace cu Rusia ar fi zadarnice, spune Kuleba
Soarta şefului grupări paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, dovedeşte zădărnicia unor eventuale negocieri de pace cu Rusia, apreciază marţi ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, relatează CNN, potrivit News.ro.
”Prigojin era în conflict cu Putin”, a declarat Kuleba la Paris, într-o conferinţă de presă comună cu omologa sa franceză Catherine Colonna.
00:11 Zelenski: Este o datorie de a fi demn de calea pe care se află Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, marţi seară, în discursul adresat naţiunii, că de Ziua Comemorării apărătorilor ucraineni, este o datorie să fii demn de calea pe care se află Ucraina, potrivit News.ro.
23:25 Trollii ruși de pe internet acuză Occidentul și îl apără pe Putin în legătură cu moartea lui Prigojin, potrivit cercetătorilor
O rețea rusă de troli pe internet a început să răspândească mesaje online în care acuză „dușmanii din Occident” pentru accidentul aviatic în care a murit săptămâna trecută șeful Wagner, Evgheni Prigojin, potrivit a doi experți care monitorizează activitatea trolilor.
22:34 Un cunoscut pilot ucrainean ucis în accidentul aviatic a fost omagiat în cadrul unei ceremonii la Kiev
Proeminentul pilot ucrainean Andrii Pilșcikov, cunoscut și sub indicativul „Juice”, a fost înmormântat marți la Kiev, a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării într-o postare pe rețelele de socializare, potrivit CNN.
„Astăzi, cei dragi, frații și surorile de luptă și kievienii își iau rămas bun de la un pilot legendar al Brigăzii 40 de Aviație Tactică, maiorul (post-mortem) Andrii Pilșcikov”, a precizat ministerul.
SUA oferă alte 250 de milioane de dolari Ucrainei
22:26 Chirurgii britanici îi învață pe medicii ucraineni tehnici de chirurgie reconstructivă în Marea Britanie
Șase dintre medicii ucraineni au fost învățați tehnici de traumatologie și chirurgie reconstructivă în Newcastle.
Chirurgi din cadrul Serviciilor medicale de apărare din Marea Britanie și din cadrul Centrului Regal pentru Medicină de Apărare și-au împărtășit expertiza la Royal Victoria Infirmary, înainte de a începe alte cursuri de pregătire la Birmingham, potrivit Sky News.
21:58 Un concurent de la X-Factor care s-a oferit voluntar pentru prima dată pe front la vârsta de 13 ani a fost ucis în misiune, potrivit unui oficial ucrainean.
Saveliy Fedan, în vârstă de 21 de ani, a interpretat propriul său cântec „Ukraine” în cel de-al nouălea sezon al versiunii ucrainene a concursului muzical, la vârsta de 16 ani.
El s-a antrenat cu trupele de asalt aeropurtate la Academia Militară din Odessa înainte de a se înrola în armată, a declarat primarul din Energodar, Dmytro Orlov, pe rețelele de socializare.
21:26 Statele Unite au anunțat marți furnizarea unui alt pachet de asistență militară Ucrainei, în valoare de 250 de milioane de dolari.
Noul pachet include rachete antiaeriene AIM-9M, rachete HIMARS, obuze de 155 mm și 105 mm, echipamente de înlăturare a minelor, rachete Javelin și alte sisteme și rachete antitanc, potrivit Ukrainska Pravda.
Primele imagini de la mormântul lui Prigojin
21:17 Casa Albă a sugerat marți că Kremlinul este responsabil pentru moartea șefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, care și-a pierdut viața după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în mod misterios, relatează Reuters.
20:58 Rusia „rămâne fără” trupe de elită pentru a putea lansa ofensive
Rusia a continuat să desfășoare trupe de „elită” în zonele slabe ale liniei frontului, în detrimentul viitoarelor operațiuni ofensive, au declarat analiștii militari, potrivit Sky News.
Divizia a 7-a aeropurtată a Gărzii (VDV) este a doua divizie de elită trimisă pentru a întări „sectoarele critice” din regiunea Zaporojie, după ce Ucraina a declarat că a recucerit satul Robotine, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.
20:25 VIDEO Primele imagini de la mormântul lui Prigojin: Polițiști, Garda Națională și o poezie
Evgheni Prigojin, fostul șef al mercenarilor Wagner, a fost îngropat marți într-o ceremonie privată, a anunțat serviciul de presă al Concordia, dar presa rusă a început deja să publice imagini de la mormântul fostului șef Wagner, în timp polițiști și Garda Națională păzesc cimitirul Porohovskoie, din Sankt Petersburg.
20:17 România susţine identificarea unei soluţii solide din punct de vedere juridic pentru a utiliza activele ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul Uniunii Europene, pentru reconstrucţia Ucrainei, a spus marți ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, declarația fiind făcută alături de omologul său lituanian, Gabrielius Landsbergis, în marja Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
„Am evidenţiat că, în cazul agresiunii ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei, coordonarea trebuie să aibă loc pe trei paliere: al adoptării, al implementării şi al contracarării eludării sancţiunilor. În acest sens, am salutat accentul puternic pus pe contracararea eludării sancţiunilor în cadrul celui de-al unsprezecelea pachet de sancţiuni. Am transmis că România susţine identificarea unei soluţii solide din punct de vedere juridic pentru a utiliza activele ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul Uniunii Europene, în vederea reconstrucţiei Ucrainei”, a spus Odobescu, citată de Agerpres.
Capăt de drum pentru Evgheni Prigojin: Rușii l-au îngropat lângă Sankt Petersburg, fără camere sau public
19:50 Aproximativ 1.433 de persoane au fost evacuate din orașul Kupiansk, situat în estul Ucrainei, în timp ce Rusia încearcă să îl captureze pentru a doua oară, potrivit unor rapoarte.
Evacuările sunt în curs de desfășurare din 9 august, dar „nu toată lumea este pregătită să plece, în ciuda intensității atacurilor”, a declarat Roman Semenuka, de la administrația militară din regiunea Harkov, relatează Ukrainska Pravda.
19:32 Forțele de apărare și de securitate ale Ucrainei pierd în medie între 40 și 45 de drone de recunoaștere pe zi, spune Iurii Șchihol, șeful Serviciului de Comunicații Speciale de Stat, relatează CNN.
19:05 Guvernatorul regiunii ruse Breansk a declarat că un tir de rachetă ucrainean a ucis mai multe persoane, printre care și un copil, relatează CNN.
Guvernatorul Alexander Bogomaz a declarat pe Telegram că armata ucraineană a tras în satul Klimovo cu rachete cu lansare multiplă (MLRS).
„Conform informațiilor preliminare, din păcate, există morți, inclusiv un copil. În urma bombardamentelor, cinci civili, inclusiv copii, au fost răniți”, a spus el, adăugând că clădiri școlare și mai multe clădiri administrative au fost avariate, iar spațiile rezidențiale au fost distruse.
18:05 Președintele rus Vladimir Putin ar fi acceptat să facă prima sa călătorie în străinătate de când către Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru crime de război, relatează Bloomberg. Kremlinul a că se elaborează un program pentru contacte bilaterale ruso-chineze și că va oferi mai multe detalii despre orice evenimente și date concrete în timp util, potrivit Reuters.
17:46 Evgheni Prigojin, fostul șef al mercenarilor Wagner, a fost îngropat marți într-o ceremonie privată, a anunțat serviciul de presă al Concordia.
Cel puțin trei persoane au murit în urma prăbușirii unui elicopter al serviciului rus de securitate (FSB)
17:17 Steagul ucrainean a fost arborat de soldații Forțelor Armate ale Ucrainei pe malul stâng al râului Nipru, în regiunea Herson, între Antonivka și Oleșkî.
⚡️ The Ukrainian military raised the flag on the left bank of the #Kherson Oblast. The video was filmed between Antonivka and Oleshky, in what is now a „gray zone”.#UkraineWillWin
\uD83D\uDCFD️: Most Kherson pic.twitter.com/WMqT9iQS8P
— UkraineWorld (@ukraine_world) August 29, 2023
Ukrainian forces have raised a Ukrainian flag on the Dachi North of Oleshky pic.twitter.com/bYJHsjiXU5
— WarMonitor\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 (@WarMonitor3) August 29, 2023
16:35 Ucraina va evacua copiii din cinci localități situate pe frontul de sud, în regiunea Zaporojie, a anunțat, marți, Ministerul Reintegrării, în fața unei „situații dificile de securitate și a bombardamentelor rusești”, relatează AFP.
În total, „54 de copii și 67 de persoane care îi însoțesc vor fi evacuați”, a precizat ministerul într-un comunicat postat pe Telegram, relatează AFP.
Cele cinci localități vizate sunt cele din „Huleaipole, Stepnogorsk, Preobraienka, Yehorivka și Novopavlivka”, a precizat ministerul ucrainean, potrivit căruia decizia a fost luată „în unanimitate” în cadrul unei întâlniri a oficialităților locale.
Potrivit acestei surse, „pe lângă copii, evacuarea obligatorie se va aplica și persoanelor cu mobilitate redusă care locuiesc în localitățile menționate”.
Acest anunț vine chiar dacă Ucraina a declarat marți că a avansat în apropierea Robotîne, un sat situat la aproximativ 50 km sud-est de localitățile afectate de evacuări.
16.17 Cel puțin trei persoane au murit în urma prăbușirii unui elicopter al serviciului rus de securitate (FSB) în Urali, Rusia, a anunțat marți guvernatorul regiunii Celeabinsk, relatează AFP.
Serviciile de informații ucrainene estimează că Rusia vrea să producă peste 1.000 de drone „Gerlan-2” până la sfârșitul anului
16:00 Bloggerul militar rus Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas, a pierdut marți apelul împotriva împotriva măsurii de arestare preventivă până la începerea procesului în care este acuzat de „incitare la extremism”.
Ghirkin este cal mai cunoscut rus încarcerat din cauza criticilor aduse comandamentului militar de la Moscova și președintelui Vladimir Putin.
15:43 VIDEO Forțele rusești din sudul Ucrainei au suferit o nouă pierdere costisitoare, ucrainenii reușind să distrugă cel mai avansat sistem radar mobil pe care îl are Moscova.
15:21 Peste 1.300 de şcoli au fost distruse în totalitate în zonele controlate de guvern în Ucraina de la invazia Rusiei din 2022, iar altele au fost grav avariate, a anunţat marţi UNICEF, conform Reuters.
Atacurile persistente înseamnă că doar o treime dintre copiii de vârstă şcolară din această zonă frecventează cursurile pe deplin, în persoană, şi mulţi uită deja ceea ce au învăţat, arată datele UNICEF.
Dincolo de teritoriul Ucrainei, mai mult de jumătate dintre copiii ale căror familii au fugit din cauza războiului în şapte ţări nu sunt înscrişi în învăţământul naţional, a precizat UNICEF, care menţionează drept cauze barierele lingvistice şi sistemele educaţionale suprasolicitate.
14:29 Kremlinul a încercat marți să bagatelizeze eșecul primei misiuni a Rusiei către Lună după aproape o jumătate de secol, afirmând că prăbușirea sondei pe suprafața lunară „nu este nimic îngrozitor” și că lucrul important este ca programul de explorare spațială a Rusiei să continue.
14:11 Vadim Skibitskîi, șeful adjunct al serviciului de informații militare al Ucrainei, a declarat că Rusia vrea să producă 1.300 de drone Gerlan-2, numele folosit de ruși pentru dronele Shahed de fabricație iraniană, până la sfârșitul anului 2023.
„Lucrăm pentru a înțelege unde exact sunt fabricate aeronavele fără pilot (deoarece mai multe companii sunt implicate în producția de drone și piese pentru acestea) și care este capacitatea reală de producție”, a spus el, citat de Ukrinform.
Oficialul ucrainean a remarcat că datele preliminare ale serviciului de informații militare indică faptul că Rusia a planificat să producă 1.300 de unități de drone Geran-2 în a doua jumătate a acestui an.
„Rușii pot folosi componente atât ale producției externe, cât și ale producției interne”, spus Skibitskîi, afirmând însă că Rusia nu pare capabilă să construiască un astfel de număr de drone, date fiind capacitățile sale actuale.
Explicațiile Vaticanului după comentariile controversate făcute de papa Francisc
13:47 Ministerul ucrainean al energiei a anunțat că zeci de mii de consumatori au rămas din nou fără electricitate după ultimele bombardamente și atacuri rusești cu rachete și că se depun toate eforturile posibile pentru a remedia situația.
13:25 Vaticanul a declarat marți după-amiaza că papa Francisc nu a intenționat să glorifice imperialismul rusesc prin comentariile sale pe care Kremlinul le-a catalogat a fi „foarte, foarte mulțumitoare”.
13:02 Der Spiegel scrie că Parchetul Federal al Germaniei anchetează un om de afaceri german suspectat că ar fi exportat în Rusia componente electronice folosite în dronele Orlan.
Omul de afaceri este suspectat că firma sa din Saarbrücken a vândut Rusiei componente electronice între 2020 și martie 2023, deci și după începerea războiului și impunerea sancțiunilor UE împotriva exportării de astfel de echipamente către țara condusă de Vladimir Putin.
Procurorii germani consideră că suspectul a încercat să ascundă aceste exporturi prin trimiterea mărfurilor în Rusia prin țări terțe, printre care Lituania și Dubai. Valoarea totală a electronicelor vândute ar fi de aproximativ 750 de mii de euro. Bărbatul a fost reținut în baza unui mandat emis de Curtea Federală Supremă din Karlsruhe.
12:47 Rusia ia în considerare înfiinţarea unei societăţi comerciale unificate pentru exportarea îngrăşămintelor, în încercarea de a-şi majora influenţa asupra preţurilor pe pieţele mondiale, transmite Bloomberg.
Ideea a fost propusă în iulie de Dmitri Mazepin, fondatorul producătorului de îngrăşăminte Uralchem PJSC, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. De atunci, ideea a fost discutată cu ministrul Industriei, Denis Manturov, şi premierul Mikhail Mishustin, dar încă nu a fost luată o decizie, susţin sursele.
Kremlinul a confirmat că Putin nu va merge la înmormântarea lui Evgheni Prigojin
12:41 Kremlinul a susținut marți după-amiaza că nu are informații despre înmormântarea fondatorului grupării „Wagner”, Evgheni Prigojin, Dmitri Peskov afirmând că prezența președintelui Vladimir Putin la funeralii „nu este prevăzută”.
12:09 Militarii ucraineni au distribuit o nouă înregistrare video cu distrugerea spectaculoasă a unui vehicul de luptă rusesc, un obuzier autopropulsat 2S19 MSTA:
South of Nova Tarasivka, Kharkiv Oblast, a Russian 2S19 MSTA-S SPH cooks off after taking Ukrainian counterbattery fire. pic.twitter.com/OHWmHN3hTP
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) August 29, 2023
Soldații ucraineni afirmă că vehiculul a fost distrus în regiunea Harkov, la sud de localitatea Nova Tarasivka.
11:48 Șeful Ministerului Transporturilor din Turcia, Abdulkadir Uraloglu, că Ankara nu se așteaptă ca în viitorul apropiat noi nave de marfă din Ucraina să treacă prin strâmtoarea Bosfor deoarece partea turcă nu a înregistrat în prezent solicitări în acest sens.
11:23 Televiziunea Habertürk afirmă, citând surse guvernamentale sub condiția anonimității, că președintele Recep Erdogan se va întâlni cu Putin la Soci pe 4 septembrie. TASS, una dintre agențiile de presă ale statului rus, vehiculează de asemenea data respectivă în condițiile în care deocamdată nu există o confirmare oficială privind ziua în care va avea loc întâlnirea dintre cei doi șefi de stat.
Televiziunea turcă mai transmite că Erdogan ar urma să rămână doar o zi la Soci înainte de a se întoarce la Ankara.
11:11 Separatiștii pro-ruși din regiunea Donețk afirmă că una dintre unitățile lor, brigada de voluntari „Lupii”, a capturat „mai mulți mercenari polonezi” și soldați ucraineani în cursul luptelor din zona Soledar.
„Recent a avut loc o revenire puternică (o tentativă de ofensivă – n.r.) a inamicului pe flancul nordic în zona Soledar. Atacurile inamice au fost respinse, mai mulți luptători ai Forțelor Armate ale Ucrainei și mercenari polonezi au fost luați prizonieri”, a declarat un reprezentant al separatiștilor pentru TASS.
10:59 VIDEO O nouă înregistrare video distribuită de militarii ucraineni arată cum turela unui blindat rusesc a fost propulsată atât de sus în aer de explozia vehiculului de luptă încât a periclitat drona de supraveghere cu care ucrainenii au filmat lovitura.
Ucraina spune că nu are nevoie de un nou val de mobilizare
10:45 Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, urmează să discute marți la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenskyi, potrivit declarațiilor făcute de mai multe surse guvernamentale japoneze.
Este așteptat ca discuția să se învârte în jurul reafirmării solidarității Japoniei cu Kievul și pe acordarea de asistență de către Tokyo pentru redresarea Ucrainei.
De asemenea, este probabil că Kishida să folosească discuția pentru a-și coordona pozițiile cu Zelenski înaintea summitului Grupului celor 20 ce va avea loc luna viitoare în India. Kishida, un susținător puternic al Ucrainei, intenționează să discute cu alți lideri despre ajutorul acordat Kievului și eventuale noi sancțiuni împotriva Rusiei.
10:24 Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, spune că Ucraina înregistrează pierderi în contraofensiva sa de recuperare a teritoriilor ocupate de Rusia, dar dă asigurări că situaţia este departe de a fi „critică” şi că armata nu are nevoie deocamdată de un nou val de mobilizare, scrie EFE, conform Agerpres.
„Nu trebuie să anunţăm o nouă mobilizare pentru a creşte numărul de soldaţi. (…) Nu putem spune că situaţia este critică şi că trebuie să creştem (numărul de persoane recrutate – n.r.), a declarat Reznikov într-o conferinţă de presă la Kiev.
El a spus că Forţele Armate continuă să dispună de resurse umane suficiente şi a asigurat că numărul de victime din rândul forţelor ucrainene este mult mai mic decât cel înregistrat de trupele ruse.
Într-un discurs rostit la un forum al veteranilor de război, Reznikov a recunoscut că războiul va provoca pierderi umane grele în societatea ucraineană şi a pledat pentru creşterea capacităţii de înarmare a Ucrainei pentru a reduce numărul de decese în rândul militarilor.
10:05 Industria militară ucraineană îşi dublează producţia de drone, rachete, vehicule blindate şi obuze de artilerie pentru a face faţă războiului de rezistenţă împotriva invaziei ruse, a anunţat preşedintele ţării, Volodimir Zelenski, în discursul său adresat naţiunii luni seară, transmite EFE.
Ce s-a schimbat în Rusia după moartea lui Prigojin? Interviu cu Mihail Podoliak, consilierul lui Zelenski
09:45 Mihail Podoliak, consilierul președintelui Ucrainei, a acordat un interviu HotNews.ro în care a răspuns la mai multe întrebări referitoare la evoluțiile de pe front, evenimentele recente din Rusia sau relațiile cu România.
09:22 Președintele rus Vladimir Putin va lipsi de la summitul G20 care va avea loc în 9-10 septembrie în India și îl va trimite pe ministrul de externe, a anunțat biroul premierului Narendra Modi, scrie The Guardian, citând AFP.
Biroul lui Modi a transmis că a vorbit cu Putin la telefon, „exprimându-și înțelegerea” pentru decizia acestuia de a nu participa la summit și de a-l trimite pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
08:42 Coreea de Sud va acorda Ucrainei anul viitor un ajutor financiar de 394 de milioane de dolari, o creștere de opt ori față de acest an, scrie Reuters.
Pachetul de ajutor include fonduri pentru reconstrucție și ajutor umanitar.
În iulie, președintele Yoon Suk Yeol a anunțat că țara sa va oferi Ucrainei, în acest an, „o gamă mare de provizii militare”, fără a oferi mai multe detalii.
07:52 În ultimele 24 de ore aviația ucraineană a lansat opt lovituri asupra personalului inamic, fiind locite un post de comandă iar alte trei lovituri asupra sistemelor de rachete antiaeriene inamice, se arată în raportul de dimineață al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. „Forțele de Apărare ale Ucrainei continuă să desfășoare operațiunea ofensivă în direcția Melitopol. Ieri au avut loc 32 de intervenții
07:41 Ocupanții ruși au pus la cale o nouă modalitate de a fura cereale ucrainene, transportându-le prin oraşul ocupat Melitopol (regiunea Zaporijjia), de unde ajung în Crimeea anexată – scrie RBC, citând date furnizate de canalul de Telegram „Vânt crimeean”. Grâul este furat şi încărcat în basculante, iar apoi, coloane întregi de vehicule îl transportă către peninsula Crimeea. „Invadatorii ruși se grăbesc să scoată cerealele din zona ocupată a regiunii Zaporijjia nu doar pe calea ferată, ci de-a lungul coridorului terestru” – se arată în raport.
07:00 VIDEO. Momentul în care o dronă kamikaze ucraineană distruge o bază inamică
06:50 Kievul a încercat să atace ținte rusești cu drone, dar acestea au fost distruse de sistemele rusești de apărare aeriană deasupra regiunii Tula, scrie agenția Tass, citând Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse.
06:40 Wagneriților li se furnizează noi pașapoarte belaruse, emise pe alte nume, susține adjunctul șefului Cabinetului Unit de Tranziție din Belarus Pavlo Latushko. „Conform informațiilor confirmate, mercenarii Wagner primesc pașapoarte belaruse – documente reale, dar emise pe alte nume. Astfel, ei pot intra pe teritoriul UE prin punctele de trecere a frontierei pentru a comite sabotaje și atacuri teroriste”.
06:20 Ocupanții ruși au bombardat Toretsk, regiunea Donețk, cu sistemul de rachete cu dispersie. O persoană a murit și alte trei au fost rănite. Potrivit Procuraturii Regionale Donețk, o femeie de 39 de ani care se afla în curtea casei a fost ucisă iar alți localnici – un cuplu căsătorit de 72 și 73 de ani și o femeie de 88 de ani – au fost răniți de schije.
00:50 Trei persoane au murit într-un atac cu rachete rusești noaptea de duminică spre luni în centrul Ucrainei, iar două persoane au murit în bombardamente care au avut loc luni câteva ore mai târziu, au spus oficialii ucraineni, relatează Reuters.
Ministrul de Interne Igor Klimenko a declarat că cele trei persoane au fost ucise într-o fabrică industrială din centrul regiunii Poltava. Cinci persoane au fost rănite și o altă persoană nu a fost găsită, a spus el.
Andrii Iermak a declarat că cei uciși lucrau în schimbul de noapte la o fabrică de ulei vegetal din districtul Mirhorod și a postat fotografii care arată fabrica în flăcări. Klymenko a spus că incendiul a fost stins ulterior.
Oleksandr Prokudin, guvernatorul regiunii Herson, a declarat că o femeie de 63 de ani a fost ucisă în timpul bombardamentului de la mijlocul dimineții din satul Sadove.
Un bombardament rusesc a ucis un bărbat care lucra în afara casei sale la începutul serii în Torețk, în estul regiunii Donețk, au declarat procurorii.
23:23 Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei și-a exprimat regretul că Papa Francisc răspândește ideile marii puteri ruse, pe care Kremlinul le folosește pentru a justifica uciderea ucrainenilor, relatează Ukrainska Pravda, citându-l pe Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei.
22:40 Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a respins într-o conferință de presă informațiile potrivit cărora ministerul apărării ar fi achiziționat jachete de vară la suprapreț în loc de haine de iarnă pentru soldați, a informat Ukrinform, potrivit Kyiv Independent.
La începutul lunii august, o investigație a unui jurnalist spunea că ministerul a semnat un contract cu o companie turcă în septembrie 2022 pentru achiziționarea de haine „de iarnă” pentru militari, care erau, de fapt, haine de vară, la prețul de 33 de milioane de dolari.
Dzerkalo Tyzhnia a descoperit că documentele care însoțeau transportul au fost manipulate. Prețul unor jachete în valoare de aproximativ 29 de dolari a fost într-un alt document „modificat” la 86 de dolari.
Sinteza ultimelor 24 de ore de război:
- Statele Unite au acuzat luni Moscova că a încercat să intimideze și să hărțuiască angajații americani, după ce presa de stat rusă a raportat că un fost lucrător al consulatului american a fost acuzat de serviciile de securitate pentru colectarea de informații despre războiul din Ucraina. Rusia încearcă să interogheze doi diplomați americani de la ambasada de la Moscova cu privire la acest caz, situație atipică în tradiția diplomatică.
- Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească să admită noi membri din Europa de Est și din Balcani până în 2030, a susținut luni șeful UE Charles Michel. Având în vedere că războiul Rusiei în Ucraina continuă și guvernul pro-occidental al Moldovei se străduiește să reformeze, înalții oficiali fuseseră anterior reticenți în a oferi calendare precise. „Pentru a fi credibili, cred că trebuie să vorbim despre calendar și teme”, a spus Michel la o întâlnire din Slovenia. „Pe măsură ce pregătim următoarea agendă strategică a UE, trebuie să ne stabilim un obiectiv clar.”
- Papa Francisc a fost criticat luni pentru că le-a spus tinerilor ruși să-și amintească că sunt moștenitorii țarilor din trecut, precum Petru cel Mare, pe care președintele Vladimir Putin l-a prezentat ca exemplu pentru a justifica invadarea Ucrainei. Ucraina a spus, referindu-se la afirmațiile Papei Francisc, că sunt „profund regretabile”.
- Polonia și statele baltice își vor închide complet granițele cu Belarus, a declarat ministrul polonez de interne, Mariusz Kamiński, dacă are loc un „incident critic” care implică mercenari Wagner.
- Trei persoane au fost ucise într-o lovitură cu rachete rusești în centrul Ucrainei, iar două au murit în urma bombardamentelor în est și sud, au declarat oficialii ucraineni. Ministrul de Interne Ihor Klymenko a declarat că cele trei persoane au fost ucise într-o fabrică industrială din centrul regiunii Poltava. Cinci au fost răniți și o altă persoană este dispărută, a mai spus acesta.
- Președintele rus Vladimir Putin va evita participarea la summitul G20 din India luna viitoare și își va trimite ministrul de externe, a anunțat luni biroul premierului Narendra Modi. Biroul lui Modi a spus că a vorbit cu Putin la telefon, „exprimându-și înțelegerea” pentru decizia sa de a nu participa la summitul din 9-10 septembrie, la care va participa ministrul de externe Serghei Lavrov.
- Un cetățean suedez, născut în Rusia, ar fi fost acuzat de colectarea de informații pentru serviciul rus de informații militare GRU timp de aproape un deceniu.
- Apărarea antiaeriană rusă a doborât luni două drone ucrainene deasupra Crimeei anexate de Rusia, a scris Serghei Aksyonov, șeful regiunii pe Telegram.
- Ucraina a anunțat luni că trupele sale au eliberat așezarea Robotyne din sud-est și că încearcă să avanseze mai spre sud în contraofensiva lor împotriva forțelor ruse.
- Ministrul ucrainean al apărării a respins luni noi acuzații de erori cu privire la aprovizionarea trupelor, pe fondul informațiilor din presă că în locul uniformelor de iarnă ale soldaților ar fi fost cumpărate jachete de vară la prețuri duble sau chiar triple. Jurnaliştii ucraineni au mai stabilit că echipamentul de iarnă poate fi cumpărat din Turcia la preţuri considerabil mai mici.
Reznikov a spus în timpul conferinței de presă că prețurile pentru jachetele militare de aproximativ 29 de dolari sunt nerealiste, deoarece de obicei variază între 80 și 120 de dolari.