Sari direct la conținut

Ucraina se opune oricărei prelungiri „ilegale” a restricţiilor impuse cerealelor sale şi mulţumeşte Bulgariei, care a anunţat ridicarea interdicţiilor de import

HotNews.ro
Cereale ucrainene descărcate în portul Constanța, Foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia
Cereale ucrainene descărcate în portul Constanța, Foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Kievul a declarat joi că orice demers al statelor est-europene de a prelungi unilateral restricţiile asupra importurilor de produse alimentare din Ucraina după data de 15 septembrie, când expiră dispensa dată de UE, ar fi ilegal şi ar afecta interesele economice comune, scrie News.ro. Ucraina a mulţumit în schimb Bulgariei, care, spre deosebire de Polonia şi Ungaria, a anunţat joi că nu va mai impune astfel de limitări.

În mai, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului, rapiţei şi seminţelor de floarea-soarelui din Ucraina, condiţia fiind să nu împiedice tranzitul către alte ţări. Măsura, care expiră la 15 septembrie, a fost decisă pentru a-i proteja pe agricultorii locali, care au atribuit acestor importuri prăbuşirea preţurilor pe piaţa internă din cauza supraofertei.

Spre deosebire de Polonia, Bulgaria a decis joi să nu prelungească interdicţia privind importurile de cereale ucrainene dincolo de data de expirare a acesteia, 15 septembrie. Sofia „nu susţine” o prelungire a restricţiilor, potrivit unei rezoluţii a Parlamentului bulgar, adoptate – la iniţiativa guvernului pro-european – cu o largă majoritate (124 de voturi pentru din 197 de deputaţi prezenţi). Textul citează „solidaritatea cu Ucraina” şi necesitatea de a „garanta securitatea alimentară mondială”.

Joi, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că este recunoscător Bulgariei pentru că nu a prelungit restricţiile asupra exporturilor agricole ucrainene. „Bulgaria dă un exemplu de solidaritate adevărată”, a scrie el pe platforma socială X.

„Suntem convinşi că orice decizie (…) care va restricţiona şi mai mult exporturile agricole ucrainene nu numai că va fi nejustificată şi ilegală”, dar va dăuna „intereselor economice comune” ale Ucrainei, ale statelor membre ale UE şi ale Uniunii Europene în ansamblu, a scris joi pe Facebook şi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko.

Înainte de războiul Rusiei din Ucraina, ţările est-europene nu se numărau printre principalii importatori de cereale ucrainene, dar dinamica s-a schimbat după ce Rusia a impus o blocadă de facto a principalei rute de export a Ucrainei – pe Marea Neagră.

Agenția de presă Reuters scrie că Polonia, Ungaria, Slovacia şi România vor prelungi probabil restricţiile, în timp ce Bulgaria a votat joi pentru eliminarea restricţiilor.

Polonia, care are alegeri parlamentare la 15 octombrie şi spune că cerealele ucrainene mai ieftine fac producţia internă nerentabilă, a declarat că nu va ridica interdicţia, chiar dacă UE nu va prelungi autorizarea restricţiilor. De asemenea, guvernul Slovaciei a declarat că va menţine interdicţia, iar Ungaria pare să vrea să facă acelaşi lucru, notează Reuters.

Citește și:

Kievul a declarat că ar putea solicita un arbitraj internaţional în legătură cu restricţiile.

Ucraina va recolta probabil 85 de milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase în 2023, din care cel puţin 50 de milioane de tone ar putea fi exportate. Indiferent de orice restricţii naţionale, tranzitul de cereale ucrainene către porturile baltice şi mediteraneene nu va fi afectat.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro