Sari direct la conținut

Fostul premier rus Mihail Kasianov a fost declarat „agent străin” de Rusia

HotNews.ro
Fostul premier rus Mihail Kasianov, Foto: Ivan Sekretarev / Associated Press / Profimedia Images
Fostul premier rus Mihail Kasianov, Foto: Ivan Sekretarev / Associated Press / Profimedia Images

Fost prim-ministru rus și acum critic al Kremlinului, Mihail Kasianov a fost adăugat într-un registru al agenților străini, a anunțat vineri seara Ministerul Justiției din Rusia, relatează Reuters.

Desemnarea drept „agent străin” impune persoanelor și entităților de pe listă să pună un disclaimer la articolele pe care le publică și impune cerințe stricte de raportare financiară.

Kasianov a devenit cunoscut ca expert în datoria externă, crescând rapid prin intermediul ministerului de finanțe în anii 1990. În calitate de ministru de finanțe, el a condus negocierile pentru restructurarea datoriilor comerciale masive din epoca sovietică, asigurând o reducere masivă a acestora și construindu-și astfel o reputație de negociator delicat, dar dur.

A fost prim-ministru în primii patru ani ai administrației lui Putin și a fost demis în februarie 2004, cu câteva săptămâni înainte ca Putin să fie ales pentru un al doilea mandat.

După demisia sa, a intrat în opoziție cu Kremlinul. În 2022, a părăsit țara și a criticat invadarea Ucrainei de către Rusia.

În mai 2023, el declara că Rusia a pus în scenă un atac asupra Kremlinului pentru a încuraja mai multe persoane să se înroleze în armata țării.

Cine este Mihail Kasianov și ce spune despre Putin

Mihail Mihailovici Kasianov este un economist și om politic rus, care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Federației Ruse în perioada 7 mai 2000 – 24 februarie 2004. Din 1999 până în anul 2000 a fost Ministru al Finanțelor al Rusiei, iar între 10 ianuarie 2000 și 17 mai 2000 a fost prim viceprim-ministru al Rusiei.

Fostul ministru al lui Putin, care a lucrat pentru apropierea dintre Moscova și țările occidentale și spune că, la fel ca mulți ruși, nu credea că va izbucni un război.

El explică că a înțeles în sfârșit ce se pregătea cu trei zile înainte de invazie, când Putin a reunit, ca într-o scenetă bine lucrată, pe membrii Consiliului său de Securitate pentru o ședință transmisă la televiziune.

„Când am urmărit acea reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei, am înțeles în sfârșit că da, va fi un război”, spunea el.

Potrivit fostului său prim-ministru, Putin a construit un sistem bazat pe frică de când a venit la putere în 2000.

„Acestea sunt realizările unui sistem care, cu încurajarea lui Putin în calitate de șef al statului, a început să funcționeze tot mai cinic și mai crud”, a spus el.

„Practic, este un sistem asemănător KGB-ului, bazat pe impunitate totală. Este clar că nu se așteaptă să fie pedepsiți”, continuă el.

Kassianov a spus că a părăsit Rusia din cauza opiniilor sale cu privire la invazie.

„Dacă Ucraina va cădea, atunci țările baltice vor fi următoarele” pe listă, asigură adversarul.

El a adăugat că nu este „categoric” de acord cu ideea că Vladimir Putin nu ar trebui umilit și este împotriva solicitărilor ca Ucraina să accepte concesii teritoriale în schimbul păcii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro