Sari direct la conținut

Rusia anunţă că a doborât două rachete ucrainene deasupra Mării Azov

HotNews.ro
Ministerul rus al apărării, Foto: Natalia Seliverstova / Sputnik / Profimedia
Ministerul rus al apărării, Foto: Natalia Seliverstova / Sputnik / Profimedia

Rusia a declarat duminică a doborât deasupra Mării Azov două rachete ucrainene care se îndreptau spre teritoriul său, la câteva ore după ce a raportat atacuri cu drone ucrainene în trei regiuni ruseşti, relatează AFP și Agerpres.

„Apărarea antiaeriană rusă a localizat şi distrus două rachete ucrainene deasupra Mării Azov”, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Moscova a anunţat mai devreme duminică că a doborât drone ucrainene în trei regiuni ruseşti, a doua zi după un vast atac cu drone lansat de Rusia asupra capitalei Ucrainei, prezentat de Kiev ca fiind cel mai mare atac cu drone de la începutul conflictului în februarie 2022.

„Apărarea antiaeriană a distrus patru drone ucrainene deasupra regiunilor Briansk, Smolensk şi Tula”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Rusia a afirmat că drone au fost de asemenea doborâte şi deasupra regiunii Moscovei.

Ucraina a acuzat sâmbătă Moscova că a lansat un atac cu 75 de drone asupra teritoriului său, majoritatea în direcţia capitalei Kiev, şi a susţinut că a doborât 71 dintre ele. Atacul s-a soldat cu cinci răniţi, potrivit unui raport publicat sâmbătă de autorităţi, şi a lăsat zeci de blocuri şi clădiri fără energie electrică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro