Sari direct la conținut

Patrule de poliţişti şi militari ucraineni periază străzile pentru a găsi bărbaţii care încearcă să evite mobilizarea

HotNews.ro
Soldat ucrainean în Kupiansk, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Soldat ucrainean în Kupiansk, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Lipsa perspectivei ca războiul cu Rusia să se încheie curând obligă autorităţile ucrainene să caute noi soldaţi în rândul populaţiei, cu măsuri de recrutare forţată foarte dezbătute acum şi pe care încearcă să le clarifice o nouă lege aflată în dezbaterea parlamentului de la Kiev, relatează miercuri agenţia EFE.

În pofida eforturilor Ucrainei de a compensa cu tehnologia armelor occidentale inferioritatea numerică a efectivelor armatei ucrainene în faţa celor ruse, soarta războiului se decide în mare măsură în tranşee şi necesită un mare număr de soldaţi şi înlocuirea pierderilor, conform Agerpres.

Epuizaţi după aproape doi ani de lupte, soldaţii activi încă de la începutul războiului cer să fie demobilizaţi pentru a se reface fizic şi psihic, iar familiile lor protestează periodic la manifestaţii desfăşurate la Kiev.

Pentru a găsi noi recruţi care să permită lăsarea la vatră a celor obosiţi şi înlocuirea pierderilor imense, patrule formate din poliţişti şi militari ucraineni periază străzile şi locaţii precum baruri şi restaurante, unde abordează bărbaţii aparent apţi pentru armată cărora le înmânează citaţii pentru încorporare.

În pofida nemulţumirii unei părţi a opiniei publice, autorităţile ucrainene au dat clar de înţeles că aceste metode sunt necesare şi vor continua atât timp cât continuă războiul.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care în august i-a demis pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară pentru a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării prin oferirea unor sume de bani, a anunţat luna trecută că armata a cerut mobilizarea a încă 450.000-500.000 de soldaţi pentru a putea face faţă celor circa 600.000 de soldaţi ruşi desfăşuraţi în teritoriile ucrainene ocupate.

Proiectul de lege prezentat de guvern în acest scop stabileşte termene şi condiţii concrete pentru ca toţi bărbaţii care au vârsta de încorporare, inclusiv cei stabiliţi în străinătate, să se înregistreze la centrele de recrutare, astfel încât să poată fi chemaţi în armată dacă nu sunt scutiţi în mod întemeiat din motive medicale.

Versiunea iniţială a proiectului prevede pentru cei care nu se conformează dispoziţiilor sancţiuni precum amenzi, pedepse cu închisoarea, limitarea drepturilor de a primi ajutoare de stat, de a efectua anumite operaţiuni comerciale şi de a obţine permisul de conducere. Mai mulţi deputaţi au sugerat că măsurile cele mai dure vor fi eliminate din versiunea finală a legii, după ce experţi în drepturile omului şi Avocatul Poporului au reclamat încălcarea unor drepturi constituţionale.

Însă voinţa statului de a aplica într-un mod cât mai strict regulile privind mobilizarea prefigurează vremuri tot mai dificile pentru bărbaţii ucraineni care nu doresc să meargă pe front, ce se văd condamnaţi să aleagă între a-şi risca viaţa în război şi fuga din ţară sau viaţa ascunsă.

Urmărește ultimele evoluții din a 686-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro