Sari direct la conținut

Avioanele franceze Mirage ar putea întări forțele aeriene ale Kievului – comandant ucrainean

HotNews.ro
Avion de luptă francez Mirage 2000D, Foto: Agence / Bestimage / Profimedia
Avion de luptă francez Mirage 2000D, Foto: Agence / Bestimage / Profimedia

Ucraina nu va putea renunța peste noapte la avioanele sovietice în favoarea celor occidentale, iar aeronavele militare franceze ar putea coexista pe aerodromurile ucrainene cu cele americane și sovietice, a declarat duminică șeful Forțelor Aeriene ucrainene, potrivit Reuters.

De când a început invazia rusă în Ucraina, Kievul a făcut presiuni asupra aliaților occidentali pentru a furniza arme și muniții din ce în ce mai sofisticate, inclusiv vehicule blindate, tancuri, rachete cu rază lungă de acțiune și avioane de vânătoare F-16 de fabricație americană.

Primele avioane F-16 sunt așteptate să sosească în Ucraina în cursul anului 2024, dar impactul lor asupra războiului ar putea fi limitat de puterea forțelor aeriene rusești

Comandantul forțelor terestre ucrainene a declarat vineri că Kievul are nevoie de mai multe aeronave de luptă pentru efortul său de război, cum ar fi avioane de atac A-10 Thunderbolt II din SUA pentru a sprijini infanteria și avioane care ar putea lansa rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune.

Avioanele franceze Mirage ar putea întări forțele aeriene ucrainene

Comandantul Forțelor Aeriene ucrainene, Mykola Oleshchuk, a afirmat că în Ucraina ar putea intra în serviciu nu doar A-10 americane, ci și avioanele franceze Dassault Mirage.

„Prin urmare, alături de F-16, pe cer vor opera și MiG-29, și este posibil ca și capacitățile de luptă ale bombardierelor Su-24M să fie ajutate de Mirage-2000D, iar avioanele de atac Su-25 să fie întărite de A-10 Thunderbolt II”, a afirmat Oleshchuk pe Telegram.

Mirage 2000 este un avion de vânătoare francez multirol, monomotor, de generația a patra.

„Prioritatea de astăzi, desigur, este F-16, pentru care piloții ucraineni sunt deja recalificați. Cu toate acestea, experții noștri studiază și alte oportunități pentru a crește potențialul de luptă al aviației în general”, a declarat Oleshchuk.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în septembrie că a încheiat un „acord foarte important privind instruirea piloților noștri în Franța” în cadrul unei discuții cu președintele Emmanuel Macron.

El nu a detaliat ce fel de pregătire va fi întreprinsă.

Franța nu dispune de avioanele de luptă F-16 pe care Danemarca și Olanda le-au promis recent Ucrainei. Ea are însă avioane de război Rafale de producție franceză și avioane Mirage 2000 de generație anterioară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro