Femeie cu arsuri grave, din Olt, plimbată prin trei spitale și operată după două săptămâni, la Iași
O femeie de 61 de ani, din județul Olt, care a suferit arsuri grave pe aproape jumătate din corp, a fost operată după două săptămâni de la accident, la Iași, după ce anterior a fost internată la spitalul din Brașov, relatează Mediafax.
Femeia de 61 de ani a ajuns la Spitalul de Urgență Slatina în data de 17 octombrie, după ce a suferit arsuri grave, pe 35% din corp, prin contact cu un lichid fierbinte. Aici i s-au acordat primele îngrijiri și i s-au făcut analize, apoi a fost anunțat cazul, pentru a fi dus la un spital care se poate ocupa de mari arși.
„Avea arsuri prin contact cu lichid fierbinte, gradul II și gradul III, cam undeva la 35% din suprafața corpului. Era cunoscută cu diabet și cu hepatită virală cu virus B. La momentul internării s-a efectuat toaleta primară a plăgilor arse și pansament steril, după care a fost anunțat cazul la COSU care, după câteva ore, a revenit și a spus că este un loc liber la Brașov. Din câte știu eu, Brașovul are două paturi pentru mari arși. Pacienta se încadrează conform protocolului. S-a luat legătura cu domnul doctor Grigorescu, cred, ne-a și dat acceptul pentru transfer a doua zi”, a declarat sâmbătă, pentru Mediafax, dr. Augustin Popa, medic coordonator Secția Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului de Urgență Slatina.
Până la transfer, pacienta a fost internată în Secția ATI, unde medicii i-au făcut analize suplimentare și s-a depistat că femeia avea infecție cu Klebsiella.
„Pacientei i-au fost recoltate secreții de la nivelul plăgii, conform protocolului, secreții care au ieșit negativ. Orice pacient intră la noi în Terapie Intensivă este supus la mult mai multe teste. (…) a ieșit o klebsiella. Venea cu infecția de acasă, nicidecum de la noi din spital pentru că analiza asta se face exact la internare”, a precizat medicul de la Slatina.
Pe 18 octombrie, femeia a fost transferată la Brașov.
De aici, însă, femeia a fost transportată la Spitalul „Sf. Spiridon”, din Iași, unde, după două săptămâni de la accident, a fost operată.
„Noi am primit solicitarea de transfer de la Secția de Arși de la Spitalul Brașov, a fost transferată cu avionul SMURD, cu echipaj de la București. Are arsuri pe 45% din suprafața corpului, dintre care 30% sunt de grad 3. Pacienta a fost intubată, e sub anestezie generală, a mers în sala de operație, a fost operată, s-a excizat arsura și s-a început grefarea cutanată. A fost solicitat transferul, fiind vorba de o pacientă cu arsură gravă, care depășea numărul de paturi alocat și posibilitatea numărului de pacienți îngrijiți acolo. A fost internată 14 zile la Brașov”, a declarat, pentru Mediafax, Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iași.
Femeia este în prezent internată la Spitalul din Iași, unde a ajuns joi seară.
În 16 octombrie, la Iași a fost inaugurată o cădire în care sunt cinci locuri destinate marilor arși. Primii pacienți au început să ajungă aici abia săptămâna trecută, pacienta de la Olt fiind cel de-al patrulea bolnav tratat în acest spațiu.