CEO-ul Terapia Cluj spune că i s-ar fi propus 1 milion de euro comision pentru a facilita vânzarea terenului pe care se află cea mai mare fabrică autohtonă de medicamente către un dezvoltator imobiliar

Medicul Dragoș Damian, CEO-ul Terapia Cluj, cea mai mare fabrică de medicamente din România, și directorul executiv al Patronatului Producatorilor Industriali de Medicamente din România, afirmă că i s-ar fi propus un comision de un milion de euro pentru a facilita vânzarea terenului fabricii Terapia (circa 20 de hectare intravilan în fosta zonă industrială din nord-estul Clujului) către un dezvoltator imobiliar.

„Au urmat alte oferte, nu ințelegeam foarte bine de ce atâta interes, zona era (atunci) periferică, se spunea că este poluata, existau probleme cu proprietarii de terenuri din vecinătate, etc”, spune Dragoș Damian.

Soluția, spune Dragoș Damian, ar fi „foarte simplă. O hotarâre a consiliilor locale prin care amplasamentele fabricilor de medicamente să fie declarate strategice (cum sunt stațiile de înaltă tensiune, stațiile de apă potabilă, etc) și proprietarii să poată construi cu mai puține condiționari – evident spații destinate producției sau depozitării medicamentelor.”

„Dacă România nu vrea fabrici, atunci o să importăm medicamentele din Ungaria, Cehia și Polonia, țări unde industria este strategică. Desigur, analiștii vor fi surprinși, din nou, că avem deficit de balanță comercială. Așadar, pe încă o fabrică închisă sau nu, Cluj-Napoca va continua să construiasca blocuri și se va extinde în toate punctele cardinale, fără oprire, fără milă, fără frontiere, încetinit poate doar de lipsa forței de muncă, infrastructură și utilități. Iar prețurile vor fi pe masură, un întreg eșafodaj de dezvoltatori, agenți, brokeri și bănci lucrează să le crească pentru ca apoi să nu declare tranzacțiile la valoarea reală”, mai spune CEO-ul Terapia Cluj.

Postarea integrală pe Facebook a medicului Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj și directorul executiv al Patronatului Producatorilor Industriali de Medicamente din România:

„Doctore, ai un milion de euro dacă îmi vinzi mie terenul Terapia!

Imobiliarele din Cluj-Napoca – câteva considerații de la un nespecialist, adunate într-o opinie nesponsorizată de dezvoltatori, agenți, brokeri sau bănci.

Oferta de mai sus în care mi se propunea o sumă generoasa drept comision daca as fi facilitat vanzarea terenului Terapia (circa 20 hectare intravilan, in ceea ce fusese zonă industrială din Nord-Estul Clujului) am primit-o in 2017 de la un foarte cunoscut dezvoltator imobiliar. Au urmat alte oferte, nu înțelegeam foarte bine de ce atâta interes, zona era (atunci) periferică, se spunea că este poluată, existau probleme cu proprietarii de terenuri din vecinătate, etc.

Am chemat consultanți să mă lumineze, și au făcut-o. În 2016 s-a aprobat PUG-ul orașului și în amplasament nu se mai putea construi industrial (UTR, RiM, servitute, etc), așadar zonei i se dădea startul pentru rezidențial și comercial.

Din 2017 de la prima ‘propunere indecentă’ și până astăzi (chiar și după pandemie, când exista tot interesul să avem fabrici de medicamente în țară) tot apare câte o ofertă și câte un ‘imbold’ de a mă face să mă las păgubaș și să vând terenul. Ba apare un IT-ist care spune că zona de manufactură e moartă – îi spun că aduc anual la buget mai mult decât top 10 firme de IT din Cluj la un loc – ba un consilier local care spune că zona este poluată – îi spun că activitățile sunt nepoluante și că mai mult ca sigur ca strada Moților din centrul Clujului este la fel de poluată ca zona industrală din Nord-Est. Și, previzibil, au aparut presiuni și constrangeri administrative pentru care a trebuit să merg prin tribunale și să afirm ceea ce este în ultima instanță un drept constituțional, cel asupra proprietății.

Între timp am ratat o investiție de 2,5 milioane de Euro într-un centru de calitate și acum o să ratez probabil una de 4 milioane de Euro (în total vreo 50 de joburi) pentru că este puțin probabil să pot construi un hub logistic pentru Europa, nu pot nici măcar să regenerez împrejmuirea și peisagistica. Iar zona este împânzită de blocuri care continuă să se construiască inestetic într-un ritm amețitor.

Dar, destul cu văicăreala, daca România nu vrea fabrici atunci o să importăm medicamentele din Ungaria, Cehia și Polonia, tari unde industria este strategică. Desigur, analiștii vor fi surprinși, din nou, că avem deficit de balanță comercială.

Așadar, pe încă o fabrică inchisa sau nu, Cluj-Napoca va continua să construiască blocuri și se va extinde în toate punctele cardinale, fără oprire, fără milă, fără frontiere, încetinit poate doar de lipsa forței de muncă, infrastructură și utilități. Iar prețurile vor fi pe masură, un întreg eșafodaj de dezvoltatori, agenți, brokeri și bănci lucrează să le crească pentru ca apoi să nu declare tranzacțiile la valoarea reală.

Cumpărători sunt cu ghiotura. Parintii din județele satelite investesc în apartamente în speranța că într-o zi copiii lor vor fi studenți în Cluj – până atunci le dau în chirie. Alți oameni cumpără apartamente la gândul că decât să-ți ții banii în bănci, care deja dau semnale de dobânzi negative, mai bine îi investești în cărămizi și betoane. Alții le cumpără acum pentru că prind bine poveștile că pandemia va mai dura și li se vor bloca banii, că se scumpesc materialele de construcții sau că vine ‘mama tuturor crizelor’ – Roubini dixit – și nu vor avea ce face cu banii din bănci. Altii pur și simplu au bani și nu au auzit de bursă, bitcoin, business angel, start-up-uri și unicorn-uri.

În Cluj-Napoca se va construi foarte mult și vinde scump în continuare la o cerere mult mai mare decât oferta – atenție însă, dacă nu sunteți dezvoltatori de loc din oraș sau nu aveți relațiile necesare (cum este cazul meu), mai bine lasați-vă păgubași.”