Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi: Statistica ne obligă să declarăm epidemie de gripă
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, dr Florin Roşu, a declarat că din cauza numărului mare de pacienţi diagnosticaţi cu gripă sau viroze ar trebui declarată epidemie de gripă în România.
„Începând cu noul sezon gripal, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi, am îngrijit peste 190 de pacienţi, dintre care 30 au fost copii. În momentul de faţă avem în îngrijire 40 de pacienţi care prezentau suspiciune înaltă de îmbolnăvire cu gripă şi s-a confirmat diagnosticul atât prin teste rapide cât şi prin PCR. Ei au diagnosticul de gripă clinică. (…) Această statistică ne obligă pe toţi să declarăm epidemie de gripă. Acest lucru va trebui să mobilizeze finanţare din partea Ministerului Sănătăţii, în special pentru pacienţii îngrijiţi în Terapie Intensivă din toată ţara”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, citat de Agerpres.
Dr Florin Roşu a recomandat atât vaccinarea antigripală, cât şi evitarea zonelor aglomerate, dar şi purtarea măştilor de protecţie sanitară.
„Ca şi măsuri de prevenţie, recomand populaţiei vaccinarea antigripală. Nu este târziu nici în momentul de faţă. Sigur, spiritul civic trebuie să ne caracterizeze astfel încât atunci când prezentăm simptome de viroze respiratorii: dacă ne curge nasul, avem dureri în gât sau febră şi circulăm prin zone aglomerate, este bine să purtăm masca de protecţie. Este important ca la orice modificare în starea de bine a organismului să ne prezentăm în cazul triajului Spitalului de Boli Infecţioase pentru consult de specialitate, analize de laborator, analize radiologice. Sigur, pacienţii pot beneficia de tratament care poate fi urmat la domiciliu”, a mai explicat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.