Sari direct la conținut

Ce aduc oamenii la spitalele care colectează medicamente expirate: rujuri, cosmetice, prezervative- lucruri care nu ar trebui eliminate ca medicamente

HotNews.ro
Medicamente, Foto: Gicamatescu | Dreamstime.com
Medicamente, Foto: Gicamatescu | Dreamstime.com

În mod oficial, de la începutul acestui an, medicamentele expirate sau încă în uz, dar pe care pacienţii nu le mai folosesc, trebuie colectate în curţile unităţilor sanitare, în containere speciale şi în zone supravegheate fie video, fie cu ajutorul personalului de pază. Conform normelor metodologice, care au apărut în luna aprilie a acestui an, toate unităţile medicale de stat, dar şi private, au obligaţia de a colecta medicamentele expirate de la populaţie. Managerii unităţilor sanitare trebuie să se asigure că recipientele speciale sunt plasate în curtea spitalelor, dar în locuri accesibile cetăţenilor şi semnalizate ca atare. Acolo unde nu sunt spitale, în oraşele sau localităţile mai mici, aceste containere pot fi puse lângă dispensare, conform legii. Spitalele pot stabili anumite zile şi anumite intervale orare în care oamenii pot veni să aducă medicamentele.

Spitalul Bagdasar Arseni este unul dintre marile spitale din Capitală care a implementat printre primele acest sistem, încă de la începutul anului. Medicul epidemiolog Andreea Preda atrage atenţia asupra unei greşeli pe care o fac o parte a celor care aduc medicamentele la spital, în locul special amenajat: pun în pungi şi lucruri personale precum cosmetice sau chiar prezervative, deşi este interzis acest lucru. În plus, sunt oameni care lasă pungile cu medicamente la întâmplare şi care nu vin în intervalul anunţat la un loc vizibil

„Am reuşit să-l înfiinţăm din ianuarie-februarie, între timp s-a modificat şi legislaţia, în sensul în care au apărut normele de aplicare a legii.

Problema cu care ne confruntăm noi este că aduc şi alte lucruri decât cele pe care au voie să le aducă, adică medicamente.

Rujuri, tot felul de cosmetice, lucruri intime, uneori chiar prezervative. Aduc tot felul de lucruri care nu ar trebui eliminate ca medicamente, pot fi eliminate ca deşeuri, ca menajere, ca orice altceva. Rugămintea noastră este să nu mai lase punguţele cu medicamente acolo, să respecte programul de eliminare a acestora şi să le elimine în intervalul respectiv şi în zilele respective. Pur şi simplu abandonează punguţe unde nu trebuie.

Ele sunt considerate deşeuri periculoase şi de asta trebuie eliminate organizat şi în locurile special amenajate, special destinate.

Avem un loc desemnat, semnalizat corespunzător, există indicatoare către locul respectiv, este afişat programul de eliminare, zilele, avem acolo recipiente special amenajate pentru eliminarea acestora pe categorii.

După ce sunt stocate sunt preluate de către o firmă specializată şi autorizată în acest sens şi distruse.

În acest loc de la spital nu se depun decât medicamente expirate sau neutilizate, nu trebuie să fie neapărat expirate, dacă nu le mai doresc le pot elimina”, a declarat pentru News.ro Dr. Preda Andreea Claudia, medic primar epidemiolog la Spitalul Bagdasar – Arseni din Capitală.

Cum trebuie procedat la containerele special amenajate în curţile spitalelor. Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor a explicat cum anume trebuie sortate medicamentele. Trebuie acordată o atenţie deosebită dispozitivelor sub presiune, care se aruncă în recipient separat dar şi celor care se pot sparge.

„Legea a intrat în vigoare anul trecut, dar din păcate normele pentru aplicarea acestei legi au intrat în vigoare abia în acest an. Pacienţii au fost foarte mult timp nedumeriţi unde pot preda aceste medicamente. Noi am încercat tot timpul să le spunem că de acum s-a aprobat pentru colectarea medicamentelor, adică a deşeurilor, în curţile spitalelor unde este cel mai uşor accesibil pentru ei.

Normele prevăd echiparea cu containere speciale în care se pot depozita aceste medicamente. Putem să-i sfătuim şi noi: se scot din ambalajele primare, cartonul care poate să fie reciclat separat, comprimatele se vor arunca într-o parte, trebuie să avem grijă cel mai mult la tot ce înseamnă dispozitive sub presiune, de la aerosoli, spray-uri, acestea se vor arunca separat pentru că nu se pot incinera împreună cu toate celelalte medicamente.

De asemenea, tot ce este în soluţie, în sticlă, care poate produce un risc de spargere şi de scurgere a materialelor se vor arunca separat, de obicei spitalele vor prevedea nişte saci din polietilenă care vor preveni această scurgere. În ceea ce priveşte citotoxicele, nu prea este cazul la populaţie să arunce deoarece nu au la dispoziţie să cumpere citotoxice sau citostatice, acestea recurg din deşeurile spitalelor”, a explicat Beatrice Speteanu.

Substanţele stupefiante şi puternic active trebuie înapoiate la farmacie, nu la centrele amenajate în curţile spitalelor

„Pentru stupefiante şi substanţe puternic active, legea nu a fost schimbată. Acestea sunt singurele care se înapoiază în farmacie pentru a fi distruse. În ceea ce priveşte colectarea în spitale, pentru noi este foarte binevenită această măsură, deoarece spitalele erau singurele care aveau acces la o colectare în masă, atât de mare, a produselor expirate, pe când farmaciile nu au, ar fi trebuit să aibă şi un loc de amenajare separat, pentru produse de triere, în farmacie nu se pot sorta şi tria.

De asemenea, prima oară când a fost propusă legea pentru a fi colectate în farmacie, nu a putut fi aplicată deoarece medicamentele expirate, conform legii, sunt deşeuri medicamentoase, deşeuri. Iar farmacia nu are în codul CAEN acest proces de a prelua deşeurile de la populaţie.

Cum este şi farmacia de circuit închis, noi preluăm doar expiratele noastre. Acum două săptămâni am avut firma care vine să preia expiratele, au fost 103 kilograme expirate predate, la un cost de 1800 de lei, farmaciile plătesc pe kilogram colectarea lor şi distrugerea, acest lucru nu se putea face în farmaciile de circuit deschis”, a precizat Beatrice Speteanu.

Orarul pentru predarea deşeurilor trebuie afişat într-un loc accesibil şi trebuie respectat

În ceea ce priveşte spitalele, toată lumea are la îndemână un spital major în care este o curte supravegheată video în care persoanele vor putea arunca aceste medicamente în containere specifice unde sunt instrucţiuni pentru public.

Anumite spitale pot face orare pentru predarea deşeurilor. Încurajăm oamenii să strângă medicamentele, să le ducă acolo, niciodată ele nu trebuie aruncate în pânza freatică, aici vorbim de chiuvetă sau toaletă, în cel mai rău caz, dacă eram ca în Germania, se aruncau în gunoiul menajer, acesta era dus la incinerare, dar la noi în ţară nu se produce acest lucru.

Deci, acum, pacienţii, precum strâng tot ce înseamnă ambalaje pentru returnarea garanţiei, acum pot strânge medicamentele să le ducă într-un spaţiu sigur, supravegheat video, pentru distrugere.

Nu farmacistul spitalului se ocupă, este vorba despre o persoană care este de către spital avizată pentru a se ocupa de aceste deşeuri. Sperăm ca toate spitalele să poată amenaja aceste spaţii”, a spus Beatrice Speteanu.

Info plus

Spitalele trebuie să asigure colectarea separată a medicamentelor expirate sau nefolosite în patru categorii: deşeuri de medicamente citotoxice şi citostatice, deşeuri de medicamente (cu excepţia primei categorii), deşeuri de medicamente aflate în stare lichidă aflate în recipient cu potenţial înţepător ( fiole de sticlă, seringi preumplute sau goale) şi deşeuri de medicamente aflate în recipiente sub presiune ( spray-uri). Legea impune includerea avertismentului „MEDICAMENTELE EXPIRATE TREBUIE RETURNATE ÎN SPITALE” pe etichetele medicamentelor până la 31 decembrie 2028.

Se estimează că nu mai puţin de 1500 de tone de medicamente expirate ajung în fiecare an la gunoi sau în sistemul de canalizare.(news.ro)

Sursa foto: Gicamatescu | Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro