Au nevoie aplicațiile de taxi de autorizații din partea primăriilor locale? Decizie CJUE

Câți dintre noi ne mai amintim oare cu nostalgie de modul în care obișnuiam să chemăm un taxi prin utilizarea telefonului fix? Minutele pe care le petreceam explicându-i angajatei de la dispecerat ce nevoie urgentă avem de un taxi ca să ajungem la Gara de Nord și bucuria resimțită în momentul în care auzeam indicativul taxi-ului care urma să vină să ne ia de acasă…Astăzi funcționează din ce în ce mai puține dispecerate taxi, fiind înlocuite, treptat, de aplicații pentru telefoane inteligente, care pun în legătură clienții și șoferii de taxi prin mijloace electronice. Aplicațiile prezintă numeroase avantaje pentru utilizatorii lor, unul dintre acestea fiind continua și rapida lor perfecționare și dezvoltare.

În acest context socio-economic, instanțele judecătorești naționale, precum și Curtea de Justiție a Uniunii Europene sunt confruntate din ce în ce mai des cu litigii care pun în discuție cadrul juridic în care funcționează aplicațiile pentru telefoane inteligente în domeniul transportului de persoane.

Reamintim, cu această ocazie, Hotărârea din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (“Curtea”) în Cauza C434/15 Asociación Profesional Elite Taxi c. Uber Systems Spain SL, în cadrul căreia Curtea a statuat faptul că serviciile de intermediere prestate de operatori economici precum Uber, Yango, Bolt, care presupun intermedierea între clienți și conducători auto neprofesioniști, reprezintă servicii în domeniul transporturilor în sensul articolului 58 alineatul (1) TFUE. Această concluzie a Curții a condus, alături de alți factori interni, la adoptarea O.U.G. nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, prin care s-au impus condiții severe de practicare a serviciilor de transport alternativ, similare celor aplicabile transportatorilor autorizați în regim taxi.

Recent, prin Hotărârea din 3 decembrie 2020, pronunțată în Cauza C-62/19 Star Taxi App SRL c. UAT București și Consiliul General al Municipiului București, Curtea s-a pronunțat și cu privire la încadrarea juridică a serviciilor de intermediere prestate de furnizori precum Star Taxi App, care realizează intermedierea între clienți și conducători auto profesioniști (conducători taxi).

Hotărârea Curții a fost pronunțată ca urmare a unei întrebări preliminare adresate de Tribunalul București într-un litigiu având ca părți pe reclamantul Star Taxi App SRL și pe pârâții UAT București și Consiliul General al Municipiului București. Obiectul litigiului este reprezentat de anularea Hotărârii CGMB nr. 626 din 19 decembrie 2017, prin care s-a extins obligația de autorizare a serviciilor de tip dispecerat și pentru deținătorii de aplicații pentru telefoane inteligente care pun în legătură șoferii de taxi și clienții.

Prin Hotărârea din 3 decembrie 2020, Curtea a statuat următoarele aspecte esențiale:

Un serviciu de intermediere care constă, cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, în punerea în legătură, în schimbul unei remunerații, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați, pentru care prestatorul serviciului menționat a încheiat în acest scop contracte de prestare de servicii cu acești șoferi, în schimbul plății unui abonament lunar, dar nu le transmite comenzile, nu stabilește prețul cursei și nici nu îl percepe de la aceste persoane, care îl plătesc direct șoferului de taxi, după cum nici nu exercită un control asupra calității autovehiculelor și a șoferilor lor și nici asupra comportamentului acestora constituie ”un serviciu” în sensul art. 56 și 57 TFUE și ”un serviciu al societății informaționale”, în sensul art. 2 lit. (a) din Directiva 2000/31 și a art. 1 alin. (1) lit. (b) din Directiva (UE) 2015/1535;
În pofida calificării aplicațiilor pentru telefoane inteligente în discuție ca fiind servicii ale societății informaționale, Curtea constată că acestea nu pot beneficia de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă, dispoziții care interzic impunerea oricărui regim de autorizare pentru furnizarea unui serviciu al societății informaționale. În argumentare, Curtea arată că, potrivit art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Directiva 2000/31, deși statele membre nu pot supune accesul la activitate al unui furnizor de servicii ale societății informaționale și desfășurarea acesteia unui regim de autorizare prealabilă sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent, interdicția prevăzută la această dispoziție nu privește totuși decât reglementările statelor membre care vizează în mod specific și exclusiv „serviciile societății informaționale”. Or, în cauza aflată pe rolul Curții, se observă că regimul de autorizare impus vizează deopotrivă dispeceratele taxi care nu utilizează aplicații pentru telefoane inteligente, ci stații radio de emisie – recepție, precum și deținătorii acestor aplicații astfel încât regimul de impunere nu poate fi interzis prin Directiva privind serviciile societății informaționale.
În continuare, reținând totuși că utilizarea aplicațiilor pentru telefoane inteligente care intermediază între clienți și șoferii de taxi constituie un serviciu, în sensul art. 56 și 57 TFUE, Curtea a apreciat că acest serviciu este supus prevederilor Directivei 2006/123 privind serviciile în cadrul pieței interne, fiind necesar să se verifice conformitatea reglementării naționale prin care se impune un regim de autorizare pentru deținătorii de aplicații pentru telefoane inteligente cu dispozițiile art. 9 și art. 10 din această directivă. Astfel, Curtea a decis faptul că în vederea asigurării conformității reglementării naționale cu dispozițiile cuprinse în Directiva 2006/123, este necesară îndeplinirea de către reglementarea națională a două seturi de cerințe, a căror examinare se va realiza de către instanță separat și succesiv: cerințe privind însăși instituirea regimului de autorizare și cerințe privind condițiile unei asemenea autorizări. Astfel, pentru a îndeplini primul set de cerințe, în viziunea Curții, regimul de autorizare trebuie: să nu fie discriminatoriu, să fie justificat printrun motiv imperativ de interes general și să fie proporțional. Pentru a îndeplini cel de-al doilea set de cerințe, este necesar ca și criteriile de eliberare a autorizației să fie: nediscriminatorii, justificate printrun motiv imperativ de interes general, proporționale cu acel obiectiv de interes general, clare și lipsite de ambiguități, obiective, făcute publice în prealabil, precum și transparente și accesibile.
Curtea a concluzionat că va reveni instanței naționale sarcina de a aprecia, având în vedere ansamblul elementelor relevante, dacă regimul de autorizare prealabilă stabilit de reglementarea impusă de Consiliul General al Municipiului București îndeplinește efectiv cele două seturi de cerințe amintite anterior.

Apreciem că Hotărârea Curții aduce două clarificări binevenite.

În primul rând, aplicațiile pentru telefoane inteligente de tipul aplicației Star Taxi App reprezintă ”servicii ale societății informaționale”. Așadar, ele se diferențiază din punct de vedere juridic de aplicațiile precum Uber, Yango, Bolt etc., care reprezintă ”servicii în domeniul transportului”. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat faptul că serviciile de tip Uber au creat și au făcut accesibilă prestarea de servicii de deplasare urbană operate de șoferi neprofesioniști, absente anterior de pe piață și, în plus, compania Uber organizează funcționarea generală a acestor servicii, prin verificarea autoturismelor, a șoferilor, prin stabilirea tarifelor și perceperea acestora etc. Prin urmare, aplicația Uber face parte integrantă dintrun serviciu global al cărui element principal este un serviciu de transport astfel încât ea nu corespunde calificării drept „serviciu al societății informaționale”. În schimb, aplicațiile de tip Star Taxi App pun în legătură clienți cu conducători auto profesioniști, deja existenți pe piață și autorizați să presteze servicii în regim taxi, iar deținătorul aplicației Star Taxi nu organizează în niciun fel modul în care se desfășoară transportul, ceea ce face ca aplicația Star Taxi App și aplicațiile asemănătoare să fie calificate ca fiind simple ”servicii ale societății informaționale”. În consecință, serviciile de intermediere dintre clienți și șoferii profesioniști (șoferi de taxi), precum cele oferite prin intermediul aplicației Star Taxi App, nu sunt supuse reglementării impuse prin O.U.G. nr. 49/2019, care vizează serviciile de tip Uber, Yango, Bolt etc. Pe de altă parte, aceste servicii ”nu scapă oricărui tip de reglementare”, putând face obiectul, în anumite condiții, al unui regim de autorizare care impune deținătorilor de aplicații respectarea anumitor obligații și stabilește condițiile tragerii la răspundere juridică.

Astfel, în al doilea rând, dreptul Uniunii Europene nu se opune, în principiu, impunerii unui regim de autorizare a aplicațiilor similare aplicației Star Taxi App prin intermediul unei reglementări naționale precum cea cuprinsă în Hotărârea CGMB nr. 626/2017, însă regimul de autorizare trebuie să respecte anumite cerințe impuse de dreptul Uniunii Europene.

In acest context, pe de-o parte, va reveni instanței naționale sarcina de a decide dacă instituirea unui regim de autorizare a deținătorilor de aplicații pentru telefoane inteligente care pun în legătură clienți și șoferi de taxi se justifică printrun motiv imperativ de interes general. În acest sens, subliniem faptul că Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum și reglementările autorităților administrației publice locale care o implementează la nivel local, conferă transportului în regim taxi caracterul unui serviciu de interes public, astfel încât să poată fi asigurat accesul clienților la serviciile de transport în regim taxi, siguranța acestora, un control asupra șoferilor de taxi, asupra stării tehnice a autoturismelor, asupra prețurilor și a competitivității pe piață între transportatori etc. Pentru asigurarea atingerii acestor obiective, legea instituie un regim strict de autorizare a transportatorilor (care angajează șoferi de taxi și organizează transportul în regim taxi) și a dispeceratelor (companiile care intermediază relația dintre clienți și șoferii de taxi). Dispeceratele au obligația de a se asigura că oferă acces clienților numai la transportatori și șoferi de taxi autorizați și, totodată, au obligația de a nu distorsiona competiția pe piața operatorilor de transport în regim de taxi, prin favorizarea anumitor transportatori. Așadar, revine instanței naționale sarcina de a determina dacă deținătorii aplicațiilor inteligente prin care se asigură legătura dintre clienți și șoferii de taxi îndeplinesc sau ar trebui să îndeplinească o funcție similară dispeceratelor și, în caz afirmativ, dacă se impune, de asemenea, în cazul acestora un regim de autorizare care să ofere un cadru juridic desfășurării activității acestora.

Pe de altă parte, va reveni instanței naționale sarcina să decidă, în măsura în care există un interes general pentru impunerea regimului de autorizare, dacă cerințele pentru obținerea autorizațiilor de către deținătorii de aplicații pentru telefoane inteligente, precum necesitatea deținerii și utilizării unei stații radio de emisie recepție și a unei licențe de utilizare a frecvențelor radioelectrice, eliberate de autoritatea în domeniu, sunt adecvate și proporționale scopului declarat. Astfel cum a constatat însăși Curtea, a condiționa eliberarea unei autorizații de furnizare a unui serviciu de îndeplinirea unor cerințe tehnice neadaptate la serviciul respectiv, precum deținerea și utilizarea unei stații radio de emisierecepție, cerințe care sunt generatoare de cheltuieli și de costuri nejustificate pentru prestatorii lui, nu poate fi conform cu articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2006/123.

Un articol semnat de av. Andreea MICU, Partner (amicu@stoica-asociatii.ro), av. Ramona BĂDESCU, Senior Associate (rbadescu@stoica-asociatii.ro), STOICA & Asociații.