Sari direct la conținut

Gardian de la Penitenciarul Poarta Alba, cercetat de politisti pentru ca si-ar fi incatusat bunicul si l-ar fi pus in portbagajul masinii

HotNews.ro

Un gardian al Penitenciarului Poarta Alba este cercetat de catre politisti fiind acuzat ca si-a agresat si incatusat bunicul, iar apoi l-a pus in portbagajul masinii. Gardianul fusese trimis acasa de sefi din cauza comportamentului inadecvat, transmite News.ro.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, vineri, politistii din cadrul Sectiei 7 Rurala Crucea au identificat un barbat in varsta de 28 de ani, pe DN 2 A, care era suspectat ca si-ar fi agresat bunicul si apoi l-ar fi pus in portbagajul autoturismului.

Rudele batranului i-au sesizat pe oamenii legii dupa ce tanarul a venit la locuinta bunicului sau, l-a lovit, l-a incatusat, apoi l-a pus in portbagaj si a plecat cu masina.

Politistii au reusit sa-l prinda pe sofer intre localitatile Crucea si Stupina, iar cand au deschis portbagajul autoturismului l-au gasit acolo pe batran.

Conducatorul auto nu a fost cooperant, fiind dus la spital pentru prelevare de probe biologice, anchetatorii urmand sa stabileasca astfel daca el se afla sub influenta substantelor interzise.

De asemenea, la unitatea medicala a fost dus si batranul, dar nu a ramas internat.

Barbatul este cercetat pentru comiterea infractiunilor de amenintare, lovire si alte violente si lipsire de libertate.

Reprezentantii Penitenciarului Poarta Alba au confirmat ca tanarul respectiv era gardian in cadrul unitatii, spunand ca acesta a venit vineri la lucru, dar avand un comportament inadecvat a fost trimis acasa de seful sau. O comisie din cadrul penitenciarului urmeaza sa cerceteze aspectele legate de comportamentul gardianului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro