Sari direct la conținut

Stoltenberg vrea ca NATO să furnizeze Ucrainei și mai multe arme, considerând că aceasta este „calea spre pace”. Poziție tranșantă față de implicarea Chinei în conflict

HotNews.ro
Stoltenberg vrea ca NATO să furnizeze Ucrainei și mai multe arme, considerând că aceasta este „calea spre pace”. Poziție tranșantă față de implicarea Chinei în conflict
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă, după reuniunea miniștrilor apărării din statele aliate, la sediul NATO din Bruxelles, 14 iunie 2024 / Sursa Foto: Virginia Mayo / AP / Profimedia

China trebuie să fie făcută să plătească pentru sprijinul acordat Rusiei, a afirmat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a încurajat în același alianţa militară occidentală să trimită mai multe arme Ucrainei, scrie AFP.

„Ar putea părea un paradox, dar calea spre pace trece prin mai multe arme pentru Ucraina”, a declarat şeful NATO, într-un discurs susţinut la Wilson Center, un think tank din Washington.

Stoltenberg, care va părăsi în curând postul de secretar general al alianței, efectuează o vizită la Washington pentru a pregăti summitul aniversar al NATO, ce se va desfăşura acolo în luna iulie, notează Agerpres.

Șeful NATO urma să fie primit în cursul după-amiezii la Casa Albă de către preşedintele american Joe Biden.

„La un moment dat – şi cel puţin dacă China nu-şi schimbă direcţia -aliaţii trebuie să-i impună un cost”, a mai afirmat Stoltenberg, subliniind că Beijingul „alimentează cel mai mare conflict armat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”.

NATO, cu SUA în frunte, critică din ce în ce mai virulent ajutorul dat efortului de război al moscovei de către China şi companiile sale, care furnizează componente şi echipamente ce susţin sectorul de apărare al Rusiei.

Stoltenberg a dat asigurări de asemenea că „peste 20 de ţări” s-au angajat să-şi ridice cheltuielile la 2% din PIB, aşa cum solicită de mult timp alianţa.

Vineri, el a anunţat că alianța îşi va asuma un rol mai important în coordonarea livrărilor de armament pentru Ucraina, preluând conducerea de la Statele Unite în contextul candidaturii la preşedinţie a republicanului Donald Trump, care are o poziţie critică faţă de NATO.

Stoltenberg a declarat presei, la Bruxelles, că „aceste eforturi nu transformă NATO în parte a conflictului” dintre Ucraina şi Rusia, însă „vor întări sprijinul nostru pentru Ucraina, ca să îşi exercite dreptul la autoapărare”.

Miniştrii apărării din ţările aliate au susţinut vineri planul de coordonare a asistenţei militare de către NATO. „Am convenit asupra unui plan care stabileşte modul în care NATO va conduce coordonarea asistenţei de securitate şi a instruirii”, a spus Stoltenberg, la acel moment.

În acest sens, se va organiza o misiune oficială cu denumirea de NSATU (NATO Security Assistance and Training for Ukraine – Asistenţă de securitate şi instruire NATO pentru Ucraina), cu comandamentul la un complex american din Wiesbaden, în Germania, şi cu noduri logistice în estul teritoriului Alianţei.

Comandantul NSATU va fi un general-locotenent subordonat comandantului suprem din Europa al Alianţei. Misiunea va avea un efectiv de circa 700 de oameni din state membre şi partenere ale NATO, a precizat Stoltenberg. Aceştia vor superviza instruirea forţelor armate ucrainene în unităţi din statele aliate, vor planifica şi coordona donaţiile pentru Ucraina şi vor ajuta la dezvoltarea pe termen lung a armatei acestei ţări.

Luni, Stoltenberg a reiterat faptul că NATO va prelua coordonarea sprijinului militar occidental pentru Ucraina condusă până în prezent de Washington, aşa cum au decis miniştrii apărării din cadrul Alianţei săptămâna trecută la Bruxelles

Anterior în cursul zilei, el a afirmat că NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa ameninţării tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord.

Stoltenberg a declarat pentru ziarul britanic The Telegraph că există consultări directe între statelemembre pentru a fi transparente în ceea ce priveşte arsenalul nuclear ca mijloc de descurajare.

„Nu voi intra în detalii operaţionale despre câte focoase nucleare ar trebui să fie operaţionale şi care ar trebui să rămână în depozite, dar trebuie să ne consultăm pe aceste teme. Este exact ceea ce facem. ransparenţa ajută la comunicarea directă a mesajului că noi, desigur, suntem o alianţă nucleară”, a precizat șeful NATO.

Obiectivul NATO „este, desigur, o lume fără arme nucleare, dar atât timp cât există arme nucleare, vom rămâne o alianţă nucleară, deoarece o lume în care Rusia, China şi Coreea de Nord au arme nucleare, iar NATO nu are, este o lume mai periculoasă“, a argumentat Stoltenberg.

Liderul rus Vladimir Putin a avertizat în repetate rânduri că Moscova ar putea folosi arme nucleare pentru a se apăra în circumstanţe extreme. Acesta acuză SUA şi aliaţii săi europeni că au împins lumea în pragul unei confruntări nucleare, oferindu-i Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, dintre care unele sunt folosite împotriva teritoriului rusesc.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro