Sari direct la conținut

STUDIU: Activitatea fizică este mai eficientă decât medicamentele în gestionarea depresiei și anxietății

HotNews.ro
Activitatea fizica si sanatatea psihica dreamstime_m_40177479, Foto: Dreamstime.com
Activitatea fizica si sanatatea psihica dreamstime_m_40177479, Foto: Dreamstime.com

Cercetătorii de la University of South Australia cer ca exercițiul fizic să fie recunoscut ca o abordare terapeutică de bază pentru gestionarea depresiei, deoarece un nou studiu arată că activitatea fizică este de 1,5 ori mai eficientă decât consilierea sau medicamentele prescrise în cazul acestor afecțiuni.

1 din 8 persoane suferă de o tulburare mintală

Publicată în British Journal of Sports Medicine, această analiză este cea mai cuprinzătoare până în prezent, integrând 97 de recenzii, 1039 de studii și 128.119 de participanți. Toate datele arată că activitatea fizică este extrem de benefică pentru ameliorarea simptomelor de depresie, anxietate și stres. Mai exact, studiul a arătat că intervențiile cu exerciții fizice care au durat 12 săptămâni (sau chiar mai scurte) au fost cele mai eficiente în reducerea simptomelor tulburărilor din sfera sănătății mintale, evidențiind viteza cu care activitatea fizică poate face o schimbare reală în bine. Cele mai mari beneficii au fost observate în rândul persoanelor cu depresie, a femeilor însărcinate și în perioada postpartum, persoanelor diagnosticate cu HIV, cu boli de rinichi, dar și în cazul persoanelor sănătoase.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, una din opt persoane din întreaga lume trăiește cu o tulburare mintală. Sănătatea mintală precară costă economia mondială aproximativ 2,5 trilioane de dolari în fiecare an, un cost estimat să crească la 6 trilioane de dolari până în 2030.

Cercetător: „Nu e nevoie de mult timp ca exercițiile fizice să aducă o schimbare”

Dr. Ben Singh, implicat în cercetarea menționată, spune că activitatea fizică trebuie să aibă prioritate pentru a gestiona mai bine cazurile în creștere de afecțiuni mintale.

„Se știe că activitatea fizică ajută la îmbunătățirea sănătății mintale. Cu toate acestea, în ciuda dovezilor, nu a fost adoptată pe scară largă ca tratament de primă alegere. Analiza noastră arată că recomandările de activitate fizică pot reduce semnificativ simptomele de depresie și anxietate în toate populațiile clinice, unele grupuri prezentând semne și mai mari de îmbunătățire. De asemenea, am constatat că toate tipurile de activitate fizică și exerciții fizice au fost benefice, inclusiv exerciții aerobice, cum ar fi mersul pe jos, antrenamentul de rezistență, Pilates și yoga. Foarte important, cercetarea arată că nu este nevoie de mult timp pentru ca exercițiile să aducă o schimbare pozitivă asupra sănătății tale mintale.”

Studiul este primul care evaluează efectele tuturor tipurilor de activitate fizică asupra depresiei, anxietății și afecțiunilor psihice la populația adultă.

Mai multe cazuri de anxietate și depresie după pandemie

Date recente puse la dispoziție de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată că folosirea antidepesivelor a crescut de două ori și jumătate începând cu anul 2000, în 18 țări europene, cu 147%, potrivit Euronews. Totodată, în timpul pandemiei de COVID-19 a crescut dramatic numărul cazurilor de anxietate și depresie.

Ponderea persoanelor care au raportat depresie cronică a fost cea mai mică în România – 1%, în Bulgaria – 2,7% și în Malta – 3,5%. La polul opus s-au aflat Islanda – 15,6%, Portugalia – 12,2% și Suedia – 11,7%.

Printre motivele care au dus la creșterea consumului de antidepresive se numără disponibilitatea mai largă a acestor tipuri de medicamente, evoluția ghidurilor de tratament și lărgirea gamei de afecțiuni în care se recomandă antidepresive.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro