Skip to content

Surpriză pe piața carburanților: motorina a devenit mai ieftină decât benzina într-un mare lanț de distribuție din România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dieselul, care este carburantul cel mai folosit în România și este de regulă mai scump, a devenit marți mai ieftin decât benzina în stațiile de distribuție ale companiei Rompetrol. Cel mai probabil este o situație temporară, cauzată de lanțurile de aprovizionare și de legislația din sector.

  • În același timp, tot marți, Petrom a scumpit benzina cu 25 de bani pe litru.

Potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor Carburanților, analizate de HotNews, un litru de motorină costă 9,34 lei în stațiile Rompetrol, 9,53 lei la Petrom, 9,54 lei la MOL și 9,59 lei la Lukoil și OMV.

În schimb, benzina costă 9,38 lei pe litru la Rompetrol, MOL și Lukoil, 9,47 lei pe litru la Petrom și 9,53 lei pe litru la OMV.

HotNews i-a întrebat pe reprezentanții Rompetrol care este motivul pentru care motorina a devenit mai ieftină decât benzina în stațiile companiei, însă nu am primit un răspuns până la publicarea acestui articol.

„Unele benzinării vor deveni atracție regională”

În urmă cu o săptămână, Asociația Energia Inteligentă avertiza că, spre finalul lunii, există riscul ca unele benzinării să rămână fără carburanți, după ce vor reduce prețurile. Aceasta, ca urmare a legislației adoptate de Guvern în sector.

Plafonarea marjelor la nivelul mediu de anul trecut dezechilibrează piața și creează diferențe mari de preț între companii, întrucât lanțurile de benzinării care au lucrat anul trecut cu marje mici vor reduce prețurile extrem de mult comparativ cu celelalte. Efectul va fi formarea de cozi în aceste stații și golirea lor rapidă.

„Se preconizează o nouă penurie locală de combustibili în următoarele zile. Ministerul Energiei a vrut să combată creșterea prețurilor la carburanți. În schimb, a reușit să provoace exact opusul unei piețe stabile. La jumătatea lunii mai, în următoarea săptămână probabil ne vom confrunta din nou cu haos local, cozi la benzinării și diferențe mari de preț între operatori”, a arătat președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

Potrivit acestuia, problema nu este ideea de intervenție în sine, ci modul în care a fost construit mecanismul de plafonare. Prin raportarea adaosului comercial la nivelul practicat de fiecare companie în anul precedent, statul nu a creat o regulă unitară pentru piață, ci a oficializat diferențele existente între operatori.

Astfel, lanțurile care au lucrat anul trecut cu adaosuri mai mici vor vinde astăzi combustibil la prețuri considerabil mai reduse decât competitorii lor, în timp ce ceilalți rămân captivi unor costuri comerciale mai ridicate.

„Rezultatul este previzibil. Consumatorul va merge acolo unde benzina este mai ieftină. În câteva zile, anumite benzinării vor deveni puncte de atracție regională, iar altele vor pierde volume importante. Exact cum s-a întâmplat în luna aprilie, vom vedea coloane de mașini, aglomerație, tensiuni și, foarte probabil, epuizarea temporară a stocurilor în anumite zone”, mai arată analiza.

De ce scad prețurile atât de mult la finalul lunii

Același lucru s-a întâmplat și la finalul lunii aprilie, când o parte dintre benzinăriile din lanțul OMV Petrom au rămas fără carburanți. Atunci, surse din sectorul energetic au explicat, pentru HotNews, că, spre finalul lunii, companiile trebuie să regularizeze marjele cu care operează, astfel încât să nu le depășească pe cele de anul trecut.

„Companiile trebuie să se încadreze în media adaosului comercial de anul trecut. Ele merg trei săptămâni cu un adaos comercial estimat, iar dacă spre finalul lunii își dau seama ca a fost mai mare, îl coboară masiv ca să nu depășească media de anul trecut. Altfel riscă să primească o amendă din cifra de afaceri”, au explicat, pentru HotNews, responsabili din sectorul energetic.

Guvernul a limitat adaosul comercial al companiilor

La finalul lunii martie, Guvernul a declarat situație de criză pe piața carburanților și a decis implementarea mai multor măsuri timp de trei luni, printre care și limitarea adaosului comercial al companiilor la nivelul mediei de anul trecut.

„Se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic. Excepție fac exporturile și livrările intra-comunitare”, se arată în actul normativ.

„Măsura are în vedere descurajarea unui posibil comportament inadecvat al operatorilor economici şi al unor potențiale tendințe de speculă, care ar conduce la creșteri nejustificate de preț la aceste produse”. 

În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.