Tariceanu III (de Robert Turcescu)
Peste exact doua luni, incep discutiile despre formarea noului guvern. Asa cum ni se arata in acest moment, pare ca mai toate fortele politice importante isi concentreaza atentia si efortul pe adjudecarea fotoliului de prim-ministru.
Calculul, la prima vedere, e simplu: partidul care da viitorul premier va avea la dispozitie butoanele pe care trebuie sa apese pentru formarea noului cabinet, ceea ce inseamna distribuire de portofolii si, prin urmare, asezarea omului potrivit la locul potrivit. La o privire mai atenta insa, noul prim-ministru, oricare va fi el, nu va beneficia nici pe departe de libertatea alcatuirii unui guvern, ci va trebui sa se multumeasca, in cel mai bun caz, cu rolul de negociator al unei formule guvernamentale.
Explicatia e simpla: a mai ramas prea putin timp pana la alegerile din 30 noiembrie pentru a mai putea lua in calcul rasturnari spectaculoase de situatie care sa duca la castigarea detasata a alegerilor de catre un singur partid.
Prin urmare viitorul guvern va fi unul de coalitie – nici o surpriza – dar, odata cu aceste alegeri, se va negocia intens chiar pe marginea desemnarii noului premier. Cu alte cuvinte, partidul care va dori sa aiba functia de prim-ministru va fi obligat sa cedeze posturi importante in viitoarea formula guvernamentala.
E greu de crezut, bunaoara, ca, intr-o eventuala alianta PSD-PNL cu Geoana premier, pesedistii vor putea sa pastreze, pentru ei, si portofoliile cu greutate cum ar fi cele de la finante, transporturi, administratie si interne sau justitie. Calculul e valabil pentru orice alta formula, fie ea de tip PSD – PD-L sau PD-L – PNL. In balanta pe care se va cantari cat valoreaza fiecare minister in bani si imagine, ocuparea scaunului de prim-ministru va atarna greu.
Si fara beneficii majore pe termen lung. Asa cum nu se poate vorbi despre o guvernare viitoare asigurata de un singur partid, nu se poate discuta nici despre un program de guvernare al unei singure formatiuni politice. Va fi un mix, o negociere, o guvernare a compromisurilor. Intr-o astfel de situatie, se pune intrebarea fireasca daca e mai bine sa te lupti, ca partid, pentru a da viitorul prim-ministru sau e mai profitabil sa ocupi cat mai multe pozitii ministeriale importante in viitorul cabinet de coalitie.
La cum arata in acest moment triumviratul catindatilor la postul de prim-ministru, pare ca partidele au decis deja: si Tariceanu, si Geoana, si Stolojan arata mai mult a monede de schimb, decat a premieri, la care PNL, PSD sau PD-L n-ar putea sa renunte in conditiile unor negocieri politice. Sigur, partidul care da prim-ministrul beneficiaza de o crestere substantiala a capitalului de imagine, dar nu de imagine au nevoie astazi partidele, mai ales PSD si PD-L, flamanzite dupa atata amara opozitie. Activistul de partid vrea putere si puterea vine din accesul la fonduri.
In astfel de conditii, desi acum suna a scenariu SF, n-ar fi de mirare sa vedem, dupa alegeri, un cabinet Tariceanu III pe osatura pesedista. Antrenamentul exista, PNL si PSD au exersat indelung in ultimii ani schemele guvernarii impreuna, iar un premier liberal mai… social-democrat decat Tariceanu e greu de gasit. Formula ii asigura actualului presedinte al PNL supravietuirea politica post-alegeri, in timp ce, pentru pesedisti, e cheia care deschide vistieria Palatului Victoria. Iar cand vine vorba ca PSD sa ajunga la guvernare, orgoliul lui Mircea Geoana de a fi seful Executivului valoreaza in ochii celorlalti lideri social-democrati tot atat de mult pe cat e de pretuita formula unui cabinet condus de Geoana, in ochii lui Traian Basescu.
Un nou mandat ca prim-ministru e marele pariu al lui Tariceanu. Daca il pierde, dispare din peisajul politic, probabil, pentru totdeauna, dar daca il castiga, incepe sa semene cu un viitor candidat la presedintie.
INTERVIURILE HotNews.ro