Sari direct la conținut

Tomac: PMP ar putea cere referendum privind eliminarea pensiilor speciale

HotNews.ro
Tomac: PMP ar putea cere referendum privind eliminarea pensiilor speciale

Partidul Mişcarea Populară (PMP) ia în calcul să propună un referendum pe tema desfiinţării pensiilor speciale, pentru a elimina „improvizaţiile” legislative legate de această temă, a declarat sâmbătă preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

„PMP ia în calcul să propună un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale. Atât timp cât vom avea improvizaţii legislative legate de această temă şi vor exista discrepanţe uriaşe în ceea ce priveşte sistemul de pensii şi nu vom avea un consens pentru a-i mulţumi şi pe magistraţi, pe militari, pe profesori, pe medici, pe oamenii care o viaţă întreagă au lucrat şi astăzi au o pensie mizerabilă, această supărare în societate va exista şi dacă nu avem un consens politic pe această temă, poate este cazul să convocăm chiar un referendum”, a precizat Tomac, după şedinţa Colegiului Naţional de la Sinaia, potrivit Agerpres.

Potrivit art. 90 din Constituție, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Pe 28 ianuarie, Camera Deputaţilor a adoptat cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri proiectul de lege care elimină pensiile speciale. Măsura îi vizează pe deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă. Actul normativ nu-i vizează pe militari și polițiști. Chiar dacă parlamentarii au eliminat pensiile speciale legea riscă să nu poată fi aplicată.

Legea urma să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis, însă magistrații au contestat actul normativ la CCR și există șanse mari ca aceasta să fie declarată neconstituțională.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro