Totusi, sintem un popor destul de misto (de Costi Rogozanu)

Mi-au placut rezultatele alegerilor de duminica. In ciuda analistilor care si-au strigat in cor „analizele“ paradoxale: PD de fapt n-ar fi cistigat, prea putina lume ar fi fost la vot, Basescu ar fi fost umilit de popor.

Dupa anuntarea rezultatelor, m-am luminat. Oamenii au votat foarte putin influentati de trompetele difuzate de televizoare. Si-au vazut de treaba, au ignorat intr-o masura suficienta gargarele lui Vadim, hahaielile lui Becali sau sulemeneala listasilor. Ma ofenseaza materialele despre ignoranta suprema a votantilor. Mi se par jignitoare mai ales ca, daca am face un sondaj in rindul jurnalistilor insisi, nu stiu citi au votat stiind exact ce fac. Dar nu ar fi prima oara cind presa isi umileste propriul public cu voci atotstiutoare. Votul e si o pornire viscerala. Impulsul „votez cu aia cu care mi-a fost bine“ nu e nici rau, nici bun, dar sigur e onest. Oamenii nu se uita la liste, se uita in trecut si aleg perioada cea mai buna. Se mai uita apoi la activitatea publica, atit cit e ea, si voteaza in consecinta. Dar faptul ca s-a aratat atit de putin influentabil m-a incintat. Punctele de audienta nu se transforma in voturi decit in mintile imbolnavite de putere. Rezultatul obtinut de Partidul Conservator mi s-a parut poate cel mai mare cistig. Au fost pedepsiti politicienii care privesc votantii ca pe turme de oi.

Nu ii inteleg bosumflarea lui Basescu sau a PD, nici fericirea timpa a PSD, care putea obtine mult mai mult daca nu avea Geoana atita chef de vorba in ultimul an. Apropo de marele insucces al lui Basescu, am asa vaga impresie ca, fara referendum, prezenta la vot ar fi fost mult mai mica. Procentele sint in media europeana, nu a fost un absenteism care sa cutremure Europa.

Voturile s-au impartit intre trei partide mari. A fost surprinzator procentul obtinut de PNL. Asta mai ales dupa „caltabosi“ si alte scandaluri de coruptie, dupa prestatii mai mult decit jenante ale unor Chiuariu sau Adomnitei. Au contat listele, figura lui Daianu sau Weber se pare ca i-a sedus pe multi. Sau, mai curind, poate a functionat acea inertie imprimata de aparatul administrativ pe care il sprijina un partid la putere.

A fost o prezenta la vot chiar onorabila in conditiile in care nici macar politicienii nu mai par interesati de politica. Pina si absenta de la vot e intr-o proportie onorabila in raport cu felul in care au fost intocmite listele de catre partide. Nu-i inteleg supararea lui Traian Basescu, cel care a provocat un referendum dintr-un soi de preaplin dupa ce si-a zdrobit adversarii. A pacatuit si el crezind despre poporul votant ca e un soi de animal de subterana cu vaz slab pe care il scoti din vizuina cu putin fum. Ar trebui sa se bucure ca o criza de orgoliu pe care a facut-o la un moment dat (si pentru care pare sa-si dea pumni in cap acum – poate a invatat totusi ceva din asta) s-a lasat totusi cu un vot favorabil. Lupta pentru uninominal nu se incheie aici.

Asadar, totul pare perfect dozat. Sint niste alegeri care au taxat corect, in proportii exacte, toate pacatele clasei politice romanesti. In loc de masele de manevra iliesciene, am simtit o clasa de votanti neisterizati. Entuziasmul exagerat din alegerile anilor ’96 sau 2004 ne oferea stari euforice imediat si depresii dupa aceea. Alegerile de duminica mi-au parut dominate de rational, de scepticism in doze sanatoase, in ciuda politicienilor apatici si a analistilor pervertiti de tot felul de interese. Una peste alta, am pozat ca un popor destul de cool. Iar politicienii si chiar presa de pe aici ar trebui sa invete cu ce se maninca asta.