TREI ÎNTREBĂRI. Despre ”animalele” viitorului, adaptarea mânăstirilor după 1990 și lipsa de soluții a societății
Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică?
Pe la ȋnceputul lunii decembrie, am citit/văzut/consumat (greu de definit acţiunea ȋn lumea multimedia) o ştire ȋnsoţită de un video, care ne anunţa faptul că ȋn USA a apărut un adorabil căţeluş bionic, bazat pe inteligenţă artificială şi mecanică de mare precizie, evident. “Animalul” cu pricina chiar arăta ca un câine: se gudura, se lăsa mângâiat, se alinta. Aproape că suscita sentimente de duioşie amicală, ca un câine adevărat. Până aici, nimic nou, veţi spune, am mai văzut noi animale din acestea simpatice, care sfârşesc ca jucării de lux prin rafturi de supermarket sau se plimbă brambura prin spaţiile expoziţionale. Doar că acum lucrurile stau puţin altfel. “Câinele” era de fapt o aplicaţie militară recentă, folosit pentru paza unei baze aeriene de ȋnaltă securitate. Dincolo de drăgălăşeniile de marketing şi “comunicare” – vai, era să uit cuvântul magic, “comunicare” – se ascunde de fapt o maşină letală, de luptă. Construită sub formă de câine, un simbol complex, familiar şi aproape la fel de vechi ca şi umanitatea. Dar ar fi putut avea formă de arachnidă, scolopendră sau altceva, şi nu ar fi fost la fel de simpatic, dar la fel de periculos şi eficace. Tehnologia a evoluat atât de mult (nu doar inteligenţa artificială, ci şi tehnica fabricării materialelor, micromecanisme, micromotoare) ȋncât astfel de sisteme complexe de supraveghere şi luptă se pot generaliza. Nu mai suntem ȋn literatura SF a lui Philip K. Dick sau Isaac Asimov, utopia a devenit realitate. Mă gândesc cu nelinişte la o lume a supravegherii generalizate, a animalelor de companie artificiale, a armelor inteligente care vor putea deveni, la un moment dat, mai inteligente decât noi. Repet, aţi mai citit astfel de idei, dar acum am avut sentimentul acut că se poate, nu mai sunt simple temeri ale celor care vor să aducă o parte din viitor ȋn prezent.
2. Care este cea mai interesanta idee a anului 2020?
In acest moment lucrez la o temă de cercetare legată de sociologia monastică, locul şi rolul mănăstirilor ȋn modernitate. Cum pandemia mi-a cam tăiat aripile, ȋn sensul că nu am putut face prea mult teren etnografic de cercetare, am profitat pentru a citi cât mai multă literatură de specialitate ȋn limbile care-mi sunt accesibile. Din păcate, prea puţin sau deloc s-a scris ȋn română despre felul ȋn care mănăstirile şi mediul mănăstiresc au făcut faţă şi s-au adaptat schimbărilor dramatice de după 1990, nu doar la noi, ci ȋn general. A ȋnţelege mecanismul intim de funcţionare al unei mănăstiri ȋnseamnă, de fapt, a ȋnţelege unul dintre cele mai performante mecanisme de management al existenţei, al planificării timpului şi, ȋn unele cazuri, al reuşite economice adaptate exigenţei timpului prezent. A se vedea doar valul produselor bio-eco-naturale (atenţie, nu am scris “moda”, ortodoxia a fost “eco” de când se ştie ea, doar că nu ştie/nu vrea să explice acest lucru) la care mediul monastic a ştiut să se adapteze din mers.
3. Care e cea mai mare temere pe care o aveti pentru viitorul Românei si cea mai mare speranta?
Aici ar trebui lăsaţi să vorbească specialiştii ȋn ştiinţe politice sau sociologii de meserie. Eu sunt un biet cercetător ştiinţific ȋn domeniul antropologiei religiei. Totuşi… temerea mea cea mai mare este că s-a ajuns la un prag, la o anumită saturaţie faţă de soluţii şi situaţii care sunt impuse oarecum cu forţa şi/sau ca efect al unor mode de moment.
INTERVIURILE HotNews.ro